30 iun. 2012

Copiii pierduti din Sudan



‘’Aici, mereu exista un moment in copilarie, cand usa se deschide si lasa viitorul sa intre’’.
(Graham Greene)

Povestea lui  AIepho si a lui Benson ilustreaza cat de diferite pot fi copilariile individuale. In 1983, Armata de eliberare a Poporului si guvernul sudanez au inceput un razboi care s-a sfarsit cu moartea a peste 2 milioane de oameni. Alepho si Benson au fost ‘’victime colaterale’’, copii smulsi din bratele parintilor lor, si fortati sa fuga, odata cu aparitia trupelor.(Weddle, 2003). Aproximativ 17.000 de copii, majoritatea baieti, au incercat sa ajunga in taberele de refugiati in 1987. Sapte mii dintre ei au murit, din cauza foamei si a bolilor.
Alepho avea doar cinci ani cand a inceput razboiul, iar fratele lui, Benson avea sapte. Dar in cultura Dinka, Benson era suficient de mare sa aiba grija de vitele familiei, si se afla in casa unchiului sau, cand o explozie l-a trezit. Jurnalistul David Weddle a relatat mai tarziu povestea calatoriei lor, la care au fost partasi si verii lor, Lino si Benjamin(Weddle, 2003):
‘’Ziua despre care parintii sai l-au avertizat sosise. Trupele trimise de guvern distrugeau metodic case, gospodarii si provizii de hrana. Cativa din barbatii Dinka, s-au impotrivit cu sabii, dar au fost in curand culcati la pamant’’.
Parintii lui Benson i-au spus sa se refugieze in padure, cand vor veni soldatii. Asta a si facut, impreuna cu alti 25 de oameni, inaintand in noapte si alaturandu-se in cele din urma altor cateva sute, care se indreptau spre granita cu Etiopia, o calatorie ce avea sa dureze cateva luni. Viata lui si cele ale fratelui si a verilor sai este un carusel de amintiri. Evocarile lor, marturisite in cadrul unei serii de interviuri, dezvaluie o naratiune lunga a experientei lor africane.
In drum spre Etiopia, Benson a purtat o singura pereche de pantaloni infectati de pureci. Umbla descult si picioarele il usturau tot timpul. ‘’Stateam tot timpul singur si nu voiam sa vorbesc cu nimeni, fiindca eram singur’’, isi aduce aminte Benson. ‘’Unde este mama mea? Unde este tatal meu? Unde ma duc? O sa mor aici, de unul singur?’’
A locuit intr-o tabara etiopiana de refugiati, vreme de trei ani, suprevietuind cu firimiturile de la agentiile de sprijin. Baietii din tabara, si-au format propria retea de sprijin, si, in timp ce se adunau noaptea in jurul focului, grupuri de copii de 5, 7 si 10 ani, imitau intalnirile tribale din satele de provenienta. ‘’Cand vreunul din noi facea o greseala, ceilalti il ajutau sa isi vada greseala’’, marturiseste Benjamin. ‘’Eram parinti unii pentru ceilalti’’.(pg 14).
Dupa ce trupele i-au inapoiat pe baieti in Sudan, supravietuitorii au format cei 10 mii de ‘’baieti pierduti din Sudan’’. Membrii rebeli au ales o destinatie sigura, langa centrele de ajutorare din nord-vestul Kenyei. Insa, ca sa ajunga acolo, copiii erau nevoiti sa mearga pe jos. Drumul lor se intindea de-a lungul uneia din cele mai uscate, mai intesate de boli, si mai cumplite zone de pe glob. ( lyman, 1992, pg 5). Crucea Rosie asigura fiecarui baiat o saptamana de mancare si ai ingrijea pe copiii slabiti, urmandu-i in calatoria lor. Copiii au sosit intr-o stare surprinzator de buna, si au trait pentru inca un deceniu, sub supraveghere limitata din partea adultilor, pana cand agentiile i-au plasat in strainatate. Benson si Alepho au fost dusi cu avionul in unul din statele care au acceptat sa integreze  in viata americana 3 mii dintre ‘’copiii pierduti ai Sudanului’’(‘’Sudan`s lost boys find Chicago, 2001; Weddle, 2003). Copiii au mentinut legatura unii cu altii prin telefon, e-mail si intalniri, formand o retea de suport care i-a ajutat sa se adapteze la noua cultura. ‘’Da, imi face bine sa vorbesc despre asta’’, i-a raspuns un baietel unui cercetator care studia modul in care se dezvolta copiii fara familiile biologice. ‘’Uneori, imi ia spinii intepatori din minte’’(Luster et al 2003, pg 3).
Dupa cum a remarcat un lucrator social: ‘’Am crezut ca o sa se aleaga praful cand au ajuns aici(copiii). Acesti oameni nu au avut niciodata parinti. Toti or sa se-apuce de droguri. O sa se salbaticeasca. O sa fie ca in ‘’Imparatul Mustelor’’(Weddle, 2003, pg 15). Dar baietii aveau abilitati bune de limba Engleza si erau hotarati sa se perfectioneze. De asemenea, aveau traditii religioase inradacinate, angajamentul de a avea grija unii de altii, si credinta in valorile educatiei. Alepho i-a spus lui Weddle ca el vrea sa obtina o pregatire in biologie sau literatura; Benson se gandea la computere sau desen. Si chiar daca multi copii sufereau de depresie si aveau cosmaruri, ei continuau sa vorbeasca despre visul lor: sa se intoarca int-o buna zi in Sudan, sa inceteze a mai fi ‘’Baietii pierduti ai Sudanului’’.

O intrebare des intalnita despre ‘’Baietii pierduti’’ din povestea noastra de inceput,  este: ‘’Unde au fost fetele?’’. In traditia sudaneza, numai baietii pleaca de acasa pentru a primi educatie, sau pentru a fi invatati sa munceasca; surorile lor stau acasa pana la varsta casatoriei. Deoarece baietii, cel mai adesea, sunt ucisi pe timp de razboi, familiile isi protejau copiii, tinandu-le pe fete langa ele, si trimitandu-i pe baieti de acasa.(Lyman, 1992).
Copiii de azi cresc in medii destul de diferite, de la tari devastate de razboi, unde copiii trebuie sa-si poarte de grija singuri, la comunitati instarite, unde parintii nu mai contenesc in a le supraaglomera programul copiiilor. Unele familii sunt conduse de mama, sau de tatal biologic, altele de parintii vitregi, bunici, sau parinti adoptivi si ingrijitori. In acest capitol, veti explora unele din traseele de dezvoltare pe care le urmeaza copiii pana la adolescenta, trasee influentate de sanatatea, structura familiilor lor, natura scolilor si a comunitatilor, precum si de temperamentele individuale. Dupa ce veti fi citit mai multe despre diversitatea existenta in copilaria de mijloc si in cea tarzie, veti revedea unele din principiile dezvoltarii din capitolul 1, in topica numita: ‘’Parintii conteaza?’’.
Trimiteți un comentariu