11 mar. 2012

“Sociopatul de lângă tine” – 1.2. Comportamente antisociale extreme – Criminali în serie

Seminar din seria “Sociopatul de lângă tine”

25 Martie 2012

*Reprogramat din data de 05.02.2012.

Conform rapoartelor Biroului Federal de Investigaţii american, peste 85% din criminalii în serie au activat sau activează pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Aceeaşi sursă precizează că in orice moment dat, 20 până la 50 de criminali în serie neidentificaţi activează nestingheriţi modificându-şi constant ţintele şi metodele.

Pe cât de tulburătoare sunt aceste statistici pentru populaţia americană, pe atât de liniştitoare ar putea părea pentru europeni şi restul mapamondului. Considerând însă notorietatea lui Jack Spintecătorul (Marea Britanie, 1888, Neidentificat, cel puţin 5 victime), Andrei Chikatilo (Uniunea Sovietică, 1978-1990, 53 de victime confirmate), Ivan Milat ( Australia, 1989-1993, 7 victime), Yang Xinhai (China, 1999-2003, 67 de victime), Pedro López (Columbia, 1969-1980, numărul victimelor cuprins între 110 şi putând să depăşească 300), Jack Mogale (Africa de Sud, 2008-2009, 16 victime) sau Ion Rîmaru (România, 1970-1971, 4 victime, condamnat pentru doar 3, a recunoscut peste 23 de infracţiuni), putem concluziona că nicio zonă geografică nu este ferită de acţiunea unor astfel de veritabili prădători.

Numeroasele teorii privitoare la factorii ce determină astfel de acte violente, diversitatea modurilor de acţiune şi a motivelor declarate ale autorilor, aparenta notă aleatorie de selecţie a victimelor, precum şi incerta capacitate de predicţie sau de încadrare psihopatologică a acestor indivizi, toate acestea au condus la o adevărată cultură a criminalilor în serie ce a atras deopotrivă atenţia publicului, cât şi a specialiştilor din numeroase domenii de activitate precum ştiinţele behavioriste, psihopatologia, educaţia şi prevenţia cu privire la comportamentele agresive timpurii, literatura sau cinematografia.

Din structura Seminarului:

- Elemente de istorie a crimelor in serie

- Elemente de psihopatologie ale criminalului în serie

- Elemente ce privesc tipologia victimei

- Profilul psihologic al criminalului în serie

- Studii de caz

- Schema de acţiune a antisocialilor/sociopaţilor

- Elemente de identificare şi management al relaţiilor în care puteţi fi victima unui sociopat

Seminarul se adresează tuturor celor interesaţi de înţelegerea fenomenului actelor antisociale extreme.

Trimiteți un comentariu