18 aug. 2012

Rolul afectelor în generarea atractiei 2



Se cuvine însă subliniat că efectul descris mai sus se produce numai în cazul unei expuneri la
stimuli care nu sunt, de la bun început, respingători. Prin urmare, un stimul perceput ca puternic
negativ nu va conduce la o sporire a atractivitătii sale. Orice semen de-al nostru ce si-a păstrat un
minim discernămînt, oricît de frecvent ar fi expus mediatic la un stimul de tipul chipului de
„tribun revoltat si izbăvitor“ al lui C.V. Tudor sau al altora din aceeasi categorie, nu va ajunge săl
pretuiască mai mult, mai degrabă accentuîndu-i-se dispretul si dezgustul initial. Maximizarea
respingerii stimulilor repetitivi negativi a fost pusă în evidentă de studiile lui W. Swap (1977) si
ne indică faptul că mecanismul simplei expuneri este eficient atunci cînd obiectele sociale pe care
le percepem sunt precumpănitor ambigue sau cînd s-a modelat deja un univers de asteptare
pozitiv la adresa lor. De aceea, spre exemplu, este mult mai usor să construiesti un candidat
politic dintr-unul necunoscut opiniei publice sau care este însotit de un halou pozitiv, dobîndit de
regulă într-un alt domeniu, decît să reconditionezi un politician deja conturat si arhicunoscut. De
aici si nevoia irepresibilă a partidelor de a-si înnoi periodic imaginea, prin regruparea
reprezentantilor de prim-plan, care trebuie treptat să-i înlocuiască pe cei prea uzati mediatic,
conform principiului: e mai putin important ceea ce este cu adevărat politicianul nostru, mai
important fiind faptul că el lasă impresia că este bun, si, prin intermediul imaginii lui — de care
ne îngrijim cum se cuvine —, noi ne vom impune politica prin care ne vom atinge scopurile
proprii.


Tema de reflecție - 1:
Rememorați o campanie publicitară în care modelul lui R. Zajonc a fost activat. Ce condiții
preliminare a îndeplinit campania pentru a fi reusită?


Revenind la influenta vecinătătii asupra atractiei interpersonale, mai multe studii din ultimele
decenii subliniază însemnătatea proximitătii rezidentiale, plecîndu-se de la premisa evidentă că
pe măsura descresterii distantei rezidentiale sporesc contactele si, fapt mai putin evident, că
învecinarea stimulează crearea unor relatii interpersonale pozitive. Într-un studiu rămas celebru
prin simplitatea si contrarietatea concluziilor sale, J. Bossard (1932) a urmărit variabilele
sociodemografice care caracterizau cele peste 5000 de cupluri ce s-au căsătorit în Philadelphia la
începutul deceniului patru si a observat că în o treime din cazuri mirii locuiau înainte de nuntă la
nu mai mult de cinci blocuri distantă, iar în aproape două treimi din cazuri la nu mai mult de
douăzeci de blocuri distantă. Cazurile care se abăteau de la această regulă nescrisă a învecinării
prealabile ca si conditie a unei decizii de a trăi împreună se înregistrau foarte rar. Un studiu
realizat în conditii asemănătoare în New Haven, efectuat pe 1000 de cupluri, a dezvăluit rezultate
practic identice (Davie, Reeves, 1939). În pofida eterogenizării sociale din ultimele decenii,
fenomenul a fost semnalat în proportii similare si în cercetări mai recente, îndeosebi în zonele
marginale ale marilor metropole, unde există o mai mare omogenitate normativă printre locuitori,
chiar dacă uneori deviantă, si unde apropierea rezidentială constituie un bun predictor al unei
viitoare coabitări conjugale (Ebbeson, Kjos, Konecni, 1976).
Cercetări din acelasi registru au pus în evidentă corelatia proximitate-atractie si în cadrul
rezidentelor universitare (Lundberg, Beazley, 1948; Evans, Wilson, 1949). Concluzia acestor
studii ne înfătisează o relatie de proportionalitate aproape aritmetică între prietenia dintre studenti
si distanta dintre camerele din campus, prieteniile realizîndu-se în majoritate între partenerii de
etaj si din ce în ce mai rar pe măsura îndepărtării de etajul de referintă. Mai mult, s-a observat că
pentru studentii primilor ani de facultate, alegerea partenerului la o întîlnire este în functie de
distanta dintre rezidenŃele acestora, variabila proximitătii jucînd în multe cazuri un rol decisiv
(Whitebeck, Hoyt, 1994).


Trimiteți un comentariu