28 iul. 2012

E.L.Thorndike



E.L.Thorndike (1874-1949) este considerat ca un predecesor important al behaviorismului. A obţinut doctoratul la Universitatea Columbia, New York, 1898, şi a lucrat la acestă universitate  până în 1941; a fost preşedinte al Asociaţiei Americane de Psihologie (A.P.A.) în 1912. Teza sa de doctorat  a fost publicată sub titlul „Inteligenţa animală”, reunind studii clasice în psihologia învăţării şi reprezentând fundamentele unei noi teorii a învăţării: conexionism.
Conexionismul lui Thorndike este şi el influenţat de concepţia asociaţionistă. Baza învăţării este conexiunea între impresia asupra simţurilor şi impulsul spre acţiune. Aceasta este o legătură sau o conexiune esenţială în procesul dezvoltării deprinderilor. Modelul conexionist se află la baza modelului psihologic S-R (stimul-reacţie). Schema procesului învăţării elaborată de către Thorndike este şi astăzi menţionată în cărţile de specialitate şi nici  o teorie supra învăţării nu-şi poate permite să ignore modelul său experimental. (E. Hilgard, G. Bower, 1974). Experimentele lui Thorndike asupra animalelor au influenţat profund concepţia sa asupra învăţării la om. El consideră că cea mai caracteristică formă de învăţare atât la animale cât şi la om se realizează în procesul de încercare-eroare. Experimentul tipic utiliza o cutie care dispunea de un mecanism de deschidere manevrat de un mâner. O pisică înfometată era introdusă în această cutie şi dacă reuşea să manevreze mânerul uşa se deschidea şi avea acces la mâncarea din afară. Primele încercări ale animalului se caracterizau prin zgârieturi, muşcături, agitaţie până ce clanţa se deschidea. Prin repetarea încercărilor timpul necesar ieşirii scădea treptat dar lent. Thorndike apreciază că această gradaţie lentă sugerează faptul că pisica a învăţat prin selectarea răspunsurilor corecte şi eliminarea celor necorespunzătoare. El a sistematizat această idee în legea efectului: întărirea sau slăbirea unei legături ca rezultat al consecinţelor care pot avea loc. Astfel o legătură însoţită sau urmată de succes, de satisfacţie este consolidată în schimb dacă este urmată de insucces, de insatisfacţie, este slăbită, abandonată.
Thorndike a dezvoltat legea efectului prin descoperirea fenomenului de propagare a efectului. El a demonstrat că influenţa recompensei acţionează nu numai asupra conexiunii recompensate ci şi asupra conexiunilor adiacente. Cercetările aprofundate l-au condus la precizarea legii propagării efectului : reacţiile mai bine stabilizate sunt mai puternic influenţate de sancţiune, iar cele mai puţin stabilizate erau influenţate mai puternic de recompensă. Legea efectului acţionează mecanic asupra tuturor conexiunilor din vecinătatea conexiunilor recompensate şi  astfel se minimaliza relaţia internă dintre succes şi ceea ce individul încearcă să facă (E. Hilgard, G. Bower, 1974). 
Trimiteți un comentariu