25 iul. 2012

BEHAVIORISMUL




 “Esenţa behaviorismului este aceea de a pune în ecuaţie teoria cu practica, înţelegerea cu predicţia şi produsele umanităţii cu tehnologia socială” (John A. Mills, 1998)

Behaviorismul, psihologia comportamentului, denumirea sub care a devenit cunoscută concepţia lui Watson, a contribuit semnificativ la dezvoltarea psihologiei în prima jumătate a acestui secol.
            Behaviorismul poate fi distins de celelalte paradigme psihologice prin aderenţa la un principiu specific: posibilitatea unei ştiinţe naturale a comportamentului. Watson a susţinut vehement că obiectul de studiu al acestei ştiinţe trebuie să fie accesibil din punct de vedere ştiinţific, cu alte cuvinte trebuie să poată fi legat de aspecte măsurabile şi manipulabile din mediu. Scopul său a fost acela de a folosi abordarea ştiinţelor naturale, care în acea perioadă s-a concretizat cu success în fizică şi fiziologie pentru a înţelege forţele care guvernează acţiunea umană şi de a înţelege cum anume aceste forţe pot fi folosite pentru a o influenţa. Watson a considerat că conştiinţa este o variabilă pseudoştiinţifică (nu este observabilă, nu poate fi măsurată) care nu are relevanţă în psihologia experimentală. Tendinţa de a respinge conceptele mentaliste din psihologie a fost influenţată şi de presiunile la care a fost supusă psihologia americană în acea perioadă: nevoia de a avea aplicabilitate practică. Principiul watsonian care reflectă această nevoie se regăseşte în următoarea formulare: „Scopul teoretic al psihologiei este predicţia şi controlul comportamentului”

Asumpţii centrale ale paradigmei behavioriste
1.      Psihologia face parte din familia ştiinţelor naturale asemeni biologiei şi fizicii
2. Evidenţele psihologice trebuie să fie obiective, obţinute prin  observaţie şi experiment conduse asupra unor elemente observabile.
3. Introspecţia ca metodă de investigare a unei lumi subiective, private este problematică şi trebuie evitată.
4. Există o ştiinţă  a comportamentului diferită de fiziologie.
5. Conceptele teoretice trebuie să fie legate de date comportamentale. Deşi există controverse printre behaviorişi în ceea ce priveşte definirea entităţilor teoretice acceptate, în general, aceştia sunt minimalişti şi se feresc să folosească constructe ipotetice.
6. Tema centrală cercetată de behaviorism este învăţarea care este definită de asocierea evenimentelor din mediu cu răspunsurile generate de subiect.
7. În cadrul paradigmei behavioriste centrul de greutate îl reprezintă legătura mediului cu comportamentele. Se presupune că toate comportamentele apar pe baza anumitor legi datorită influenţei mediului. Acest externalism întăreşte obiectivitatea ştiinţei comportamentului uman plasând cauzele apariţiei şi formării acestuia în mediul observabil. Astfel, se respinge existenţa unor cauze interne ale comportamentului care nu pot fi investigate ştiinţific
8. acceptarea versiunilor pragmatiste ale pozitivismului. Behavioriştii erau pozitivişti deoarece credeau că adevărul se poate stabili prin raportarea la fapte. Pentru ei un fapt era ceva de natură fizică, observabilă. Teoriile se nasc din studierea faptelor observabile iar scopul lor este acela de a mări puterea de predictibilitate a acestora (pragmatism)
Trimiteți un comentariu