27 iul. 2012

Psihologia trebuie studiată folosind metodele fiziologiei



Psihologia va deveni o ştiinţă pozitivă. Doar fiziologia poate înfăptui acest lucru deoarece doar acesta poate fi cheia analizei ştiinţifice a fenomenelor psihice (pp. 350-351, apud...)
Cercetările lui Sechenov au influenţat noile generaţii de fiziologi care şi-au continuat munca ghidându-se după cele trei idei fundamentale pe care acesta le-a formulat:
  1. studiul inhibiţiei este centrul cercetărilor
  2. fenomenele psihologice pot fi studiate obiectiv folosind metodele fiziologiei
  3. comportamentul este reflexiv

 Ivan Petrovitch Pavlov (1849-1936) descoperirea reflexului condiţionat
(M. Aniţei, 2006)
Contribuţia lui Pavlov la psihologie este importantă din perspectiva sublinierii rolului activităţii nervoase a creierului ca suport al vieţii psihice. Calitatea sa de precursor al behaviorismului este evidenţiată de cercetările sale în domeniul elaborării reflexelor condiţionate prin care a demonstrat posibilitatea modificării unui comportament într-o manieră obiectivă. De asemenea, reflexologia pavloviană este şi un model care se bazează pe o abordare asociaţionistă. Fiziologii se bazau pe principiul asocierii care respectă legea continuităţii: atunci când două procese mentale elementare au fost active împreună ori în imediată succesiune. Unul dintre ele, reluat, tinde să-şi propage excitaţia şi asupra celuilalt. Acest principiu afirmat prima dată de către Aristotel a fost îmbrăţişat de către asociaţionişti şi întreaga reflexologie se bazează pe el.
            Modelul experimental clasic propus de către Pavlov este cel al asocierii dintre un stimul condiţionat şi un reflex necondiţionat. Sugestia acestor asocieri i-a venit lui Pavlov în urma unei observaţii empirice în condiţiile în care studia, în laborator, reflexul de salivaţie la câini. El a constatat  de fiecare dată o creştere spontană a salivaţiei la venirea îngrijitorului şi la aprinderea luminii. Această observaţie a dezvoltat întreaga metodă experimentală a lui Pavlov cu privire la elaborarea reflexului condiţionat. Hrana ca stimul necondiţionat este însoţită de reflexul necondiţionat al salivării. O dată cu prezentarea hranei se prezintă şi stimulul condiţionat (lumină, sunet). Repetând această asociere se fixează relaţia dintre stimulul necondiţionat (hrană) şi cel condiţionat (lumină, sunet) astfel încât, la un moment dat numai la apariţia stimulului condiţionat (lumină, sunet) se produce reflexul condiţionat (salivare). După un timp acest reflex se stinge ceea ce sugerează că trebuie să fie urmat de întăriri succesive. O altă observaţie este fenomenul de generalizare astfel încât un reflex condiţionat provocat de un stimul poate fi provocat şi de alt stimul diferit de primul. Cercetările lui Pavlov au arătat că stimulul condiţionat trebuie să fie prezentat într-un timp foarte scurt după apariţia stimulului necondiţionat pentru a realiza o asociere stabilă şi un reflex condiţionat puternic.
            Pavlov a dezvoltat cercetări asupra activităţii nervoase superioare studiind fenomenele de excitaţie şi inhibiţie precum şi raporturile dintre acestea: iradierea, concentrarea şi inducţia reciprocă.  Impulsurile care vin pe calea nervilor aferenţi ajung în zona cortexului unde procesul de excitaţie iradiază în zonele înconjurătoare. Atunci când se produce o excitaţie a unui centru cortical centrii învecinaţi sau chiar mai îndepărtaţi prezintă un fenomen de inhibiţie. Legea inducţiei reciproce este definită prin raportare la focarul de inhibiţie care se înconjoară pe o întindere mai mare sau mai mică cu o zonă de excitabilitate crescută care apare fie imediat fie treptat şi se menţine nu numai pe durata inhibiţiei dar şi după aceea.
            Funcţionarea reflexului condiţionat se datorează „legăturilor temporare” considerate de către Pavlov drept forma tipică de activitatea a scoarţei cerebrale. Pavlov consideră că întregul complex de legături nervoase temporare, de conexiuni între centri corticali care se consolidează sau se dizolvă în mod continuu constituie adevărata expresie a vieţii psihice. Legăturile temporare sunt conexiuni ce se stabilesc între centri corticali care comandă fiecare o activitate. (Pavlov, 1953) La baza formării unui reflex condiţionat este stabilirea unei legături noi, trasarea unei căi noi a excitaţiei nervoase între cei doi centri nervoşi. Această punte temporară formată între două puncte ale scoarţei cerebrale constituie baza fiziologică a oricărui reflex condiţionat. Pavlov se apropie de Thorndike atunci când afirmă că reflexele condiţionate pot fi numite şi reflexe conexionale, întrucât legătura temporală se formează prin coincidenţa unui agent oarecare cu acţiunea unui excitant necondiţionat.
Pavlov analizează diferenţele dintre reflexele înnăscute, necondiţionate şi cele dobândite, condiţionate. Reflexele înnăscute asigură adaptarea la mediu în condiţii relativ invariabile; sunt reflexe care s-au constituit în raport cu anumiţi stimuli din mediu. În schimb prin intemediul reflexelor condiţionate se produce o adaptare superioară elaborându-se conduite adaptative în raport cu stimuli variabili. Reflexele condiţionate se construiesc imediat după naştere în condiţiile acţiunii simultane a unui agent indiferent cu un excitant necondiţionat. Reflexele condiţionate trebuie să fie întărite periodic altfel slăbesc şi se sting.
Concepţia asociaţionistă a lui Pavlov se vădeşte şi în conceptul de stereotip dinamic care stă la baza comportamentului constituind un lanţ de reflexe necesare în raporturile animalului cu mediul. Pavlov şi-a imaginat cortexul ca pe un mozaic de puncte cu nivele diferite de intensitate a stărilor de excitaţie şi inhibiţie.
Cercetările lui Pavlov asupra activităţii nervoase superioare l-au condus la identificarea tipurilor de sistem nervos, pornind de la procesele fundamentale de excitaţie şi inhibiţie. El a identificat patru tipuri de sistem nervos pe care le-a denumit după terminologia rămasă încă de la Hipocrate şi Galenus: puternic neechilibrat excitabil (coleric); puternic echilibrat mobil (sangvinic); puternic echilibrat inert (flegmatic) şi tipul slab (melancolic). Fiecare animal aparţine unuia sau altuia dintre aceste tipuri temperamentale dar caracterul său real (fenotipul) depinde de experienţele sale în mediul înconjurător, astfel încât caracterul este un aliaj format din caracteristicile tipului şi schimbările produse de mediul extern (Pavlov, 1953).
O altă contribuţie a lui Pavlov vizează cel de-al doilea sistem de semnalizare, considerând că dobândirea capacităţii de a vorbi amplifică foarte mult potenţialul uman. Mecanismele reflexului condiţionat comune omului şi animalului sunt grupate în primul sistem de semnalizare; în schimb vorbirea este expresia celui de-al doilea sistem de semnalizare, specific omului. Totuşi, Pavlov nu ezită nici o clipă să afirme că legile fundamentale care guvernează activitatea primului sistem de semnalizare trebuie să-l guverneze şi pe cel de-al doilea pornind de la premisa că vorbirea se bazează şi ea pe activitatea aceluiaşi ţesut nervos. Regăsim şi aici o anticipare a behaviorismului.
Anticipări ale behaviorismului se regăsesc în întreaga operă pavloviană. Psihicul se dezvoltă în raport cu mediul care îl condiţionează şi împreună cu care formează o perfectă unitate. O independenţă sau o autonomie a organismului faţă de meniu este de neconceput şi viaţa nu este decât o adaptare continuă a organismului la condiţiile de mediu. Monismul materialist a lui Pavlov a pus bazele unei fiziologii ştiinţifice a scoarţei cerebrale şi premisele unei metode obiective în psihologie (M. Ralea, C.I. Botez, 1958).
Trimiteți un comentariu