11 iul. 2012

Anxietatea şi mecanismele defensive



Metoda asociaţiilor libere presupune încurajarea pacienţilor pentru a încerca să exprime liber tot ceea ce le trece prin minte, încercând astfel să elimine pe cât este cu putinţă cenzura pe care conştientul o impune. Aceste sesiuni durau aproximativ o oră şi aveau loc de 5 sau 6 ori pe săptămână. Treptat pacienţii reuşeau să îşi amintească anumite aspecte legate de trăirea unor evenimente traumatice. Aplicând această metodă, Freud a reuşit să identifice mecanismele defensive care blocau reamintirea evenimentelor traumatice. Mecanismele defensive sunt iniţiate la nivel inconştient  (din acest motiv nu suntem conştienţi de ele) şi sunt folosite de ego atât pentru a face faţă ameninţărilor din partea id-ului, cât şi presiunilor din partea supra-ego-ului sau ale lumii externe. În lucrarea Problema Anxietăţii (1926), Freud descrie problema anxietăţii în următorii termeni:
- anxietatea este fundamentată biologic şi este un mecanism adaptativ prin care ego-ul era avertizat de existenţa unor ameninţări în mediu.
- un alt tip de avertisment este generat însă şi în momentul în care ego-ul trebuie să facă faţă unor conflicte intrapsihice (între id şi supra-ego). La acest nivel individual poate experienţa anxietate nevrotică (care survine atunci când cedează unui impuls puternic şi periculos al Id-ului) şi anxietate morală (ruşine şi culpabilizare resimţite de individ în urma încălcării unor standarde morale). Pentru a face faţă anxietăţi ego-ul foloseşte mecanisme defensive (termen care a fost încetăţenit datorită fiicei lui Freud, 1936). (William E. Glassman and Marilyn Hadad, 2009)
Caracteristicile mecanismelor defensive:
  1. iniţiate la nivelul inconştientului
  2. cu excepţia represiei sunt forme prin care sunt satisfăcute nevoile care presează ego-ul într-o formă indirectă
  3. pentru a fi eficiente aceste mecanisme distorsionează realitatea
Represia – este mecanismul defensiv primar şi constă în eliminarea automată din conştient a dorinţelor, gândurilor, sentimentelor sau amintirilor neplăcute. Rezultatul acestui fenomen este un consum excesiv de energie psihică. Freudienii au considerat represia excesivă un factor cauzal care determină formarea depresiei. Pe baza represiei
s-a explicat şi pierderea amintirilor dureroase legate de evenimentele dureroase. Acest aspect a produs o serie de contestaţii care pornesc de la următoarea întrebare: amintirile reprimate sunt reale sau sunt fantezii induse de către terapeut? Astăzi acest aspect este controversat, mai ales în ceea ce priveşte problema abuzurilor suferite de copii. Printre cercetătorii care contestă validitatea tehnicilor prin care se încearcă recuperarea amintirilor la copiii despre care se presupune că au fost abuzaţi este E. Loftus. Semnul cel mai mare de întrebare pe care cercetătoarea îl ridică în ceea ce priveşte constructul amintiri reprimate este următorul: „dacă terapeuţii pun în aşa fel întrebările încât să-i ajute să descopere comportamente şi experienţe pe care ei le consideră relevante pentru o victimă care a fost abuzată în copilărie ne putem întreba dacă nu cumva ei înşişi creează această realiate socială” ((B. R. Hergenhahn, 2000, p. 482)
Reacţia inversă – convingerile, ideile, emoţiile ameninţătoare sunt reprimate şi înlocuite cu opusul lor. Exemplu: faţă de un părinte abuziv şi autoritar în faţa căruia se teme să-şi manifeste furia se manifestă contrar impulsului abordând un comportament respectuos şi plin de afecţiune. Acest mecanism l-a condus pe Freud la încercarea de a explica felul în care se formează tulburările de personalitate.
Transferul –canalizarea energiei către un alt obiect mai puţin ameninţător. Exemplu: un angajat nu poate striga la şeful său, în consecinţă, strigă la o persoană apropiată.
Proiecţia – ascunderea unor impulsuri periculoase atribuindu-le altor persoane. Exemplu: un bărbat însurat care este atras de o colegă o acuză pe acesta că flirtează cu el.
Negarea – refuzul de a conştientiza ameninţarea. Exemplu: refuzul de a accepta moartea unei persoane dragi
Fantasmarea – nevoile neîmplinite sunt gratificate în imaginaţie
Raţionalizarea – explicarea unui comportament, emoţie, gând folosind explicaţii plauzibile dar nerealiste. Exemplu: O notă mică e rezultatul neînţelegerii profesorilor
Intelectualizarea: separarea emoţiilor de gândurile despre ele. Exemplu: pacienţi care vorbesc detaşat despre problemele lor
Identificarea: preluarea unor comportamente ale unor alte persoane. Exemplu: un student agresat verbal de un profesor poate adopta inconştient mimica acestuia
Regresia – întoarcerea la un eveniment tipic dintr-o perioadă anterioară
Sublimarea – canalizarea unor impulsuri indezirabile social spre comportamente dezirabile social Exemplu: nevoia de a fi agresiv convertită prin practicarea sportului
Trimiteți un comentariu