20 aug. 2012

Rolul afectelor în generarea atractiei 4



Totodată, distanta simbolică dintre profesori si studenti este si o expresie a modelului
educational achizitionat în socializarea secundară. Deseori o scoală pur informativă, care
încurajează atitudinile inertiale, în care mesajul este mereu dinspre un supraordonat simbolic
(profesorul), cel ce detine adevărul, înspre o cohortă tăcută de subordonati (studentii), care nu
stiu nimic sau nu are importantă ce stiu si ce simt, nu încurajează o apropiere între cei doi actori
ai actului pedagogic. Un prim simptom al monologului autist al profesorului în miezul unei teme
lipsite de viată pentru o audientă care participă doar formal la întîlnirea cu ideile — oricît de
importante ar fi acestea — prezentate la curs este chiar distanta fizică însemnată între cel de la
catedră si cei care îl ascultă, ce exprimă o distantă considerabilă în plan simbolic. Este si o
depărtare însusită tacit în anii de studiu în care tînărul nu rămîne, cel mai adesea, decît un
instrument reproducător al ideilor altora, fără să le interiorizeze cri tic si să le trăiască, si în care
nu este încurajat să interactioneze nemijlocit cu emitătorul lor într-un spatiu al dialogului si
negocierii de sens. Oricum ceea ce gîndesti nu contează si deci nu ne interesează, transmite
subiacent acest mesaj educational al unei societăti care rezervă deliberat roluri centrate pe
dependentă pentru actorii ei si în care ministerul adevărului lucrează în liniste pentru noi. O
mutaŃie trebuie să pornească nu numai de la reconstructia proiectului educational global —
travaliu foarte costisitor — printr-o strategie centrată pe interdependentă si dialog, ci si de la
nivelul mult mai accesibil al experientei nemijlocite învătător-cel învătat, în care rolurile
angajante trebuie reactivate, pornind de la întelegerea faptului că o autentică autonomie intelectuală
nu poate fi dobîndită decît printr-o relatie de schimb si negociere între parteneri motivaŃi
să cunoască cu adevărat lumea, pentru că stiu si simt că o pot schimba.
Un alt element important, care influentează atractia, îl reprezintă natura emotiilor, constatare
împărtăsită de numeroase studii ce atrag atentia asupra înrîuririi exercitate de emotiile noastre
pozitive sau negative asupra perceptiei, cognitiei si, în consecintă, asupra evaluării „celuilalt“
(Erber, 1991; Shapiro, Baumeister, Kessler, 1991; Zajonc, McIntosh; 1992; Forgas, 1995,
Dovidio et al., 1995; Lewandowski, Aron, 2004) În cursul vietii noastre se produc frecvent astfel
de asocieri mascate între sentimente si cognitii. O observatie a psihologului naiv ar descrie, de
altfel, înclinatia naturală de a aprecia persoanele sau evenimentele care ne fac să trăim un confort
afectiv si să le respingem pe cele care ne stîrnesc o stare de tulburare dezagreabilă sau
alimentează afecte negative (precum teama, anxietatea, furia, deznădejdea). Ceea ce este, însă,
mai greu vizibil nemijlocit este transferul evaluativ pe care îl angajăm asupra unui obiect sau unei
persoane atunci cînd acel obiect sau acea persoană sunt doar prezente cînd noi experimentăm
sentimente pozitive sau negative provocate de o entitate diferită (precum un context stimulativ
sau descurajant pentru actiunile noastre). Astfel, vom întelege cu mai multă usurintă de ce
ajungem să privim cu ochi mult mai buni pe cineva necunoscut pe care îl întîlnim la o discotecă
sau la petrecerea unor prieteni, decît atunci cînd îl descoperim în sala de asteptare a
stomatologului nostru, înainte de o extractie. Se produce, asadar, fenomenul de transfer
perceptiv, în care o stare emotională provocată de către un stimul extern ordonează evaluarea
unei persoane necunoscute sau a unei situatii. Tendinta a fost pusă în evidentă în experimentul lui
May si Hamilton (1980), în care o serie de studente priveau fotografiile unor necunoscuti si
trebuiau să aprecieze cît de atrăgătoare sunt personajele masculine din albumul vizat. Studiul s-a
derulat în prezenta unei muzici de fond, în trei conditii experimentale: absenta stimulului (muzica
era atît de discretă, încît abia putea fi percepută), stimul neplăcut (muzica era pregnantă ca si
intensitate si era alcătuită dintr-o serie de pasaje ritmice ale unor compozitori de muzică
simfonică de avangardă, cu numeroase elemente de percutie), stimul plăcut (muzică intensă, rock
sau pop). Modelată cultural prin experientă, aprecierea stimulului conducea la o apreciere sau o
depreciere a chipului din fotografie, în functie de natura expunerii, si se ajungea chiar la
evaluarea pozitivă a „celuilalt“ cu trăsături dezagreabile, în conditia stimulului plăcut, si la o
atitudine respingătoare fată de unele chipuri cu o înfătisare altfel plăcută, în conditia stimulului
neplăcut.


Ne aflăm în miezul unei teorii care pune în evidentă subordonarea proceselor cognitive celor
afective, în asa numitul model al atractiei centrat pe afecte, construit de D. Byrne (Byrne,
Nelson, 1965; Byrne, 1971). Acest ansamblu teoretic se întemeiază pe numeroase alte experienŃe
în cîmpul psihologiei sociale ce ajung la concluzii similare, în care se dovedeste că influenta unui
stimul extern asupra evaluării unui obiect-tintă este considerabilă. Astfel, aprecierea „tintei“ este
mai pozitivă sau mai negativă, după cum subiectii participanti sunt expusi la filme cu happy-end
sau filme cu final nefericit (Gouaux, 1971), ascultă vesti bune sau vesti proaste la radio (Kaplan,
1981), dau curs aprecierilor într-o încăpere plăcut luminată, îmbietoare, caldă sau, dimpotrivă,
într-una rece, cu un iluminat strident si impersonal (Baron et al., 1992). Vom deslusi mai bine, pe
baza acestor consideratii teoretice, logica institutională a unor organizatii ce pun mare pret pe
climatul organizational, inclusiv pe ambianta fizică, care, fiind stimulativă si deschisă (printr-o
dispunere arhitecturală echilibrată, de bun gust, un cadru primitor si printr-un iluminat adecvat),
determină si o evaluare mai favorabilă a tuturor persoanelor si evenimentelor percepute, inclusiv
o mai generoasă apreciere a organizatiei însesi. Tendinta a fost valorificată de timpuriu în
majoritatea firmelor si spatiilor publice occidentale si a fost, în ultimii ani, urmată de tot mai
multe institutii românesti ce devin constiente de rolul major jucat de gestionarea complexă a
stimulilor într-o lume tot mai apăsătoare, în care solutionarea problemelor se poate sustine si pe
astfel de strategii suportive care apelează le resurse relativ modeste, recuperate rapid si în care
orientarea initială pro-activă asupra stimulilor potentiali trebuie cultivată.

Trimiteți un comentariu