23 mai 2012

ABORDAREA COPIILOR IN SCOLI



Proiect la disciplina Introducere in Psihologie
Realizat de Triff P L


Consideratii generale
Învatarea acopera aproape toate aspectele vietii noastre, intervenind nu
numai în stapânirea unei noi abilitati sau a unor probleme stiintifice, ci si în
dezvoltarea emotionala, relationarea sociala si chiar în dezvoltarea personalitatii.
Învatarea poate fi definita ca o schimbare relativ permanenta a
comportamentului determinata de experienta; modificarile comportamentale
datorate maturizarii (deci nu determinate de experienta) sau starilor temporare
ale organismului (cum ar fi oboseala sau starile induse de droguri) nu sunt
incluse în cadrul procesului de învatare. Nu toate situatiile de învatare sunt
similare; se pot distinge trei tipuri mari de învatare: (a) obisnuinta, (b)
conditionarea clasica, si conditionarea operanta si (c) ceea ce se cunoaste sub
numele de învatarea complexa.

2. Perspective psihologice ale învatarii
Cele mai multe dintre studiile initiale pe tema învatarii si a conditionarii
au fost realizate din perspectiva behaviorista, care are ca principiu de baza
faptul ca un anume comportament este mai bine înteles în termeni de cauze
exterioare decât psihice. Aceasta abordare a învatarii are la baza câteva ipoteze.
Una dintre acestea se refera la faptul ca simpla asociere clasica sau operanta este
parte componenta a învatarii, astfel încât un proces destul de complex, cum ar fi
cel al achizitiei limbajului, este probabil o chestiune de învatare a mai multor
asociatii (Staats, cf. R.L. Atkinson, 2002). O alta ipoteza este aceea ca unele
dintre legile de baza ale învatarii actioneaza în functie de ce anume trebuie
învatat - un sobolan care învata sa iasa dintr-un labirint sau un copil care învata
operatia de împartire (B.F. Skinner, 1971). Aceste ipoteze orientative au
determinat preocuparea behavioristilor pentru influenta pe care o exercita
recompensa si pedeapsa asupra comportamentului organismelor inferioare
(sobolani, porumbei) în situatii simple de laborator. Aceste principii au mai fost
modificate printr-o abordare cognitivista, mai ales în cazul învatarii complexe.
Mai mult decât atât, se pare ca nu exista un singur set de reguli pe care se
bazeaza învatarea în general – se pare ca la specii diferite sunt implicate
mecanisme diferite ale învatarii si, tocmai de aceea, este necesara luarea în
considerare a perspectivei biologice.

3. Procesele cognitive implicate în învatarea complexa
Esenta învatarii si inteligentei consta în abilitatea psihicului nostru de a
opera cu reprezentari, scheme cognitive si concepte abstracte. Studiile lui Kohler
pe primate demonstreaza ca învatarea complexa se realizeaza adesea în doua
faze. În faza initiala, rezolvarea problemei are drept obiectiv identificarea unei
3
solutii; în cea de-a doua faza, solutia este stocata în memorie si reactualizata ori
de câte ori apare situatia problematica similara.

3.1. Memoria
Convingerile anterioare - în momentul în care învatam ceva exista
convingeri anterioare cu privire la ceea ce urmeaza sa învatam, convingeri care
pot determina ceea ce va fi învatat de fapt, acestea reprezentând cunostintele pe
care le posedam deja. În acest caz se ridica întrebarea: ce s-ar întâmpla cu
estimarile relatiilor predictive mici, medii si mari ale persoanelor care învata
daca acestia detin convingeri anterioare referitoare la aceste relatii? Aceasta
întrebare se ridica mai ales ca, exista situatii de învatare a relatiilor dintre
stimuli, care nu sunt perfect predictibili, oamenii facând adesea apel la
convingerile anterioare referitoare la aceste relatii. O situatie de acest gen poate
conduce la detectarea unor relatii care nu sunt prezente în mod real (asociatii
false). Atunci când relatia este prezentata obiectiv, existenta unei convingeri
anterioare referitoare la respectiva relatie, poate duce la supraestimarea tariei
predictibilitatii relatiei (învatarea dirijata de convingeri), în timp ce absenta unei
astfel de convingeri poate avea ca rezultat subestimarea tariei predictibilitatii
relatiei (învatarea dirijata de datele unei probleme).

Exista diferite tipuri de memorie:
a) în functie de durata de stocare a materialului avem memoria de scurta
durata (stocarea materialului pentru câteva secunde) si memoria de lunga
durata (stocarea materialului pentru intervale mai mari de timp);
b) în functie de tipurile diferite de informatii exista o memorie explicita
(o persoana îsi aminteste în mod constient de un eveniment din trecut, iar
aceasta amintire va fi traita ca si cum are loc într-un anumit timp si spatiu),
memorie implicita (memoria deprinderilor) si memorie constructiva (este vorba
de situatiile în care folosim cunostintele noastre generale pentru a înfrumuseta
ceea ce introducem în memorie).

Uitarea
Un loc aparte în procesul învatarii îi revine uitarii care este cauzata fie de
faptul ca informatiile sunt înlocuite cu altele noi, fie pur si simplu pentru ca
aceste informatii se sting. Dupa cum am vazut, procesul de înlocuire corespunde
memoriei de scurta durata care are o capacitate fixa / limitata. Aceasta capacitate
fixa a memoriei de scurta durata ne face sa ne gândim la o cutie mentala cu
aproximativ sapte compartimente (având în vedere ca suntem capabili în a retine
maxim 7 itemi / informatii). Fiecare informatie care patrunde în memoria de
scurta durata ajunge în propriul compartiment. Cât timp numarul de itemi / de
informatii nu depaseste numarul compartimentelor, putem sa reproducem perfect
itemii, însa, atunci când toate compartimentele sunt ocupate si patrunde un item
nou, unul dintre cei vechi va trebui sa dispara; itemul nou îl înlocuieste pe cel
vechi. De exemplu, când se prezinta o lista de 12 cuvinte, sansele de a reproduce
un item particular din aceasta lista scade proportional cu numarul de itemi care
au urmat acelui cuvânt. Totodata memoria de scurta durata presupune o activare
a itemilor, maxim 7 dupa cum am vazut, dar, în momentul în care apare un item
nou, activarea se va realiza prin preluarea de la itemii vechi, care vor ajunge sub
nivel critic pentru reactualizare.

Cum putem sa ne îmbunatatim memoria?
Înainte de a vedea cum functioneaza memoria, este important sa vedem
cât din cantitatea de informatii retinem, în functie de canalele senzoriale pe care
le folosim, si anume:
- 10 % din ceea ce citim;
- 20 % din ceea ce auzim;
- 30 % din ceea ce vedem;
- 50 % din ceea ce vedem si auzim în acelasi timp;
- 80 % din ceea ce spunem;
- 90 % din ceea ce spunem si facem.
Luând în considerare elementele de baza ale memoriei de scurta durata si
de lunga durata exista mai multe metode:
Structurarea informatiilor în unitati în capacitatea de memorare. Pentru
majoritatea dintre noi, capacitatea memoriei de scurta durata nu poate fi marita
peste valoarea de 7 plus sau minus 2 unitati; totusi, putem extinde marimea unei
unitati si prin aceasta sa ridicam numarul de itemi din memorie prin utilizarea
unui sistem de recodare a informatiilor. De exemplu, un student a ajuns sa retina
de la 7 cifre la
80 de cifre dupa un an si jumatate de antrenament într-o sarcina de memorare,
prin recodarea cifrelor în seturi de câte 4 transformate în timpi de
alergare/parcurgere, sau sa recodeze cele patru cifre într-o data familiara ca de
exemplu anul nasterii unei persoane. Ulterior studentul a construit aproximativ
80 de cifre prin organizarea ierarhica a timpilor de alergari. La nevoie el va
putea reactualiza cele 4 cifre corespunzând unui timp de alergare.

3.2. Gândirea si limbajul
Binenteles ca îmbunatatirea memoriei se poate realiza numai cu ajutorul
gândirii si al limbajului. Întrebarea care ar urma ar fi: care sunt modalitatile prin
care ne însusim multitudinea de concepte pe care le detinem? Vom analiza, în
continuare, câteva dintre acestea:
Învatarea prototipurilor si a esentialului
Învatarea prin experienta
Cele doua strategii prezentate pâna acum se bazeaza pe cunostintele
anterioare, pe baza carora se construiesc conceptele; este vorba de faptul ca, în
selectarea proprietatilor unui concept care trebuie învatat un rol important îl
13
detine sistemul de cunostinte anterioare. Dupa cum am constatat în practica
psihopedagogica în numeroase cazuri sistemul de cunostinte anterioare
influenteaza achizitia de noi concepte.

Ereditate – Mediu – Educatie
Prin dezvoltare, în general, se întelege un proces complex de trecere de la
inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou, printr-o
succesiune de etape, de stadii, fiecare etapa reprezentând o unitate functionala
mai mult sau mai putin închegata, cu un specific calitativ propriu. Trecerea de la
o etapa la alta implica atât acumulari cantitative, cât si salturi calitative, acestea
aflându-se într-o conditionare reciproca. Dezvoltarea personalitatii se manifesta
prin incorporarea si constituirea de noi conduite si atitudini care permit
adaptarea activa la cerintele mediului natural si socio-cultural. Dezvoltarea
permite si faciliteaza constituirea unor relatii din ce în ce mai diferentiate si mai
subtile ale fintei umane cu mediul în care traieste si se formeaza.

PERSONALITATEA – mecanism psihic integrator
Termenul de „personalitate” este des utilizat în limbajul cotidian, astfel
încât el apare în situatii foarte diverse. Din punct de vedere psihologic însa,
acest termen a pus si pune probleme numeroase. Definirea personalitatii umane
a evidentiat o diversitate de opinii si de conceptii, definitiile oferite fiind uneori
complet divergente. Un punct asupra caruia exista o convergenta de opinii se
refera la o serie de elemente caracteristice ale personalitatii umane.
Globalitatea. Personalitatea individului uman este constituita dintr-un
ansamblu, o structura de elemente specifice, care permit caracterizarea persoanei
respective si identificarea ei. Prin luarea în considerare a acestui ansamblu, a
globalitatii personalitatii umane, se poate afirma faptul ca nu exista doua
personalitati identice.
Coerenta. Multe dintre teoriile care încearca definirea personalitatii umane
sustin o anumita organizare a acestei structuri, a elementelor componente ale
acesteia. Daca în comportamentul unei persoane intervin actiuni neobisnuite,
atipice pentru respectiva structura de personalitate, acestea sunt în contradictie
cu principiul coerentei.
Stabilitatea personalitatii. Vazuta ca un sistem functional, personalitatea
umana îsi dezvolta o serie de legi de organizare cu actiune permanenta. Astfel,
desi individul uman se transforma, se schimba, evolueaza mereu, în structura
personalitatii acestuia exista o anumita coerenta, o anumita stabilitate a structurii
acesteia. În acest mod, persoana îsi pastreaza identitatea psihica. Aceasta
stabilitate a personalitatii face posibila realizarea de predictii asupra
comportamentului individului în situatii tipice. Într-o lucrare celebra –
„Structura si dezvoltarea personalitatii” psihologul american Gordon Allport(1897-1967) ofera o definitie „clasica” pentru personalitatea umana, definitie
care evidentiaza foarte bine cele trei caracteristici prezentate: „Personalitatea
este organizarea dinamica în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care
determina gândirea si comportamentul sau caracteristic”.

Caracteristicile personalitatii
Caracterul sistemic – se refera la faptul ca personalitatea este compusa
dintr-o serie de elemente care sunt intim corelate între ele, si nu functioneaza
independent.
Durabilitatea, stabilitatea, persistenta în timp – personalitatea nu poate fi
radical schimbata de la o zi la alta, dat fiind ca trasaturile sale se formeaza în
timp si sunt relativ stabile.
Esentialitatea – personalitatea se defineste prin trasaturi ce se manifesta în
comportamentul omului în cele mai multe situatii, orientându-i optiunile,
valorile, relatiile acestuia cu lumea.
Structuralitatea si dinamismul – personalitatea presupune organizare,
ierarhizare, dar si dezintegrare progresiva. Structurile personalitatii se pot
restructura si perfectiona în functie de cerintele relationarii cu ambianta.
Finalitatea adaptativa – personalitatea prin structurile sale de baza asigura
adaptarea la mediu socio-istoric si natural, însa nu într-o forma pasiva, ci
intervenind activ în mediu.
Unicitatea – întrucât personalitatea realizeaza o sinteza a trasaturilor
generale, particulare si individuale ale omului, ea este irepetabila si unica.
Personalitatea umana este influentata, în evolutia sa, de trei factori
principali si anume: zestrea ereditara, structura biologica a individului si factorii
sociali. Personalitatea umana este un univers fascinant si, în acelasi timp, poate
cel mai complicat obiect al cunoasterii psihologice.

Definitie
Ansamblul trasaturilor neuro- fiziologice ale persoanei care
determina capacitatea energetica si dinamica comportamentului:
- capacitate de lucru ridicata sau scazuta
- rezistenta sau nerezistenta la solicitari
- vioiciune sau încetineala
Temperamentul are o baza ereditara : tipul de ANS si nu predetermina în
mod fatal caracterul si aptitudinile persoanei – pe baza aceluiasi tip de
temperament se pot dezvolta caractere diferite în functie de conditiile de viata.
Acestea aveau la baza conceptia cosmogonica a lui Empedocle - lumea se
compune din patru elemente: aerul, pamântul, focul si apa. Acestora le
corespund cele patru humori si cele patru anotimpuri.

Sangvinicul - predomina sângele, reprezinta aerul, e înfocat, violent, instabil
ca primavara;
Colericul - predomina bila galbena, reprezinta focul, e plin de caldura ca vara;
Melancolicul - predomina bila neagra, reprezinta pamântul, respectiv toamna;
Flegmaticul – predomina flegma, reprezinta apa si, în consecinta, umiditatea
iernii.

Locul temperamentului în cadrul personalitatii
Tipul de ANS este înnascut si nu îsi pierde identitatea pe parcursul vietii,
iar temperamentul derivat din tip se dezvolta pe parcursul vietii, capata anumite
nuante emotionale si se moduleaza dupa conditiile de activitate profesionala.
Temperamentul suporta toate influentele dezvoltarii celorlalte
componente superioare ale personalitatii si dobândeste o anumita factura
psihologica.
Se vorbeste de compensarea unor trasaturi temperamentale, de mascarea
lor, de luarea în stapânire a propriului temperament prin autocontrol constient.
Tipurile de ANS si temperamentale nu implica anumite valori, nu sunt
susceptibile de a fi apreciate din punct de vedere moral, estetic, intelectual. Nu
se poate vorbi de temperamente bune, rele, de superioritatea unora dintre ele.
Aptitudinile, caracterul nu deriva din temperament. Aceeasi aptitudine,
acelasi profil psihomoral poate fi constatat la persoane cu diferite
temperamente.Tipurile pure sunt foarte rare.
EXTRAVERTITUL
Caracteristici:
1. Are foarte multi prieteni;
2. îsi face usor prieteni noi;
3. Realizeaza concomitent mai multe activitati diferite,
4. Retine usor fizionomia cunostintelor;
5. Memoreaza cu greutate formulele matematice;
6. Nu – i place sa ia masa singur;
7. Îi place sa povesteasca anecdote, istorioare, întâmplari;
8. Poate sa imite persoanele cunoscute;
9. Îi place sa vorbeasca în public;
10. Îi place sa faca fotografii;
11. Se orienteaza usor în împrejurari deosebite;
12. Nu–i place sa stea mult în casa;
13. Simte permanent nevoia unor stimuli externi;
14. Discuta cu placere despre altii;
15. Are întotdeauna planuri si idei noi;
16. Actioneaza în functie de împrejurari;
17. Nu este de acord cu cei ce se autoanalizeaza tot timpul;
18. Se intereseaza de impresia pe care o produce asupra altora.

INTROVERTITUL
Caracteristici:
1. Are în mod spontan un rationament profund;
2. Se cufunda adesea în amintiri;
3. Pastreaza îndelung emotiile si sentimentele traite;
4. Nu leaga usor prietenii noi;
5. Îsi pastreaza prieteniile toata viata;
6. Retine mai usor sensurile generale, decât detaliile;
7. Nu alearga dupa stiri sau evenimente noi;
8. Îsi armonizeaza lucrurile din mediul în care traieste;
9. Se simte bine în singuratate;
10. Prefera sa ia masa singur;
11. Prefera sa ramâna necunoscutsi neobservat în public;
12. Se obisnuieste greu cu situatii noi;
13. Ramâne fidel convingerilor sale;
14. Îl preocupa mult propria sanatate;
15. Cauta îndelung sensurile lucrurilor;
16. Îsi autoanalizeaza mereu sentimentele si starile psihice;
17. Este departat de evenimentele cotidiene;
18. Gândeste profund asupra solutiilor unor probleme.

Învățarea creativă – modele și metode
Analizând abordarile învatarii din ultimele decenii, M. Malita (1981)
demonstreaza ca acestea sunt deficitare, înainte de toate, prin aceea ca sunt
fundamentate exclusiv pe factori economici, tehnici si naturali, neglijând
factorul uman, una din trebuintele primare ale omului – învatarea, care însa nu
mai poate fi lasata în albia non-creativitatii, a rutinei, a gândirii convergente,
deterministe numita de autor drept „învatamânt de mentinere”. Se impune, de
aceea, ca învatarea umana sa fie asezata sub semnul inovarii, cu componentele
acesteia, participarea si anticiparea, al imperativelor unei pedagogii creative si
active.

Bibleografie:
JOCUL DE-A VIATA Exercitii pentru orele de dirigentie……………….Veronica Bogorin, Ruxandra Tudose  (editura Educationala)
REPERE IN ABORDAREA COPILULUI DIFICIL Instrument de lucru pentru cadre didactice si consilieri………………..Silvia Tinica
(editura Educationala)
Skinner, B.F., (1971), Revolutia stiintifica a învatamântului, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti

Stoica, A., (1983), Creativitatea elevilor. Posibilitati de cunoastere si educare,
Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Stoica, D., Stoica, M., (1982), Psihopedagogie scolara, Editura Scrisul
Românesc, Craiova

Teodorescu, S., (1972), Psihologia conduitei. Contributie la cunoasterea operei
lui Pierre Janet, Editura Stiintifica, Bucuresti

Weiten, W., (1998), Psychology. Themes and Variations, Brooks/Cole
Publishing Company, Pacific Grove, USA

Wood, S.E., Green Wood, E.R., (2002), The World of psychology, Allyn and
Bacon, Boston, U.S.A.

Zlate, M., (1997), Psihologia vietii cotidiene, Editura Polirom, Iasi

Zlate M., (2002), Introducere în psihologie, Editura Polirom, Iasi

Trimiteți un comentariu