29 aug. 2012

Teoria balantei



Treptat, plecînd de la aceste remarci experimentale, s-a elaborat unul dintre cele mai bine
studiate si verificate modele teoretice din psihologia socială ce explică raporturile cu „celălalt“:
teoria balantei (the balance theory), care postulează că atractia creste proportional cu sporirea
atitudinilor similare, obtinîndu-se o functie practic liniară ce descrie variatia celor doi factori
(Byrne, Nelson, 1965)


Subliniind că tendinta se regăseste indiferent de vîrstă, categorie socială sau arie culturală,
cercetările si bilanturile ulterioare (Smeaton, Byrne, Murnen, 1989; Capela, Palmer, 1990;
Berscheid, Reis, 1998), desi confruntate cu o viziune critică (Rosembaum, 1986), au consolidat
validitatea acestui model. În pofida universalitătii sale, intensitatea de manifestare a acestei
legături liniare variază însă cultural. Urmărind, în cadrul unui studiu derulat în mai multe culturi,
aplicabilitatea teoriei balantei, Byrne si colaboratorii (1971) au pus în evidentă următoarele
variatii specifice.


Rezultatele indică faptul că regiunile ce întretin valori conservatoare, expresie a închiderii, în
care există o cultură dominantă, exclusivă, iar „celălalt“ este doar tolerat (precum statul sudic
megaloman Texas sau Japonia), rata de crestere atractie-similaritate este mai moderată. În spatiile
precumpănitor multiculturale, favorabile deschiderii fată de alteritate, în care există o istorie a
relatiei inter-etnice si interconfesionale generoasă si în care „celălalt“ este integrat, rata de
crestere este considerabil mai înaltă, fapt dovedit si în anii din urmă în studiile interculturale
(Segall et al., 1999).


O stranie reformulare a tezei similaritătii în atractie avea să fie articulată de către sociologul
american R. Winch (1958) care a propus în contrapondere teza complementaritătii în atractie.
Conform acestei viziuni, ceea ce ne atrage la „celălalt“ nu sunt elementele identitătii sale ce se
aseamănă cu ale noastre, ci cele care satisfac nevoile noastre profunde, fie ele si autodistructive.
Semnalată la nivel individual, în acest din urmă caz, îndeosebi în mediile deviante, abuzate, o
asemenea înclinatie perversă poate explica de ce un tip de personalitate victimă caută cu
înfrigurare călăul care poate s-o strunească prin provocarea suferintei si prin de-responsabilizare.
În contexte traumatice la nivelul societătii (precum patologiile comunitare proprii
totalitarismelor), uneori mecanismul descris mai sus se activează chiar printre actorii colectivi,
reprezentati de întregi straturi sociale ce intră în acest joc simbolic de putere, în care povara

libertătii devine uneori coplesitoare, hrănind abandonul si implorînd cizma să lovească, printr-o
inversare valorică nenaturală în care singurul sens al vietii celui lovit este să cersească umilinta si
marginalizarea, cele care astfel construiesc o adevărată ideologie a ratării ce legitimează refuzul
angajării responsabile.


Bibliografie:
- Obligatorie:
Gavreliuc, A. (2006). De la relatiile interpersonale la comunicarea socială. Psihologia socială si
stadiile progresive ale articulării sinelui. Iași: Polirom, 101-120.
- Complementară:
Baron, R. A., Branscombe, N. R., & Byrne, D. (2009). Social Psychology (12th ed.).
Pearson/Allyn and Bacon: Boston, MA.
Boncu, S. (2002). Psihologia influentei sociale, Editura Polirom: Iasi, 2002.
Brehm, S., Kassin, S., & Fein, F. (2005). Social Psychology Sixth Edition. Houghton Mifflin
Company: NY.
Chelcea, S. (2002). Un secol de cercetări psihosociologice. Editura Polirom: Iași.
Chelcea, S. (2008). Psihosociologie. Editura Polirom: Iași.
Chelcea, S., Ilut, P. (eds.) (2003). Enciclopedie de psihosociologie. Ed. Economică: Bucuresti.
Curseu, P.L: (2007). Grupurile in organizatii, Editura Polirom: Iasi.
Drozda-Senkowska, E. (2000). Psihologia socială experimentală. Editura Polirom: Iași.
IluŃ, P. (2001). Sinele si cunoasterea lui. Editura Polirom: Iași
IluŃ, P. (2004). Valori, atitudini si comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie.
Editura Polirom: Iași.
Neculau, A. (ed.) (1996). Psihologie socială. Aspecte contemporane. Polirom: Iasi.
Neculau, A. (ed.) (2004). Manual de psihologie socială, Polirom: Iasi.
Radu, I., Matei, L, IluŃ, P. (eds.) (1994). Psihologie socială. Ed. EXE: Cluj.





Trimiteți un comentariu