1 iul. 2012

Nevoia de a avea succes şi a se simţi competent






Competenţa percepută presupune ca sportivii să aibă percepţii pozitive asupra deprinderilor şi abilităţilor şi să se simtă capabili să îşi apropie  succesul. Este puţin probabil că sportivii vor depune efort mare şi vor rămâne activi dacă se simt nişte rataţi. Sportivii folosesc multe surse pentru a-şi aprecia calităţile şi abilităţile. Cei care sunt aleşi ultimii când se formează o echipă pot avea trăiri de incompetenţă şi apare probabilitatea de a părăsi mai repede echipa. Competenţa percepută se poate dezvolta prin succese repurtate în sarcini provocatoare, feedback-uri pozitive din parte  antrenorilor şi aprobare din partea părinţilor. Antrenorii eficienţi acordă mult timp şi energie pentru structurarea experienţei sportive în maniera în care fiecare să se simtă competent.
Deşi trăirea succesului este o condiţie pentru a te simţi competent, eşecul este un lucru inevitabil în lumea sportului, ca şi în viaţă. Toţi sportivii, indiferent cât de talentaţi ar fi, se confruntă cu eşecuri, greutăţi sau stagnări. Modul în care sportivii răspund la eşecuri are un efect puternic asupra motivaţiei de lungă durată.
Influenţa recompenselor
Chiar dacă sportul are potenţialul de a motiva intrinsec pe sportivi, o largă varietate de motivatori extrinseci există. Sportivii pot fi motivaţi prin recompense tangibile cum ar fi diplome, medalii, prezenţa pe gazeta de perete. Ei pot depune o energie imensă  pentru recompense intangibile cum ar fi recunoaşterea şi aprobarea din partea familiei, antrenorilor sau prietenilor. Recompensele (motivatori extrinseci) subminează uneori motivaţia intrinsecă transformând jocul în muncă. Atunci când recompensele extrinseci sunt folosite pentru a controla sau a mitui atunci motivaţia intrinsecă este subminată. Recompensele pot de asemenea scădea motivaţia intrinsecă atunci când diminuează sentimentul de competenţă. Este cazul când recompensa comunică neintenţionat ceva negat despre  abilităţile sau contribuţia sportivului în cadrul echipei. Dacă recompensa ajută pe sportiv să se simtă valoros, cum ar fi recunoaşterea progresului, atingerea unui standard de excelenţă sau atingerea unui scop, competenţa percepută şi motivaţia intrinsecă sunt stimulate. Recompensele care nu sunt bazate pe realizarea unei performanţe şi cu comunică nimic pozitiv despre competenţa sportivului nu reuşesc să dezvolte motivaţia intrinsecă; dimpotrivă acestea scad competenţa percepută. Un bun exemplu ar fi oferirea copiilor unei diplome de „participant” . Chiar dacă sunt bine intenţionate, astfel de recompense pot face ca sportivii să se simtă că antrenorul nu-i apreciază contribuţia. Dacă recompensele sunt personalizate şi subliniază contribuţia specifică la echipă, atunci motivaţia intrinsecă este stimulată. Înseamnă acest lucru că antrenorii nu ar trebui să  folosească recompense pentru a motiva sportivii? Cu siguranţă NU! De fapt, antrenorii de succes utilizează recompensele extrinseci pentru a creşte motivaţia intrinsecă. Motivaţia intrinsecă şi extrinsecă pot fi folosite împreună  pentru a maximiza motivaţia totală atunci când motivatorii extrinseci sunt bine structuraţi.
  • Recompensele pot creşte motivaţia intrinsecă  dacă se bazează pe realizări semnificative şi cresc competenţa percepută. Antrenorii buni ajută sportivii să înţeleagă că un trofeu sau o medalie sunt lucruri minunate, dar recompensa adevărată este mândria şi sentimentul de realizare.
  • Sportul furnizează multe recompense extrinseci cum ar fi rezultatul sau victoria, dar antrenorii pot utiliza recompense pentru a sublinia efortul, progresul şi performanţa individuală indiferent de victorie sau înfrângere, contribuind la creşterea competenţei percepute.
  • Recompensele pot fi utilizate pentru a ajuta la transformarea motivaţiei extrinseci în motivaţie intrinsecă, în special la sportivii care eu motivaţie intrinsecă scăzută pentru început. De exemplu multe persoane care aleargă din plăcere încep să participe pentru motive extrinseci, cum ar fi un tricou până la pentru motive de sănătate. După o vreme ei continuă să alerge pentru că le place şi au un sentiment de realizare.  Antrenorii pot folosi recompense extrinseci pentru a crea interes pentru sport, după care treptat le înlătură sau le scad din importanţă pe măsură ce cresc recompensele intrinseci.
  • Recompensele nu trebuie să fie neapărat consistente pentru a mări motivaţia. Puterea motivatorilor extrinseci derivă din semnificaţia lor şi mai puţin  din valoarea actuală. De fapt, recompensele mici sunt mai puţin susceptibile să  controleze comportamentul decât cele valoroase financiar şi astfel sunt mai eficiente pentru creşterea motivaţiei intrinseci.
Este o adevărată artă să utilizezi corect recompensele extrinseci pentru a dezvoltata motivaţia intrinsecă. Efectul recompenselor asupra motivaţiei intrinseci este determinat de mesajul pe care îl transmit. Dacă recompensele cresc competenţa percepută  şi nu sunt văzute ca o formă de manipulare, atunci ele vor creşte motivaţia intrinsecă. Este important ca recompensele să nu fie excesive şi să nu fie prezentate într-o manieră de control sau să scadă autonomia. Acordaţi recompensele pentru realizări cu semnificaţie şi ajutaţi sportivii să înţeleagă că recompensele extrinseci sunt amintiri frumoase dar scopul principal este să joace din plăcere şi bucuria derivată din experienţa sportivă. 
Trimiteți un comentariu