28 mai 2012

Ce sunt conceptele?


Conceptele cuprind cunoştinţele noastre despre ce sunt lucrurile din jurul nostru şi ce proprietăţi au acestea (Murphy, 2004), fiind considerate unitatea de bază a cunoaşterii (Barsalou, Simmons, Barbey & Wilson, 2003).

Interacţiunea cu mediul extern e ghidată în fiecare moment de includerea stimulilor cu care ne întâlnim în categorii, proces care se realizează automat, la nivelul milisecundelor. Astfel, nu avem probleme ca atunci când intrăm într-un restaurant să ne aşezăm pe un scaun, deşi acesta arată diferit de scaunele pe care le-am văzut până atunci. Acest lucru este posibil prin faptul că am inclus acel obiect în categoria scaunelor. După cum exemplifică Murphy (2004), lipsa conceptelor ar însemna ca de fiecare dată când ne întâlnim cu un scaun să reluăm de la zero interacţiunea cu el: adică să ne dăm seama dacă e viu sau lipsit de viaţă, dacă reprezintă un pericol sau cum ne-ar putea fi de folos. Putem vedea astfel de ce este economic (din punct de vedere cognitiv) şi adaptativ să avem concepte şi să grupăm lucrurile din jurul nostru în categorii. Însă faptul că aceste procesări sunt realizate cu atâta uşurinţă de sistemul cognitiv nu înseamnă că sunt la fel de uşor de studiat. Chiar dacă la nivel fenomenologic aceste procese trec neobservate (Murphy, 2004), surprinderea lor în studii e (cu atât mai) dificilă, lucru ilustrat şi de faptul că încă nu există un consens despre ce sunt conceptele sau cum sunt ele reprezentate la nivel cerebral. Conform perspectivei simbolice, conceptele presupun reprezentări simbolice care sunt statice şi amodale (sunt separate de sistemul perceptiv, emoţional şi pentru acţiune, fiind nişte redescrieri care funcţionează după principii diferite/un limbaj diferit). În schimb, conform perspectivei embodied cognition, conceptele nu mai sunt văzute ca fiind structuri fixe, ci ca nişte construcţii temporare din memoria de lucru, multimodale, bazate pe simulări la nivel cerebral ale experienţelor senzorio-motorii avute în confruntarea cu un anumit stimul (pentru o discuţie despre aceste două abordări vezi de ex., Barsalou et al., 2003; Ionescu, 2011).

Categorizarea este importantă pentru că (Sloutsky, 2003): 1. Este mult mai economic din punct de vedere cognitiv să incluzi un număr potenţial infinit de elemente într-un număr semnficativ mai mic de clase (obiectele similare fiind grupate într-o categorie). 2. Permite organizarea cunoştinţelor prin formarea unor taxonomii care presupun organizarea pe nivele ierarhice a lucrurilor din jurul nostru (delfin- mamifer- animal). 3. Permite realizarea de raţionamente inductive, întrucât se presupune că membrii aceleaşi categorii împărtăşesc multe proprietăţi neobservabile. Adesea ne confruntăm cu situaţii/ lucruri noi. Prin perceperea similarităţii acestora cu alte situaţii/ lucruri cu care ne-am confruntat în trecut, prin includerea lor în categorii şi prin realizarea de inferenţe inductive (extrapolarea cunoştinţelor despre lucruri cunoscute la lucruri noi) este posibilă dobândirea de noi cunoştinţe, rezolvarea de probleme şi adaptarea la un mediu complex.
Trimiteți un comentariu