5 aug. 2012

PSIHOLOGIA UMANISTĂ



     PSIHOLOGIA UMANISTĂ (fenomenologică)
"Singura realitate pe care eu pot să o cunosc este lumea aşa cum o percep şi o experimentez eu în acest moment. Sigura realitate pe care eu o pot cunoaşte este aceea pe care o percepi şi o experimentezi în acest moment. Şi singura atitudine este aceea că cei care percep realitatea sunt diferiţi. Există atâtea lumi reale câţi oameni există." (C.Rogers, 1980)

CONTEXT
            În perioada anilor 1920 -1930 şcoli de gândire precum structuralismul, funcţionalismul, psihlogia gestaltistă şi psihanaliza continuau să ofere modele explicative asupra funcţionării psihicului. Pe la jumătatea secolului XX strucrualismul dispăruse ca şcoală, iar funcţoinalismul şi psihologia gestaltistă şi-au pierdut distinctvitatea ca şcoli, celelate orientări au început să le asimileze anumite apecte. Domeniul psiholgiei era dominat de behaviorism şi psihanaliză în anii  50 şi la debutul anilor 60. De asemenea anii 60 au fost dominaţi de o serie de evenimente, care au contribuit la contestarea explicaţiilor de tip raţionalist sau empirist. Dintre acesta enumerăm: Războiul din Vietnam şi mişcările pacifiste care i-au urmat, asasinarea lui Martin Luther King, John Fitzegrald Kennedy şi Robert Kennedy; proteste rasiste, mişcarea hippie.
            La începutul anilor 60 un grup de psihologi conduşi de Abraham Maslow au pus bazele uneui curent pe care îl denumeau a treia forţă în psihologie. Aceştia considerau că celelalte două forţe psihanaliza şi behaviorismul nu iau în calcul o serie de aspecte importante care definesc natura umană. Numită a treia forţă, deoarece este o alternativă la psihanaliză şi behaviorism, psihologia umanistă evidenţia faptul că este necesară comutarea atenţiei de la problemele tratate de celelalte persepective (care erau centrate pe adaptare şi definirea normalităţii) la problemele care ne definesc ca fiinţe umane. Astfel, temele centrale are ar trebui investigate devin: creativitatea, liberul arbitru, intenţionalitatea, auto-determinarea, imaginaţia şi valorile. Această orientare respinge determinismul şi pesimismul care transpar din teoriile behavioriste şi psihanalitice şi postulează o perspectivă esenţialmente optimistă asupra naturii umane conform căreia toţi oamenii posedă capcităţi înnăscute pentru dezvoltare. (W. E. Pickren, A. Rutherford, 2010).
Trimiteți un comentariu