8 aug. 2009

De ce la psiholog?

Munca unu psiholog al sănătăţii este una continuă şi complexă. Ea se desfăşoară nu numai pe plan de consiliere a pacintului dar şi pe plan organizatoric cu doctorii şi personalul spitalului. Astfel prin sinteza şi aplicarea cunoştinţelor acestuia contribuie la promovarea şi menţinerea sănătăţii. Prin activitatea la nivel preventiv, poate economisi resurse importante ale spitalului.
Prin munca de cercetare condusă de un psholog în cadrul unei clinici cardiologice poate identifica factorii psihologici cu rol în etiologia acestei afecţiuni, dezvoltând programe de prevenţie, tratament şi ameliorare.
O altă sarcină importantă ar fi aceea de ameliorare a politicilor sanitare, precum şi trainingul stafului, atât medici cât şi asistente. Deci angajarea ar aduce atât beneficii materiale, fiind o investăţie pe termen lung cât şi beneficii nonmateriale sub formă de cunoştinţe şi informaţii ce vor duce la dezvoltarea serviciului.
Exerciţiul 2: Se pune întrebarea care este rolul cercetării în domeniul psihologiei sănătăţii. Răspunsul vine destul de firesc deoarece fiind o ramură predominant practică are nevoie de resurse teoretice pentru a se dezvolta şi pentru a creşte. Dar, problema care se pune este: sunt cercetările prezente aplicabile în practică. Se ştie că este un mic „război” între psihologii practicieni şi psihologii cercetători. Practicienii reproşează cercetătoriloe ca studiile lor sunt prea teoretice cu multe limitări în domeniul practic iar cercetătorii reproşează practicienilor lipsa fidelităţii ştiinţifice a studiilor făcute de către aceştia.
Astfel s-a născut paradigma „scientist practioneer”, o metodă de a găsi o cale de mijloc între cele două tabere. Astfel cred că este evident rolul cercetării în munca unui astfel de psiholog, pe lângă contribuţia la dezvoltarea ştiinţifică la acest domeniu, va contribui şi la formarea de noi practici pentru partea aplicabilă a domeniului.
Exerciţiul 3: Dacă am cădea în păcatul reducţionismului am susţine că nu există nici o influenţă sin partea somaticului asupra psihicului sau că psihicul întradevăr influenţează somaticul. Ar fi o abordare mult prea simplistă a relaţiei sau a interacţiunii dintre psihic şi somatic. Pornind de la următoarea afirmaţie: sănătatea şi boala au un determinism multiplu, putem infera de ce relaţia este una complexă. Psihicul este atât psihologic cât şi social, somaticul este biologic, fiecare determinată are cel puţin două componente cu influenţe directe.
Astfel la un calcul matematic simplist pentru exemplul de mai sus avem patru componenete din partea psihicului care interacţionează cu două din partea somaticului, rezultând cel puţin opt combinaţii posibile numai în interacţiune unidirecţională. Este adevărat că niciodată nu vom putea identifica şi controla toate variabilele intrate în discuţie, dar numai simplul fapt că ştim că există şi încercăm să le delimităm, ne va conferi o validitate în momentul studierii acestei interacţiuni.
Exerciţiul 4: Cunoştinţele de psihologie clinică condiţionează performanţele în cadrul acestei discipline datorită relaţiei pe care o are cu psihologia clinică. Astfel diferenţa dintre cele două discipline constă în faptul că psihologia clinică vizează mai ales tulburările emoţionale şi boala mintală. Chiar dacă psihologia sănătăţii se focalizează pe starea globală de sănătate, se ocupă şi ea de rolul factorilor psiho-sociali în etiologia bolii somatice (mintale în cazul psihologiei clinice), reacţia, adaptarea.
Astfel conceptele şi teoriile dezvoltate de psihologia clinică (anxietate, depresie etc) sunt deosebit de importante pentru domeniul psihologiei sănătăţii. În acest caz cunoştinţele de psihologie clinică vor funcţiona ca prerechizite pentru acest curs.
Trimiteți un comentariu