3 iul. 2012

Cei care evită eşecurile



Sportivii orientaţi spre rezultat care se îndoiesc de calităţile lor se numesc evitatorii de eşec. Decât să încerce să se lupte pentru a demonstra succes, ei se focalizează pe evitarea eşecului pentru că eu îndoieli asupra capacităţilor lor de a se compar cu alţii. I. A. este un foarte talentat handbalist cu rezultate foarte bune la juniori. Este extrem de dornic să reuşească în sport dorind să joace la o echipa valoroasă. Totuşi, el are dificultăţi foarte mari în tranziţia la seniorat. În echipa de juniori era cel mai bun jucător şi acuma acceptă destul de greu statutul de jucător de rezervă. După o accidentare destul de serioasă jocul lui a avut mult de suferit şi nu a mai prins prima formaţie. Încrederea lui a scăzut mult  şi nivelul de anxietate înainte competiţiei era foarte ridicat. Acest lucru a dus la performanţe foarte slabe, ceea ce a condus la anxietate şi mai mare, spirala negativă continuând. Astfel de sportivi îşi pierd motivaţia dacă încep să se îndoiască de abilităţile lor. Sportul identifică în mod clar câştigătorii şi înfrânţii iar pentru că aceşti sportivi se îndoiesc de abilităţile lor, ei devin motivaţi pentru a evita eşecurile. Aceşti evitatori de eşec încearcă să nu accepte provocările, îşi pierd  rapid  calmul şi tind  să renunţe după eşecuri. Încrederea lor în sine va dispărea. Chiar dacă au obţinut o serie de mari rezultate, ei pot reacţiona la o singură înfrângere printr-o atitudine descurajantă şi prin neîncredere în abilităţile proprii. Din cauza neîncrederii şi anxietăţii, aceşti sportivi tind să evite provocările necesare pentru a dezvoltarea pe termen lung a . Mulţi dintre aceşti indivizi aleg să nu participe în activităţi sportive sau să evite competiţia. Aleg să-şi protejeze valoarea personală depunând efort minim pentru ca alţii să nu considere eşecul lor ca fiind datorat lipsei de abilităţi. Raţionamentul lor este: ”Dacă depun efort mare şi voi pierde atunci toată lumea îşi va da seama că nu am talent”. Prin implicare redusă pot avea o scuză  pentru performanţa nesatisfăcătoare. În mintea unui sportiv care doreşte să evite eşecurile, a nu se implica este mult mai puţin grav decât ca alţii să descopere că este lipsit de abilităţi. Tragedia în această abordare că a depune doar un efort limitat de cele mai multe ori garantează un eşec exact ceea ce ei doresc să evite.
O altă caracteristică a sportivilor care doresc să evite eşecurile este furnizarea de scuze şi atribuiri externe în caz de insucces. Astfel de scuze sunt încercări disperate de a-şi proteja fragila stimă de sine. În alegerea sarcinilor, ei vor alege sarcini foarte uşoare unde succesul este garantat sau sarcini foarte grele unde nu se aşteaptă nimeni să reuşească. Astfel, dacă nu reuşesc vor atribui acest lucru dificultăţii sarcinii şi nu lisei de abilităţi.
Este foarte important ca noi să recunoaştem caracteristicile motivaţionale ale sportivilor care evită eşecurile. La o judecată mai superficială ei par să nu le pese de loc când de fapt ei sunt foarte afectaţi de consecinţele acţiunilor lor. Nu este lipsă de motivaţie, doar că ei sunt motivaţi pentru a evita eşecurile şi nu pentru a lupta pentru succes. Mulţi antrenori caută să motiveze astfel de sportivi oferindu-le experienţe de succes mergând pe ideea că acestea îi vor face să devină mai performanţi. Vor constata că aceşti sportivi vor respinge succesul. Decât să internalizeze succesul ei caută să-l minimalizeze atribuindu-l norocului sau valorii scăzute a adversarului. Succesul are impact redus asupra încrederii şi asupra motivaţiei pentru că ei îl minimalizează. În schimb sportivii de această factură vor internaliza performanţa slabă scăzându-şi valoarea personală. După un insucces, aceşti sportivi se vor simţi ruşinaţi pentru că se vor simţi lipsiţi de talent. 
Trimiteți un comentariu