21 iul. 2011

Invitatie

Invitatie Tabara de psihosexologie 20 de credite COPSI 8-13 august, 2011 statiunea Baile 1 Mai, jud. Bihor Institutul de Psihologie si Psihoterapie a Sexualitatii, in colaborare cu centrul Psiho Blue Timisoara, organizeaza in perioada 8-13 august 2011 tabara de psihosexologie, cu tematica: Terapia tulburarilor sexuale si Psihobiologia sexualitatii umane Numar limitat de locuri Organizatori: dr. Oana-Maria Popescu, dr. Cristian Delcea Informatii suplimentare si inscrieri: Tel. 0730.591.771 (dr. Oana Maria Popescu) sau 0729. 715. 384 (Aurora Ardelean) e-mail: cabinet@psihoterapia.eu sau aurora.ardelean@gmail.com Pentru inscriere este nevoie de completarea formularului de participare. Cine poate participa? Psihologi, medici, asistenţi sociali şi studenţi. Taxa de participare: 1475 lei. Termen limita pentru achitarea taxei de participare: 1 august 2011. Taxa de participare include: cazare 5 nopti (de luni pana sambata), 3 mese/zi, pauze de cafea, taxa de participare la curs, suportul de curs, eliberarea diplomelor 850 lei pentru persoanele care nu doresc cazare si masa. Informatii privitoare la acreditare: Cursul de formare profesionala continua “Terapia tulburarilor sexuale” este acreditat şi creditat de Colegiul Psihologilor din Romania (aviz nr. RF-II-CJ-84, PV 4). Vor fi acordate 10 credite de participant, iar creditele vor fi date pentru specialităţile: psihologie clinică, psihoterapie şi consiliere. Cursul de formare profesionala continua “Psihobiologia sexualitatii umane” este acreditat şi creditat de Colegiul Psihologilor din Romania (aviz nr. RF-II-CJ-84, PV 4). Vor fi acordate 10 credite de participant, iar creditele vor fi date pentru specialităţile: psihologie clinică, psihoterapie şi consiliere. Total: 20 de credite COPSI Cazare: Hotel Aqua, Baile 1 Mai. Facilitati: restaurant, terasa, gradina, internet wireless cu acces nelimitat, aer conditionat, sala de gimnastica, SPA, facilitati pentru persoane cu dizabilitati, baie turceasca, sauna, cromoterapie. Cazarea este asigurata in camere de 2 persoane. Unde vom merge? Statiunea "Baile 1 Mai" este situata intre doua sate bihorene, la o distanta de 4 km de Oradea. In partea stanga se gaseste satul Rontau iar in partea dreapta este satul Haieu. In apropiere, la doar 3 Km distanta, este situat satul Betfia, un sat linistit cu oameni primitori, care are un platou carstic unic in zona. Mai exact, un aven cu o adancime de 86 de metri, denumit in zona "Craterul de la Betfia". Pana la aceasta locatie se poate ajunge si pe jos, pe un traseu cu o padure frumoasa si un aer bogat in oxigen, dar si cu masina pe drumul care face legatura intre sat Haieu si Betfia. In statiunea "Baile 1 Mai" sunt 2 stranduri termale cu apa calda. Strandul "Venus", cu o capacitate de cateva mii de oameni si "Strandul cu valuri", cu o capacitate mai mica, dar un strand care te face sa te simti in valurile marii. Strandul "Venus" are multe bazine, din care unul olimpic si unul cu trambuline pentru sarituri. Statiunea "Baile Felix" are un strand,"Apollo" cu apa termala, la o temperatura de 40 grade, dispune de un bazin acoperit si doua bazine in aer liber. Tot in statiunea "Baile 1 Mai" veti putea vedea o floare unica si renumitul "Lac cu Nuferi". Datorita izvoarelor cu apa calda aceasta localitate era numita mai demult si "localitatea unde canta broastele si iarna". Orasul Oradea, municipiul judetului Bihor, se afla la o distanta de 4 Km de statiune. Statiunea "Baile Felix", la o distanta de 2 Km, poate fi vizitata pe jos pe un traseu care strabate satul Haieu si cu masina pe soseaua de legatura dintre cele doua statiuni. In apropiere se afla o biserica zidita de Ordinul Cavalerilor cruciati cu o singura usa spre vest, sub forma de arc, care dateaza din secolul XIII. Atractia statiunii Baile 1 Mai, a carui sistem de cazare poate fi incadrat atat la turism rural cat si la agroturism, este in principal apa calda (32 de grade Celsius) care este folosita atat in bazele de tratament pentru tratarea bolilor reumatice, cat si in cele doua stranduri. Ca zona de agrement va recomandam o baza hipica situata la 150 m la iesirea din Baile Felix, dotata cu o gama variata de cai dresati, atat pentru incepatori cat si pentru maestri in arta echitatiei. Din acest an, din statiunile Baile Felix si Baile 1 Mai se organizeaza excursii la Stana de Vale si Pestera Ursilor.

“CONSILERE GENETICA”

Catedra de Psihologie Clinica si Psihoterapie Universitatea Babes-Bolyai organizeaza program de Master in “CONSILERE GENETICA” Program nou, unic in tara, interdisciplinar, cu un program flexibil pentru cei care lucreaza si/sau nu sunt din Cluj-Napoca, asigura certificari dupa cum urmeaza: · Pentru licentiatii in Psihologie: Eligibil pentru formare profesionala in consiliere psihologica cognitiv-comportamentala, in conformitate cu standardele Colegiului Psihologilor din Romania; competente in consiliere genetica.· Pentru licentiatii in alte domenii: Competente in consiliere genetica. Conditii de eligibilitate: Absolventi cu diploma de licenta in psihologie sau in alte domenii (stiinte) in care consilierea genetica este relevanta.Obiective: Programul reflecta o tendinta majora la nivel international, de integrare a psihologiei (consilierii/psihoterapiei) si biologiei (genomica), cu implicatii majore pentru intelegerea naturii umane si a starii de sanatate si boala. Astfel, consilierea genetica nu se identifica nici cu consilierea genetica medicala nici cu consilierea psihologica clasica ci reprezinta un domeniu interdisciplinar in care tehnicile de consiliere psihologica utilizeaza continuturi genetice (ex. modificarea stilului de viata pentru a evita aparitia unor tulburari pentru care exista un risc genetic crescut etc.). Masterul este unicul din tara de acest tip si se adreseaza psihologilor, medicilor, biologilor, asistentilor sociali si asistentelor medicale, dar si altor profesionisti, interesati de optimizarea starii de sanatate si managementul patologiei pentru tulburari care implica mecanisme genetice si/sau ereditare. De asemenea, pot beneficia de acest Master psihologii clinicieni, consilierii psihologici si psihoterapeutii deja atestati de Colegiul Psihologilor din Romania care, prin acest Master, pot dobandi competente in consiliere genetica care sa le optimizeze si sa le dezvolte practica psihologica clinica (ex. accesul la o noua populatie clinica, servicii mai complexe si integrative pentru clienti/pacienti).Forma si durata programului de studiu: 4 semestre (2 ani). Cursurile se vor desfasura cu preponderenta la sfarsit de saptamana, in sistem modular, facilitand participarea la cursuri a cursantilor care lucreaza si/sau nu locuiesc in Cluj-Napoca. Criterii de admitere: 20% media de licenta + 80% interviu pe baza unui referat de maximum 4 pagini, pe o tema relevanta pentru tematica Masterului; referatul se va preda odata cu depunerea dosarului de inscriere. Inscrieri: Cei interesati se vor putea inscrie in perioada 29.08.-03.09.2011, la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, Str. Sindicatelor 7, Cluj-Napoca; tel 0264 590967 sau 0264 434141. Orar cu publicul: 09:00 - 12:00. Examenul de admitere va avea loc in data de 8.09.2011. Informatii suplimentare: www.clinicalpsychology.ro Adresa de contact: ramonamoldovan@psychology.ro

Info Util de la ACCEPT

Participa la workshopul bazat pe o experienta internationala, adusa din Rwanda in Romania! Folosim peer-training, metoda educatiei non-formale care exploreaza prejudecatile si stereotipurile. Bucuresti, 28 iulie! Pentru ca vrem sa descoperim impreuna care sunt prejudecatile si stereotipurile din jurul nostru, in spatiul public, cum le generam noi insine si ce urmari pot avea. APEL PARTICIPARE WORKSHOP ANTIDISCRIMINARE INVATAM IMPREUNA, NE ACCEPTAM DIFERENTELE! LECS (Liga pentru Educatie, Cultura si Sport) anunta desfasurarea unui workshop cu tema „Fii schimbarea in România! Prejudecati si stereotipuri in mass-media”, Bucuresti, 28 iulie, str. Victor Eftimiu Nr. 1-3 (spatiu pus la dispozitie de ONG Partida Romilor Pro-Europa). Atelierul de lucru este deschis pentru un numar de 15 participanti, tineri studenti interesati de subiect, jurnalisti sau activisti in societatea civila. Metoda folosita va fi peer training, dupa modelul furnizat de EPTO (European Peer Training Organisation). Facilitatorii acestui workshop vor fi jurnalistele Maria Balabas si Irina Ursu, recent intoarse din Kigali, Rwanda, unde au participat la training-ul international „Take Your Chance, Be the Change, pentru o noua generatie de jurnalisti”. Metoda folosita este specifica educatiei non formale, cu accent pe reciprocitate in procesul de invatare si interculturalitate. Timp de desfasurare – 6 ore. Asteptam inscrierile voastre- CV + scrisoare de intentie – pe adresa de mail romania.bethechange@gmail.com Programul detaliat va fi furnizat imediat dupa finalizarea inscrierilor participantilor selectati. Termen limita – 24 iulie. Nu se percepe taxa de participare! Mai multe informatii despre metoda peer training si proiectul Take Your Chance, Be the Change: www.takeyourchancebethechange.com/blog/ Pentru detalii si intrebari ne puteti contacta : Irina Ursu tel. 0728 959 085 Maria Balabas tel. 0721 365 870

Legea oglindirii

Legea oglindirii un fragment din cartea UMBRA a psihologului ADRIAN NUTA . “Exteriorul reflectă interiorul. Ce înseamnă că exteriorul reflectă interiorul? Inseamnă că lumea în care trăim este un fel de oglindă gigantică, oglindă care reflectă mereu aspecte sau părţi din noi înşine; înseamnă că toţi oamenii pe care îi atragem în vieţile noastre sau de care suntem atraşi oglindesc aspecte necunoscute, negate sau neasumate de noi înşine. Funcţionarea acestei legi exclude întâmplarea! In câteva tradiţii spirituale care au intuit-o se repetă aproape obsesiv că nimic nu este întâmplător. Accidentele, coincidenţele, evenimentele neaşteptate apar astfel numai datorită ignoranţei noastre. Mai exact, datorită incapacităţii notorii a minţilor noastre de a subîntinde ansamblul tuturor factorilor, fizici şi nonfizici, care concură la naşterea unui eveniment, la producerea unui fenomen sau a unei întâlniri. Lumea pare a fi dominată de hazard când, în realitate, este expresia unei armonii incredibile, o potrivire la microsecundă sau nanometru a tot ceea ce se mişcă, fie acestea particule sau unde de energie. Experienţele spirituale la vârf trăite de oameni din cele mai diverse timpuri şi culturi sprijină această idee; în “This Is lt”, Alan Watts a rezumat minunat această afirmaţie: “Cel care se află în această stare a conştiinţei este copleşit de certitudinea că Universul, aşa cum este perceput în acel moment, este aşa cum trebuie să fie… Mintea este atât de uimită de evidenta şi desăvârşita potrivire a lucrurilor, aşa cum sunt ele, încât nu mai poate găsi cuvinte pentru a exprima perfecţiunea şi frumuseţea acestei experienţe. Totul este atât de clar încât lumea pare a fi devenit transparentă sau luminoasă şi atât de simplu încât lumea nu poate fi altfel decât pătrunsă şi ordonată de o inteligenţă supremă.” Universul ne dirijează întotdeauna spre acele medii şi persoane sau creează exact acele circumstanţe în care putem experimenta ceea ce încă nu acceptăm în noi înşine, dar a sosit timpul să o facem. Este ca şi cum inteligenţa cosmică ar fi tot timpul cu ochii pe noi, punându-ne constant în faţa sarcinilor noastre de dezvoltare. Şi de ce atâta neodihnă şi chin? Pentru că doreşte să ne împingă spre totalitate, adică spre acel nivel de integrare lăuntrică pe care psihologia analitică mai întâi şi terapia experienţială a unificării, mai apoi, l-au numit Sinele. Ce înseamnă asta mai concret? Ce sunt acelea sarcini de dezvoltare? Cum adică aspecte neasumate sau respinse din noi înşine? Să-ţi dau câteva exemple! Dacă eşti un tip care încearcă tot timpul să fie calm, refuzându-ţi astfel furia, vei atrage oameni furioşi în viaţa ta (a se vedea la unii sefii, clientii cu care interactioneaza). Aceşti oameni vor oglindi ceea ce tu conţii în inconştient, dar te căzneşti să reprimi. Ei sunt exact ca nişte oglinzi, dar nu ale Eului tău conştient, ci ale psihicului tău inconştient. Cu cât apărările tale sunt mai puternice, cu atât vor fi create situaţii de viaţă în care tu să fii mai apropiat de asemenea oameni. Astfel, fără voia ta, te poţi trezi cu un şef sau coleg de birou irascibil şi chiar violent, după cum te poţi îndrăgosti de o persoană foarte liberă în manifestarea furiei. Dacă eşti căsătorit şi ai o familie, s-ar putea să constaţi la soţie sau la unul din copiii tăi ieşiri necontrolate, inexplicabile. Dacă eşti cineva care nu acceptă eroarea sau imperfecţiunea, vei atrage spre tine persoane sau întâmplări care te vor scoate din minţi, deoarece numitorul lor comun va fi greşeala, uneori chiar greşeala flagrantă. Este felul în care Universul te obligă să trăieşti experienţa acestui aspect neasumat din tine însuţi, anume propria ta tendinţă de a confunda ceva, de a te încurca, a fi inexact sau a o da în bară. Tendinţa pe care o blochezi inconştient se activează puternic în afara ta, facându-te conştient de ea, doar că la cei din jur. Dacă încerci din răsputeri să fii o persoană educată şi politicoasă, care nu înjură niciodată, te vei pomeni lucrând într-un mediu populat de persoane îndelung exersate în această nobilă artă. Fără să vrei vei auzi expresii şi aranjamente lingvistice care nu ţi-ar fi trecut niciodată prin neprihănitul căpşor. Dacă nu eşti conştient de propria tendinţă de a-i judeca pe alţii, vei constata stupefiat că asta pare a fi singura ocupaţie a celor din jurul tău. […] Nesuferită legea asta, nu-i aşa? Nu se pune problema să scapi de ea, întrucât această performanţă este imposibilă. Se pune problema să ţii cont de ea şi să o foloseşti în avantajul tău tot aşa cum, cunoscând banalele legi ale mecanicii sau termodinamicii, le foloseşti în favoarea ta. […] Din clipa în care începi să-ţi asumi aspectele neconştientizate, se întâmplă ceva miraculos: universul nu mai trimite acel aspect către tine. De ce? Deoarece ceea ce accepţi înăuntrul tău nu mai e nevoie să fie creat în afara ta. Scopul a fost atins. Procesul de conştientizare şi de transformare a început. În conformitate cu legea oglindirii, transformările din interiorul tău sunt reflectate de schimbările din afara ta. Nu întotdeauna imediat, deoarece principiul inerţiei funcţionează şi el. Pe termen lung însă, exteriorul reflectă cu necesitate transformarea lăuntrică. Cei care aplică aceste legi în mod conştient nu încetează să se mire de consecinţe. Din clipa în care o anumită trăsătură este acceptată şi intră într-un proces de integrare, persoanele care reflectau această caracteristică fíe dispar pe neaşteptate din viaţa noastră, fie nu o mai manifestă în relaţie cu noi. Este ceva uimitor, merită să încerci! Exemple: Dacă ai un şef foarte autoritar, după ce începi să-ţi accepţi propria tendinţă de a domina, se poate întâmpla ca el să fíe brusc schimbat, să rămână dar să nu mai fie dominator cu tine sau tu să-ţi găseşti un alt job, mai bine plătit. Dacă ai o soţie obsedată de ordine şi curăţenie, din clipa în care tu devii mai atent la aceste aspecte, ea devine mai tolerantă cu neglijenţa ta. Nu te mai bate la cap, nu te mai cicăleşte şi uneori nici nu mai observă că ai lăsat uşile deschise la şifonier sau papucii sunt din nou în colţuri diferite ale camerei. Dacă ai un tată rece sau indiferent afectiv şi începi să transformi propria răceală pe care o manifestai în relaţia cu el, vei fi surprins de căldura pe care încearcă să ţi-o ofere, ca din senin. Orice schimbare pe care o faci înăuntrul tău schimbă ceva în afara ta, creând astfel condiţii pentru a debloca sau îmbogăţi o relaţie. Este imposibil ca tu să te transformi, iar relaţia cu celălalt să rămână identică. Dacă el sau ea nu sunt capabili să perceapă această schimbare, viaţa îi va îndepărta pur şi simplu din mediile tale de contact. Sau, invers, tu vei ieşi gradat din viaţa lor, fără nici un fel de culpabilităţi sau resentimente. […] A-ţi asuma trăsăturile pe care celălalt le întrupează atât de bine este ca şi cum te-ai debranşa de la el. Te vei branşa, desigur, la altcineva, deoarece umbra este inepuizabilă. Însă pentru aspectul pe care l-ai integrat nu mai ai nevoie de o oglindă. Persoana care-ţi servea ca oglindă va pleca din viaţa ta sau va înceta să se comporte în acel mod cu tine. Anumite genuri de persoane sau de situaţii apar periodic în viaţa noastră deoarece sunt chemate de noi, mai exact de acele aspecte din noi care, fiind permanent respinse, se constelează în umbră (umbra dpdv psihologic reprezinta acele aspecte neintegrate, neasumate de noi si pe care le tot respingem iar ele raman cu noi in mod inconstient si isi cer acceptarea, asumarea – punand “presiune” pe noi prin ceea ce ni se intampla in viata obisnuita, sau prin ceea ce “ne fac” unii). De acolo acţionează aidoma unor magneţi, ghidându-ne inconştient spre anumiţi oameni şi evenimente specifice. Nimic nu este întâmplător, nu voi înceta să repet. Noi gravităm, în mod natural, spre aceia care ne reflectă umbra. Acest adevăr este cum nu se poate mai clar în relaţia de cuplu. Aceste relaţii promit cea mai mare fericire dar, până una-alta, scot la iveală cele mai neintegrate emoţii şi cele mai primitive apucături. Din punctul meu de vedere, nu există o relaţie mai alchimică. Dacă o relaţie de cuplu nu trece prin momente grele, critice, aceea este o relaţie cu un slab nivel de intimitate. Când cei doi se apropie foarte mult, tot ce a fost cu grijă ascuns sau reprimat iese la suprafaţă. Este logic să se întâmple aşa. Orice relaţie adevărată şi intensă declanşează conflicte şi fricţiuni, are momente foarte dificile, uneori de coşmar. Aceste situaţii sunt asemenea unor răscruci. Ele deschid calea spre derivă, izolare sau divorţ sau, dimpotrivă, îi împing pe cei doi parteneri spre restructurări profunde ale personalităţii. Cei care au suficientă maturitate lăuntrică pentru a face faţă furtunilor şi uraganelor din viaţa de cuplu se descoperă ulterior ceva mai aproape de completitudinea lor, mai apţi să se accepte şi mai pregătiţi să se iubească fără condiţii. Se pare că singura dorinţă a Universului este ca noi să fim întregi, iar asta îl face neobosit în a ne trimite persoane care să manifeste puternic aspectele pe care noi le negăm sau refuzăm să le recunoaştem. Se pare că scopul ultim al spiritului nostru este să devină întreg, motiv pentru care atrage în vieţile noastre tot ce e necesar pentru a trezi sau activa acele părţi adormite sau sechestrate prin adâncimile inconştientului. Dacă chiar aşa stau lucrurile, legea oglindirii serveşte de minune acestui scop. Ca orice lege, ea funcţionează continuu, deci inclusiv în somn, când se întâmplă să visăm acţiuni pe care, în stare de veghe, nu le-am face nici în ruptul capului. Legea oglindirii este, tehnic vorbind, o lege a rezonanţei, deoarece creează situaţii şi pune în legătură persoane între care există afinităţi. Altfel spus, persoanele care vibrează pe aceeaşi lungime de undă, indiferent dacă sunt conştiente sau nu, se atrag una pe cealaltă. Uneori atracţia inconştientă este repolarizată în conştient ca respingere, dar asta nu trebuie să ne inducă în eroare. Respingerea nu există fără atracţie! Poţi fi atras de o persoană foarte creativă deoarece ea dinamizează în tine propria ta creativitate, dar la fel de bine poţi fi atras inconştient de o persoană ce-ţi manifestă tendinţele depresive, respingând-o la nivel conştient, adică încercând zadarnic să te descotoroseşti de ea. Dacă vei reuşi să o îndepărtezi cu forţa, în scurt timp în viaţa ta va apărea o altă persoană, cu aceeaşi caracteristică. “Parcă e un făcut”, vei spune şi să ştii că nu greşeşti. Inconştientul tău, în colaborare cu inconştientul celeilalte persoane, “aranjează” această întâlnire. Nu ştiu cât de clar e pentru tine, dar eu m-am convins că trăim într-o lume magică. Tot ce se întâmplă e ţesut în laboratoarele inconştientului şi are un sens pe care îl numesc spiritual: să ne cunoaştem, să ne asumăm pe deplin şi să ne manifestam creator potenţialul. Nu cred că există vreun suflet care să nu tânjească după această împlinire, singura diferenţă fiind că, în cazul unora, acest dor este încă plăpând sau imperceptibil. Exteriorul reflectă interiorul…Exteriorul reflectă şi ceea ce îţi faci ţie însuţi, reflectă atitudinile şi paternurile de interacţiune dintre diferite părţi ale fiinţei tale. Astfel, vulnerabilitatea pe care nu ţi-o accepţi nu o vei accepta nici în exterior. Blândeţea pe care ţi-o reprimi o vei respinge şi în afara ta. Nevoile pe care le condamni la tine le vei condamna şi la alţii. La celălalt pol, dragostea plină de grijă pe care o oferi părţilor mai copilăreşti şi fragile din tine însuţi, o vei manifesta şi în afara ta. Respectul pe care ţi-l porţi se va regăsi în respectul pentru cei din jur. Capacitatea de a te ierta va fi reflectată de puterea de a-i ierta pe cei care greşesc. Ceea ce faci în exterior este precedat de ceea ce faci în interior. Acţiunile externe sunt un fel de fotografie a acţiunilor interne. Nu poţi fotografia ceea ce nu există. Este exclus să fii blând în exterior, dacă eşti crud în interior. Blândeţea ta va fi doar o mască, o poveste de adormit copiii. Nu îi poţi respecta pe cei din jur dacă pe tine te dispreţuiesti. Respectul tău va fi o simulare. Nu vei iubi pe nimeni dacă nu ştii să te iubeşti pe tine însuţi. Un om care îşi iubeşte Sinele este imposibil să nu iubească şi Sinele semenilor săi. Poate că acţiunile lui nu sunt spectaculoase sau sunt greu de înţeles, dar natura lor nu poate fi decât binefăcătoare. Scindările şi conflictele interne se reflectă în relaţii dificile, încărcate de trăiri ambivalente. Separarea de aspectele din tine însuţi se reproduce în separarea de aceleaşi aspecte din ceilalţi. Felul cum te raportezi la ceilalţi oglindeşte felul cum te raportezi la aspectele corespondente din tine însuţi. Aceste raporturi pot fi într-adevăr, percepute şi interpretate greşit, prin filtrul aşteptărilor şi nevoilor personale. Un observator lucid va şti însă să le distingă natura autentică. Pentru cei conştient orientaţi spre evoluţie, legea oglindirii este un prieten nepreţuit. De fiecare dată când în viaţa ta apare o persoană sau o situaţie nouă, fără să fie vorba de ceva pasager sau nesemnificativ, ai ocazia să meditezi pentru a afla ce atitudine este oglindită. Pur şi simplu nu ai timp să te plictiseşti, în cazul în care ai învăţat să-ţi ţii conştiinţa trează. De câte ori te observi implicat emoţional într-o relaţie cu o persoană, pe o durată de timp deja semnificativă, întreabă-te: Ce încearcă acest om să mă înveţe? Ce aspect din mine însumi întruchipează? Dacă vei şti să răspunzi la aceste întrebări, relaţia ta cu acel om se va armoniza sau traiectoriile voastre vor înceta spontan a se mai intersecta. Asta nu înseamnă că-l vei uita sau că vei tânji după el. Dacă ai înţeles mesajul pe care-l purta special pentru tine, sentimentul tău va fi de recunoştinţă. Dacă n-ai înţeles aproape nimic, acel om sau cineva similar va reveni până când vei înţelege. Asta s-ar putea să dureze, dar răbdarea lui Dumnezeu este nemărginită!”

Sic cogito

Institutul Roman „Sic cogito” ofera cu ajutorul specialistilor colaboratori servicii de psihoterapie pentru urmatoarele situatii: •Tulburari anxioase : tulburare obsesiv-compulsiva, fobii, panica, tulburari de stress post-traumatic. •Tulburari de stare: depresie, tulburare bipolara. •Adictii: fumat, alcoolism, dependenta de cumparaturi, munca sau jocuri de noroc. •Tulburari ale comportamentului alimentar: Anorexie, Bulimie. •Tulburari de personalitate: Personalitate borderline, Personalitate antisociala •Psihoterapie suportiva în schizofrenie sau alte boli mintale. La nivel sub-clinic, psihoterapia poate fi utilizata în toate momentele vietii ce presupun un grad ridicat de stres, anxietate sau care necesita adaptarea stilului de viata la un context nou. Dintre acestea, enumeram: •Managementul relatiei de cuplu •Managementul conflictelor •Reducerea anxietatii si stresului •A face fata divortului, pierderea celor dragi sau pierderea/schimbarea locului de munca •Managementul reactiilor disfunctionale: furie, comportament pasiv-agresiv, agresiv. •Acceptarea si managementul bolilor terminale sau cronice. •Acceptarea si managementul varstei a treia. •Recuperarea în urma unui abuz (sexual, fizic sau de alta natura) •Managerierea problemelor de natura sexuala •Tulburari ale somnului Totodata, psihoterapia poate fi utilizata ca metoda de sondare a propriilor dinamici de ordin psihic avand rol în procesul de dezvoltare personala si optimizare a stilului de viata. Informaţii suplimentare si programari: http://siccogito.com/servicii/

Gandirea pozitiva

In viata de zi cu zi, ne confruntam cu tot felul de evenimente care au un ecou pozitiv sau negativ in viata noastra interioara. Sensul pe care il dam experientelor avute ne ajuta sa realizam in viata o serie de transformari, atat psihice, cat si fizice. Taria psihica de care dau dovada unele persoane in fata evenimentelor stresante, faptul ca sunt optimiste, determina obtinerea de beneficii sau dezvoltari personale. Gasirea unui sens, unui motiv de evolutie in evenimentele cu care ne confruntam reduce depresia si anxietatea. Mintea noastra este cea care creeaza universul iar daca noi o lasam “prinsa” in anumite conflicte nerezolvate sau o “otravim” cu ganduri negative nu vom face decat sa ne punem singuri piedica. Poate nu toate lucrurile merg asa cum ti-ai dori in viata ta, insa ingrijorarea nu face decat sa te incurce. Te impiedica sa fii tu, nu te lasa sa obtii performante, sa descoperi potentialul pe care il ai. De ce sa te ingrijorezi daca poti rezolva o problema? Si de ce sa te ingrijorezi daca nu poti rezolva nimic? Pentru a ne putea imbunatati starea de bine fizica cat si psihica trebuie sa ne schimbam comportamentele disfunctionale prin modificarea modului de a gandi, de a ne raporta la evenimente, prin constientizarea mecanismelor care ne fac sa ramanem prinsi in anumite tipuri de reactii. Gandirea pozitiva pe care o au unii oameni este o atitudine care le permite sa descopere mai usor solutiile, aspectele pozitive ale situatiilor cu care se confrunta. Ea nu se refera numai la optimism, ci si la orientarea constructiva de tipul “sa vedem ce se poate face in situatia in care ne aflam”. Gandurile tale creeaza realitatea in care traiesti. Noi ne cream viata prin gandurile pe care le avem zi de zi. Nu de putine ori sentimentele de nesiguranta si neliniste apar datorita gandurilor negative pe care le avem despre noi insine. Prin urmare, atitudinile pe care le avem pot influenta realitatea. Atitudinea, fiind o relatie relativ stabila intre sentimente, credinte si tendintele spre actiune, ne determina sa ne orientam intr-un anumit fel catre persoane, lucruri, idei sau obiecte. Uneori credintele noastre pot avea un puternic caracter perturbator daca experientele de viata au intarit anumite convingeri disfunctionale, acestea putand sa ne blocheze evolutia. Gandirea pozitiva poate fi cultivata de oricine doreste lucrul acesta. Gandirea pozitiva presupune o anumita structura cognitiva, emotionala si comportamentala in fata lumii, un anumit mod de a se “vedea” pe sine si pe ceilalti, de a intelege, simti si actiona in relatiile cu ceilalti, cu situatia cu care te confrunti, si anume, un mod constructiv eficient si oportun. Persoanele care au o gandire pozitiva se descurca mai bine in situatiile dificile, au o mai mare capacitate de efort fizic si intelectual, rezista mai bine la situatii stresante si, in general, sunt mai capabile sa obtina rezultate superioare decat altii cu aptitudini asemanatoare. De asemenea, ele se insanatosesc mai rapid in cazul ca au fost afectate de o maladie sau de un accident si se pare chiar ca au o mai mare rezistenta la imbolnaviri. Obstacolele din viata noastra, dificultatile sau esecurile ne ajuta sa devenim, sa ne transformam si sa ne apropriem si mai mult centrul fiintei noastre. Daca privim toate aceste lucruri ca pe niste provocari care ne fac mai puternici, mai curajosi si acceptam schimbarile din viata noastra, vom inceta sa mai fim captivii propriului mod de a gandi. Sclavia este o chestiune de mentalitate. Elibereaza-ti mintea si sufletul iti va fi liber! Paul Apostica Psiholog Tel: 0726 79 33 94 Web: www.cabinet-psiholog.ro

14 iul. 2011

Twilight, urmatorul......

Actorul preferat: Nume: Robert Pattinson Data nasterii: 13 Mai 1986 Locul nasterii: London, Anglia, Marea Britanie Zodia: Taur Robert Pattinson, nascut la 13 mai 1986, in Londra este actor, model si muzician cunoscut pentru rolul sau ca Edward Cullen in filmul "Twilight". Un necunoscut, Pattinson a obtinut rolul lui Cedric Diggory in "Harry Potter and The Goblet of Fire" in 2004. El l-a jucat pe Cedric Diggory un baiat priceput la toate, popular, unul din cei doi studenti la Hogwarts ales pentru a concura in "Turnirul celor 3 vrajitori". A fost un mare succes pentru un nou venit care nu este cunoscut pentru profesia sa. Pattinson ia in serios actoria, asa ca regulat el joaca in Barnes Theatre Club in Londra. L-ati mai vazut in filme precum "The Ring of the Nibelungs" si "Vanity Fair". In 2008 Pattinson a dat lovitura cand a obtinut rolul vampirului Edward Cullen in filmul "Twilight" bazat pe bestseller-ul lui Stephenie Meyer cu acelasi nume. Ai putea spune ca Pattinson se pricepe la toate. Cantatul la pian si la vioara fac parte din trecutul muzical al lui. El este pasionat si de footbal, ski si snowbording. Filmografie 1. The Twilight Saga: Eclipse (2010) (in productie) .... Edward Cullen 2. Remember Me (2010) (in productie) .... Tyler 3. Unbound Captives (2010) (in productie) .... Phineas 4. New Moon - New Moon - Twilight 2 (2009) .... Edward Cullen 5. Twilight - Amurg (2008) .... Edward Cullen 6. How to Be (2008) .... Art 7. The Summer House (2008) .... Richard 8. Little Ashes (2008) .... Salvador Dalí 9. Harry Potter and the Order of the Phoenix - Harry Potter si Ordinul Phoenix (2007) .... Cedric Diggory 10. The Bad Mother's Handbook (2007) .... Daniel Gale 11. The Haunted Airman (2006) .... Toby Jugg 12. Harry Potter and the Goblet of Fire - Harry Potter si Pocalul de Foc (2005) .... Cedric Diggory 13. Ring of the Nibelungs (2004) .... Giselher 14. Vanity Fair - Balciul desertaciunilor (2004) .... Older Rawdy Crawley Vezi mai multe: http://www.breakingdawn-themovie.com/

12 iul. 2011

Blog X

These blogs you will find things that will light eyes and mind so that you are better, more productive, more inspired: http://luispereira.blog.com/ http://cidinhoteixeira.blog.com/ http://geraldhofer.blog.com/ http://www.rudolfzoltan.blog.com/ http://www.silviolorenzo84.blog.com/ http://www.fredericobagliotti.blog.com/ http://nunocardoso.blog.com/ http://filiperamalho.blog.com/ http://paulocognotto.blog.com/ http://robertogabrielli.blog.com/ http://gaspardeoliveira.blog.com/ http://claudiopatelli.blog.com/ http://elisabetaschubert.blog.com/ http://ricardopinoisgomes.blog.com/ And at the end of the project initiator and advisor blog http://albertocacciotti.blog.com/

2 iul. 2011

Stiri G

RADIO G-ONE va invita sa participati la MISTER GAY GALATI- BRAILA(SUD-EST) ROMANIEI, eveniment ce va avea loc pe data de 16 iulie de la ora 22.00 si se va desfasura in CLUB ONE CAFÉ PUB GALATI. Intentia acestui eveniment este acela de a promova imaginea comunitatii LGBT prin atragerea persoanelor masculine, dornice sa isi expuna frumusetea, inteligenta si talentul pentru a obtine o titulatura de promovare la concursul national MISTER GAY ROMANIA. Urmarim sa identificam persoane din randul comunitatii LGBT care doresc sa desfasoare un anumit gen de spectacol si care sa promoveze anumite proiecte pe viitor in masura necesitatii anumitor asociatii de profil. La acest eveniment sunt asteptate persoane din randul comunitatii LGBT din toate orasele si deasemenea vor participa si persoane care de obicei desfasoara anumite activitati artistice in club cum ar fi INNA DE ROMANIA , NICO , DIVA ANGELINA , IONUT DANUT POPESCU intrepret de muzca , Dj Kostyn (Radio Pride lgbt) , Dj. Criss , Club V Brasov . Participarea d-voastra la acest eveniment va atrage cu siguranta un numar mai mare de participanti si de spectatori care doresc sa aibe cunostinta despre acest concurs si despre intentiile d-voastra de viitor in ceea ce priveste comunitatea LGBT iar drept dovada a noastra de respect si de dorinta de a colabora in mod fructuos, Radio G-one va include numele d-vostra pe site-ul nostru, va promova imaginea asociatiei d-voastre prin posatarea link-urilor pe site si publicitatea la postul nostru de radio si deasemenea castigatori concursului vor putea fi convocati de asociatia d-voastra la diferite evenimete organizate pentru promovare. Va solicitam sa ne ajutati pe cat posibil cu sume banesti, produse care pot fi oferite participantilor si orice alte idei care ne pot ajuta in realizarea acestui eveniment. Pentu detalii am rugamintea sa ne contactati la adresa de e-mail mrgay_galati@yahoo.com , radiogone@yahoo.com .sau nr de tel 0756.12.39.93. unde va va raspunde organizatorul concursului . Gabriela Chicos sau 0749.43.10.87 GEORGE Dumitru MISTER GAY GALATI- BRAILA(SUD-EST) ROMANIEI CLUB ONE CAFÉ PUB GALATI 16 IULIE 22;00 - 07;00 Va multumesc, DATA Semnatura Organizator 01.07.2011 RADIO G ONE