8 iul. 2012

Practica clinică




La Viena, Freud a făcut practică clinică sub îndrumarea neuro-anatomistului Theodore Meynert (1833–1898) cercetând cu precădere aspecte legate de diagnosticarea anumitor tulburări cerebrale. La recomandarea lui Meynert, Freud a obţinut o bursă de 6 luni la Paris unde a studiat cu Charcot. La acea vreme neurologul francez era deja renumit pentru aplicarea hipnozei în tratarea isteriei. Simptomele descrise de pacienţi erau centrate pe anumite incapacităţi fizice (amorţeli, paralizii etc), cărora nu li se identifica o cauză la nivel biologic. Charcot considera că o posibiliă cauză a acestei tulburări este o traumă pe care pacientul a avut-o înainte de declanşarea simptomelor. Reîntors la Viena a început să popularizeze aceste idei care au întâmpinat rezistenţa Asociaţiei Medicale Vieneze. Încă înainte de a pleca în Franţa, Freud s-a împrietenit cu Joseph Breuer (1842-1925) care începând cu anul 1880 avea sub tratament o pacientă, cunoscută sub numele de Anna O., care avea o serie de simptome asociate cu isteria (paralizie temporară a braţelor şi picioarelor, tulburări de vedere şi vorbire, pierderi de memorie, dezorientare). Simptomele Annei au apărut după moartea tatălui său, pe care ea îl veghease în ultimele momente ale vieţii; Breuer a descoperit, folosind hipnoza, că simptomele pacientei sale se legau într-un fel sau altul de acest eveniment traumatic. În tratament a folosit metoda cathartică (catharsis-purificare) al cărei scop era ca prin discuţiile cu pacientul să se identifice originea traumatică a unor simptome. Breuer a descoperit că acestă metodă, pe care Anna O. o denumea “talking cure” sau “chimney sweeping” funcţionează în timpul transei hipnotice sau atunci când pacienta era într-o stare de relaxare foarte puternică. În timpul tratamentului Breuer a descoperit că pacienta a început să i se adreseze terapeutului ca şi cum acesta ar fi tatăl său  şi de asemenea că el însuşi a început să dezvolte anumite emoţii faţă de pacienta sa (mai târziu aceste fenomene au fost denumite transfer şi contratransfer). (B. R. Hergenhahn, 2000).
În anul 1895 Breuer împreună cu Freud au publicat lucrarea Studii asupra isteriei prin care se consideră că s-a semnat actul de naştere al psihanalizei. În anumite aspecte cei doi autori au păreri diferite, poate din acest motiv şi-au scris concluziile separat la finalul acestei lucrări. Freud considera la acea vreme că o persoană cu viaţă normală din punct de vedere sexual nu poate deveni nevrotică, pe când Breuer considera că orice traumă poate să consitutie factorul cauzal în declanşarea acestui tip de tulburare. (B. R. Hergenhahn, 2000). Dar cel mai important aspect care diferenţiază cei doi cercetători este faptul că Freud, spre deosebire de Breuer, a renunţat la hipnoză datorită anumitor inconveniente cum ar fi de pildă dificultatea de a hipnotiza anumiţi pacienţi şi dificultatea de a discuta cu unii dintre aceştia elementele descoperite în timpul procedurii. Distanţându-se de Breuer, Freud a început să folosească alte metode, în special metoda asociaţiilor libere care permite psihologului să fie în adevăratul sens al cuvântului psihanalist. Propriu-zis de la hipnotism Freud mai face un pas şi anume descoperă terapia analizei psihice – psihanaliza.
Trimiteți un comentariu