6 iul. 2012

Tematica inconştientului




Tematica inconştientului a fost abordată înainte de Freud în literatură, filosofie şi psihologie. Filosofii ale căror concepţii au influenţat gândirea lui Freud sunt: Leibniz
(1646-1716), Herbart (1776-1841), Schopenhauer (1788-1860) şi K. E. Von Hartmann (1842-1906) (B. R. Hergenhahn, 2000)
            Leibniz susţinea existenţa unor grade diferite de conştiinţă. Monadele – elemente ultime ale realităţii, ale universului sunt entităţi psihice lipsite de extensiune şi de consistenţă materială. Esenţa acestora constă în activitatea pe care o generează şi care, la nivelul conştiinţei, capătă forma voinţei şi a gândirii. Leibniz considera că acestă activitate este prezentă în mod continuu în toate procesele spiritului, începând cu percepţiile obscure sau inconştiente, care sunt prezente chiar şi în lumea anorganică, şi ajung la nivelul gândirii raţionale. Important de reţinut este faptul că Leibniz considera că nu este firesc să reducem viaţa psihică numai la procesele conştiente.
            Johann Herbart considera că o idee poate apărea la nivel conştient dacă ea este compatibilă şi congruentă cu celelalte idei existente la nivelul conştiinţei. Ideile incongruente care nu pot exista decât în inconştient au fost numite de Herbart idei inhibate. Aceste idei luptă pentru a ajunge la conştiinţă.
            Arthur Schopenhauer considera că adevărata forţă internă care determină viaţa psihică a omului este voinţa a cărei natură este inconştientă.Voinţa este cea care forţează intelectul să o asculte. Schopenhauer compară relaţia dintre voinţa inconştientă şi intelect cu imaginea unui orb puternic care duce în spate un schilod care vede. Această analogie este asemănătoare cu metafora pe care a folosit-o Freud încercând să explice relaţia care există între inconştient şi Eu (inconştientul este asemănat cu un cal plin de forţă şi greu de stăpânit care încercă să scape de călăreţul său – Eul).
            Ideea că inconştientul este regiunea cea mai extinsă parte a minţii noastre a fost formulată de Fechner, care a folosit în acest sens metafora icebergului (mintea e asemeni unui iceberg a cărui vârf, reprezintă conştiinţa – aproximativ 1/10 din întreg, iar restul reprezintă inconştientul. 
Trimiteți un comentariu