12 iul. 2012

Teoria psihanalitică a psihopatologiei




Teoria psihanalitică a psihopatologiei explică manifestările nevrozelor simptomatice, a patologiilor caracteriologice, a pervesiunilor, a inhibiţiilor sexuale, a anumitor forme de tulburări psihotice şi psihosomatice pe baza conflictului intrapsihic între impulsurile de satisfacere a plăcerilor şi mecanismele defensive care reflectă principiul realităţii şi motivaţiile inconştiente ale supraego-ului. Conflictele inconştiente între impulsuri şi mecanismele de apărare se exprimă într-o formă tripartită: apărarea ego-ului în faţa impulsurilor id-ului, supra-ego-ul care motivează inhibarea şi restricţiile la nivelul ego-ului; expresiile disociate ale presiunii id-ului ca apărare împotriva presiunii supra-ego-ului. (compulsii repetitive). Toate aceste conflicte sunt exprimate clinic prin următoarele fenomene:
  1. inhibarea funcţionării normale a ego-ului referitoare la sexualitate, intimidate, relaţii sociale şi activarea afectivă
  2. formarea unor compromisuri între impusurile reprimate şi mecanismele defensive direcţionate împotriva lor
  3. exprimare disociativă a impulsurilor şi mecanismelor de apărare
În esenţă terapia psihanalitică consistă în facilitarea reactivării conflictelor inconştiente în setting-ul terapeutic prin analizarea sistematică a mecanismelor defensive care le blochează accesul în sfera conştienţei.  Astfel, treptat sunt scoase la lumină impulsurile reprimate folosind relaţia terapeutică şi eventual încercând integrarea lor în ego-ul adult.  Integrarea se operează folosind mecanismul sublimării, ce presupune identificarea unor forme de gratificare a impulsurilor într-o manieră acceptabilă social. În procesul terapeutic se aplică următoarele principii:
  1. crearea unei atmosfere de încredere şi siguranţă
  2. şedinţe de aproximativ 45-50 de minute de 3 sau 4 ori pe săptămână
  3. de obicei pacientul stă aşezat pe canapea iar terapeutul în spatele acestuia şi încearcă să îl facă conştient de mecanismele defensive pe care le foloseşte oferindu-i interpretări ale aspectelor descrise de acesta
  4. Interpretarea sistematică a rezistenţelor permite terapeutului să investigheze mai adânc dorinţele şi temerile inconştiente ale pacientului şi să folosească cu un grad mai mare de libertate tehnica asociaţiilor libere
  5. Mecanismele defensive sunt clasificate în funcţie de instanţele care le operează (ego, supra-ego- vină excesivă care se manifestă pe parcursul tratamentului; rezistenţe ale id-ului care se manifestă în compulsii repetitive – în aceste situaţii pacientul este tentat nu să-şi amintească ceva anume ci să repete anumite lucruri sau gesturi
6. Analiza transferului este un punct cheie.
.
  1. Evaluarea teoriei Freudiene (B. R. Hergenhahn, 2000)
Criticile cele mai frecvente care au fost aduse teoriei lui Freud sunt:
  1. Metoda de colectare a datelor. Sursele principale de informaţii folosite de Freud erau datele furnizate de către pacienţii săi. Nu a folosit metoda experimentală şi mai ales, pacienţii săi nu reprezentau populaţia. De asemenea unii critici consideră că observaţiile sale au fost probabil influenţate de propriile sale aşteptări.
  2. Definirea termenilor. Marea majoritate a conceptelor folosite sunt prea nebuloase pentru a putea fi operaţionalizate
  3. Dogmatismul. Freud se considera fondatorul şi leader-ul mişcării psihanalitice (fapt care este adevărat) dar se pare că nu tolera idei contrare
  4. Exagerarea importanţei instinctului sexual. Ulterior alte teorii psihanalitice au folosit şi alte tipuri de forme de motivaţii prin care să descrie personalitatea umană
  5. Nevoia de împlinire a propriilor expectanţe. Metoda asociaţiilor libere şi interpretarea visurilor a fost criticată din acest punct de vedere deoarece nu exista nici o formă prin care să se verifice obiectivitatea interpretărilor.
  6. Durata, costurile şi eficienţa limitată – nu este eficientă în cazul pacienţilor cu tulburări psihotice deoarece aceştia nu sunt capabili să urmărească interpretările făcute de terapeut.
  7. Lipsa falsificabilităţii. Conform concepţiei lui Popper o teorie este falsificabilă dacă poate prevede anumite experimente care ar putea să o infirme. În cazul teoriei freudiene se dau explicaţii despre felul în care se comportă o persoană şi nu despre felul în care se poate comporta în viitor. Astfel, această teorie nu permite predicţia ci doar postdicţia.
Contribuţii
  1. Extinderea domeniului psihologic. A iniţiat noi domenii investigative: sexualitatea, motivaţia inconştientă, visurile, anxietatea
  2. Metoda psihanalitică; sunt cercetători care consideră metoda psihanaitică cea mai eficientă în tratarea nevrozelor
  3. Înţelegerea comportamentelor considerate normale. Freud a oferit explicaţii unor comportamente coditiene cum ar fi visurile, faptul că suntem în situaţia de a uita anumite aspecte pe care le-am trăit, greşelile pe care le facem, umorul şi mecanisemle defensive pe care le folosim cu toţii.
  4. Relevanţa psihologiei pentru domenii de activitate diverse. 
Trimiteți un comentariu