25 aug. 2012

Ce se întelege prin atractivitate?



Încercînd să răspundă la întrebarea „Ce se întelege prin atractivitate?“, J.H. Langlois si L.A.
Roggman (1990, apud Baron, Byrne, 1997, p. 253) au relativizat concluziile anterioare.
Recurgînd la un procedeu foarte riguros de digitalizare a fotografiei, prin care imaginea pe
calculator a unei fete putea fi descompusă într-o colectie de mici pătrate, în functie de
coordonatele corespunzătoare, si, mai apoi, combinată cu pătratul corespondent al unei alte fete,
ce se obtinea prin medierea tonalitătii (de gri) si a intensitătii sale luminoase, psihologii au putut
dovedi că subiectii pusi să evalueze atractivitatea chipului prezentat pe ecranul unui PC înclină în
a favoriza fata mediată rezultată. Altfel spus, pe măsura avansării în acest proces de combinare
succesivă a tot mai multor chipuri particulare, se construieste treptat un chip tot mai „tipic“, mai
apropiat de „conceptul de fată“ decît de o fată anume. În consecintă, imaginea mediată este
percepută ca mai familiară si mai atractivă decît orice chip individual. Asadar, ceea ce se apropie
de ce este comun, consensual si mai frecvent identificabil în realitate pare a fi pretuit mai mult
decît ceea ce este exceptional din punct de vedere al frumusetii.


Indiferent de mecanismele care explică optiunile noastre estetice prin care îl „citim“ pe
„celălalt“, se cuvine să întelegem că frumusetea poate fi atît o resursă socială semnificativă, cît si
un instrument prin care ne putem atinge tintele noastre pe căi mai putin echitabile. Există studii
ce pun în evidentă chiar rolul frumusetii în generarea unor erori de judecată socială. Probabil,
cazul emblematic este cel al influentei atractivitătii fizice a subiectului condamnat (de regulă de
gen feminin) asupra deciziilor din justitie. Cu alte cuvinte, studiul lui M. Efran (1974) încerca să
răspundă la întrebarea gravă, care punea în discutie temeiul sistemului juridic modern („toti
suntem egali în fata legii“): este posibil ca farmecul inculpatului sau inculpatei să atenueze sau
chiar să înlăture pedeapsa meritată a fi acordată conform încălcării normei? Sau, sunt unii dintre
noi — cei atractivi, în acest caz — mai favorizati decît altii în evaluarea juridică, ce se pretinde
impartială? Pentru a-si verifica ipotezele, psihologul de la Universitatea din Toronto a convocat,
în primul stadiu al experimentului, un mare număr de studenti pe care i-a rugat să aprecieze dacă,
din punctul lor de vedere, membrii juriului unui tribunal ar trebui să fie mai îngăduitori cu
inculpatii caracterizati de un evident farmec fizic. Desigur, doar un număr foarte redus (7%) au
considerat că juratii ar putea urma un astfel de comportament. Mai apoi, aceiasi studenti au fost
întrebati dacă biografia si caracterul victimei ar trebui cunoscute de către jurati. Previzibil, marea
majoritate (aproape 80%) dintre subiecti au răspuns afirmativ, natura acestor evaluări descriind
consensual norma socială sănătoasă, impusă de traditie, dar si de norma juridică instaurată
formal. În al doilea stadiu al experimentului s-a trecut însă dincolo de retorica inertială enuntată
anterior. M. Efran a alcătuit jurii fictive, din participantii primei etape, unele formate numai din
bărbati, altele numai din femei. Acestea au fost rugate să intre într-un scenariu proiectiv în care
deveneau studenti la drept si audiau un proces intentat unui coleg de-al lor, ce încălcase o normă
universitară importantă: copiase la examen. „Acuzatul“ era fie un tînăr, fie o tînără, iar „juratilor“
li se prezenta cîte o fotografie a celui incriminat, care îl înfătisa fie foarte atrăgător, fie sters si
anodin. Misiunea „juriului“ era să decidă dacă inculpatul este sau nu vinovat, iar dacă optiunea
juriului era pentru „vinovat“, trebuia stabilit ce pedeapsă se impune a fi aplicată. Rezultatele au
fost din nou surprinzătoare. Desi atractivitatea acuzatului era verbal declarată ca neimportantă, sa
observat că „acuzatii“ plini de farmec erau mult mai rar desemnati „vinovati“, iar pedepsele
acordate acestora erau mult mai blînde. În plus, indulgenta devenea extremă în conditia juriului
format din bărbati care judecă o acuzată femeie foarte frumoasă. Desigur, ne atrage atentia
psihologul canadian, pentru ca fenomenul descris mai sus să se manifeste, trebuie ca încălcarea
normei să nu exprime un delict extrem de grav si să fie însotită de o anumită ambiguitate, în caz
contrar atractivitatea fizică jucînd un rol mult diminuat.


Tema de reflecție –  Au existat în experiența dvs. de viață cazuri în care atractivitatea
”victimei” să influențeze evaluarea gravității încălcării normei? Considerați echitabil acest
mecanism evaluativ? Argumentați.


În acelasi registru, o cercetare a lui B. Thornton (1992) a investigat un caz dramatic de
atentat la identitatea subiectului, violul, încercînd să evalueze în ce măsură frumusetea fizică a
victimelor influentează verdictele juriului. Previzibil, juratii femei au decis condamnări mai
severe pentru acuzati decît juratii bărbati, dar în ambele variante de gen ale juratilor pedeapsa a
fost mai aspră pentru violator atunci cînd victima era o femeie foarte frumoasă. Prin urmare, nu sa
pedepsit egal fapta, ci un ansamblu de relatii simbolice care înzestrează victima cu un capital
social inegal în functie de atractivitatea sa, fapt care este, desigur, inechitabil, dar care se
reproduce inconstient în multe domenii ale vietii publice.



Trimiteți un comentariu