9 aug. 2012

TEORIA ROGERSIANĂ A PERSONALITĂŢII




            Conceptul structural cheie a teroiei rogersiene a personalităţii este conceptul de Sine. Sinele este definit ca structură organizată şi unitară de percepţii, sistem structurat, organizat, integrat, imaginea de sine. Imaginea de sine modifică de-a lungul vieţii dar îşi păstrează în permanenţă această structură integrată, organizată. Sinele este definit ca o structură organizată de percepţii deoarece individul percepe obiectele exterioare şi propriile experienţe ataşânsu-le semnificaţii. Acestea formează câmpul fenomenal al individului, iar acele părţi ale câmului fenomenal care sunt percepute ca aparţinând invidului constiuie sinele.
            Sinele ideal este acea imagine despre sine pe care individul doreşte cel mai mult să o posede, include percepţiile şi semnificaţiile potenţial relevante pentru sine, care au o foarte mare importanţă pentru individ.
            Sinele este un element important al experienţei umane,  scopul fiecărui individ este de a deveni cu adevărat el însuşi


Autoactualizarea (autorealizarea)
Tendinţa fundamentală a individului este către realizarea propriului potenţial. “Organismul are o singură şi foarte puternică tendinţă de bază, şi anume aceea de a se actualiza.” (Rogers, 1951, p. 487).
Conceptul de auto-realizare (autoactualizare) implică tendinţa organismului de a evolua de la stadiul de entitate simplă către una complexă. El exprimă trecerea de la dependenţă la independenţă, de la fixitate şi rigiditate către un proces de schimbare şi libertate de expresie

Consistenţa şi congruenţa sinelui
Conform tezelor rogersiene, organismul funcţionează astfel încât să-şi păstreze consistenţa, unitatea (înţeleasă ca absenţă a conflictului) între percepţiile de sine, pe de o parte, şi între aceste percepţii şi experienţa cu mediul, pe de altă parte: “Majoritatea comportamentelor adoptate de organism sunt cele consistente cu imaginea despre sine” (Rogers, 1951, p. 507).
Conceptul de consistenţă a sinelui a fost dezvoltat de Lecky (1945) ). Conform acestuia, organismul nu caută să câştige plăcere şi să evite durerea (aşa cum pretindea Freud), ci tinde să-şi păstreze unitatea structurală a personalităţii. Pentru Lecky, oamenii pot fi cu adevărat fideli doar lor înşişi. Orice individ se va comporta într-un mod conform cu imaginea pe care o posedă despre sine, chiar dacă din punct de vedere obiectiv acest comportament nu este întotdeauna cel optim. Astfel, dacă te consideri un individ slab la ortografie, vei încerca să acţionezi în aşa manieră, încât comportamentul tău să corespundă acestei imagini despre tine însuţi.

Situaţii de incongruenţă şi mecanisme defensive (distorsiunea sensului experienţei şi negarea existenţei experienţei)
O stare de incongruenţă apare atunci când există o discrepanţă între modul în care individul se auto-percepe şi experienţa reală cu lumea înconjurătoare. Prin intermediul unui proces denumit subcepţie, putem recepţiona informaţii contrare imaginii de sine, înainte ca acestea să devină conştiente. Răspunsul faţă de ameninţarea reprezentată de recunoaşterea experienţelor aflate în conflict cu imaginea de sine este acela de apărare. Reacţionăm defensiv interzicând accesul în sfera conştientă experienţelor percepute şi considerate (inconştient) ca fiind, chiar şi într-o mică măsură, în conflict cu imaginea de sine. Două dintre mecanismele defensive cele mai studiate de Rogers sunt distorsiunea sensului experienţei (permite accesul în conştiinţă a experienţei, dar într-o formă concordantă cu imaginea de sine) şi negarea existenţei experienţei (inhibarea manifestării conştiente a experienţei).

Nevoia de apreciere pozitivă /de acceptare necondiţionată
Nevoia de apreciere pozitivă: atitudini, precum căldura sufletească, respectul, simpatia şi acceptarea (toleranţa) faţă de copil şi se traduce prin necesitatea acestuia de a primi dragoste şi afecţiune.

Autorealizarea şi dezvoltarea sănătoasă a psihicului
Din punctul de vedere al psihologiei dezvoltării, preocuparea majoră a lui Rogers vizează mediul familial în care se dezvoltă copilul: fie creşte liber, într-o stare de congruenţă, având posibilitatea de a-şi manifesta potenţialul, fie se dezvoltă pe fondul unui sentiment de incongruenţă cu sine, devenind ulterior un individ defensiv.
Trimiteți un comentariu