22 sept. 2012

Aplicarea fenomenului autoconfirmării profetiei



Cel mai important psihosociolog care a studiat sistematic acest fenomen social neobisnuit a fost Robert Rosenthal. Primul experiment pe care l-a coordonat avea să dovedească activarea mecanismelor subterane ale autoconfirmării profetiei chiar si într-o conditie de interactiune putin traditională: studentii-subiecti au fost solicitati să studieze modul în care soarecii „învată“ să parcurgă un labirint. Într-o conditie experimentală au primit informatia „sigură“ că „soarecii sunt foarte inteligenti“, în cealaltă că „soarecii sunt debili“. În fapt, nici o diferentă reală nu exista în „inteligenta“ soarecilor care au fost repartizati aleatoriu în cele două conditii. Profetia s-a autorealizat, însă, întocmai: studentii din prima conditie au raportat că „soarecii inteligenti“ au obtinut timpi mai buni în parcurgerea labirintului decît cei „debili“, definirea initială a situatiei într-un mod anume determinînd „actorii“ să se plieze pe determinantele acestei definitii (Rosenthal, Lawson, 1964).


Pornind de la aceste intuitii, R. Rosenthal a organizat o serie de alte experimente ce vor
contura registrul aplicativ al fenomenului. Astfel, principalele domenii unde acesta se poate
regăsi sunt:
— educatia;
— raporturile interetnice si interrasiale;
— raporturile minoritate-majoritate.


Educatia a oferit cele mai spectaculoase si mai consistente rezultate ale valorificării
autoconfirmării profetiei prin intermediul efectului Pygmalion sau efectul oglindei identitare
(Rosenthal, Jacobson, 1968), care înfătisează cum expectantele generoase de rol îmbunătătesc nemijlocit performanta „celuilalt“. Simbolistica antrenată în acest mecanism psihosocial pleacă de la recunoasterea puterii pozitive conferite de un „Pygmalion“ — în mitologia greacă, rege al Ciprului si un sculptor plin de vocatie, care s-a îndrăgostit de propria sa creatie, Galatheea, si care, prin dragostea sa adîncă, reuseste să o convingă pe Afrodita să dea viată statuii — care  dăruieste si este răsplătit pe măsura darului său. Cu alte cuvinte, în viată obtinem de la „celălalt“ ceea ce asteptăm de la el, iar puterea expectatiilor noastre poate influenta — într-un mod stimualtor sau inhibitor — rezultatele sale. Robert Rosenthal si Leonore Jacobson au organizat unul dintre cele mai celebre experimente ale psihologiei sociale aplicate în educatie, prin intermediul unui studiu longitudinal. Astfel, autorii i-au informat pe profesorii unui liceu că, în urma unor investigatii riguroase — aplicarea unor teste de inteligentă — unii dintre elevii liceului au obtinut scoruri prestigioase la inteligentă, iar altii scoruri modeste. La sfîrsitul anului, la opt luni după initierea cercetării, s-a evaluat valoarea coeficientului de inteligentă la toti elevii testati anterior. De fapt, anunturile initiale ale experimentatorilor nu erau reale, iar scorurile declarate erau aleatoriu distribuite. Cu toate acestea, 78 % dintre elevii care au fost declarat initial „inteligenti“ si-au sporit în mod real coeficientul de inteligentă cu 10 puncte în medie pînă la sfîrsitul anului, unii dintre ei înregistrînd o îmbunătătire spectaculoasă, de 30 de puncte.

Deschiderea profesorilor, asteptările lor pozitive au generat un efect benefic, îmbunătătind o
dimensiune a personalitătii „celuilalt“ — în acest caz inteligenta. Psihologii au observat cum, cel mai adesea implicit, profesorii au acordat mai multă atentie elevilor „înzestrati intelectual“, i-au stimulat si încurajat continuu, le-au oferit explicatii suplimentare, într-un cuvînt s-au implicat mai intens în relatie, fapt ce a condus la obtinerea unui răspuns convergent al elevilor cu expectatiile initiale ale celor de la catedră.



Trimiteți un comentariu