25 sept. 2012

Modelul teoretic al autoconfirmării profetiilor



Acest mecanism psihosocial are o răspîndire foarte largă, întîlnindu-se de la relatia interpersonală diadică pînă la raporturile imaginare dintre natiuni, rolul imagologiei fiind, în acest din urmă caz, limpezitor pentru întelegerea si asumarea stereotipurilor etnice asociate imaginii „celuilalt“. Nu întîmplător, Gordon Allport (1960) atrăgea atentia că atunci cînd natiunile se asteaptă să intre în război, ele intră cu adevărat, curînd, în război. O dată ce o natiune transmite „inamicului“ expectatiile sale, ajunge să-si pună în miscare întreaga industrie beligerantă, fapt care determină o reactie similară în tabăra adversă, asteptările initiale fiind confirmate. Preluînd cuvintele autorului, „restul este, în sens cît se poate de literar, istorie“ (Allport, 1960, apud Brehm, Kassin, 1990, p. 135).

Mark Snyder si W.B. Swan jr. (1978, apud Chelcea, Radu, Ciupercă, 1999, p. 30) au pus în
evidentă caracterul circular al fenomenului si rolul de matrici formative comportamentale al
schemelor cognitive în formarea asteptărilor fată de „celălalt“. Stereotipurile, asadar, sunt
principalele responsabile de modelarea întelesului pe tiparele definitiei situatiei. Functiile
principale ale schemelor cognitive sunt (Smith, 1998):

— interpretează informatiile noi din mediu, îndeosebi cele încărcate de ambiguitate;
— îndreaptă atentia subiectului către stimulii relevanti, care pot să alimenteze scenariul
social implicit (de exemplu, către stimulii sociali încărcati cu simboluri autoritare, precum
„părintele natiei“, „cel ce are grijă de noi, oamenii simpli“, care pot mult mai usor să se
regăsească în atît de des invocatele scenarii conspirativiste la nivelul imaginarului social
românesc);
— reorganizează evaluările, memoria personală si colectivă, în asa fel încît toate achizitiile
trecute trebuie făcute conforme cu evoltŃia naturală a scenariului în prezent (în noua lumină
întelegem de ce „tiganii si evreii în tară, si ungurii si occidentalii în afara ei ne-au lucrat pe la
spate dintotdeauna“, reinterpretînd în această cheie toate datele trecutului si anticipînd deplin „ceea ce va să vină“). Astfel, subiectul social are iluzia controlului situatiei, integrîndu-se într-o logică ce îl salvează de costurile cognitive (dar si etice!) ale rationalizării si viziunii critice.



Prin urmare, atunci cînd ne integrăm în acest gen de scenarii sociale implicite, privim lumea
prin grila propriilor noastre prejudecăti, filtrăm informatia care ne parvine în asa fel încît să
întărească expectantele noastre, rememorăm, si mai apoi explicăm ceea ce se petrece prin
categoriile stabile ale acestei gîndiri anchilozate. Iar expectantele creează realitate socială si,
chiar inautentice fiind, sfîrsesc prin a fi adeverite.
Definirea eronată a situatiei poate fi involuntară, printr-o evaluare deficientă a contextului,
sau deliberată, generînd o manipulare socială, prin obtinerea unor beneficii din antrenarea
scenariului. Imaginea eronată despre o persoană conduce la autorealizarea profetiei si la confirmare comportamentală. Astfel, dacă ne imaginăm că „celălalt“ este deschis, prietenos, sociabil, ne vom comporta cu amabilitate de fiecare dată cînd îl vom întîlni. Răspunsul partenerului nostru de relatie va fi, cel mai adesea, convergent cu asteptările noastre, încercînd să intre în rolul pe care i l-am creat, chiar dacă, „de felul lui“, este mai degrabă înclinat către introversiune. Atunci vom trage concluzia firească: „iată că este întocmai cum m-am asteptat!“ Desigur, ne putem imagina acest scenariu si în versiunea sa negativă, în care aprecierea noastră în termenii „rece, distant, arogant“ îl va face să răspundă primirii noastre agresive mai degrabă cu agresivitate, chiar dacă
firea lui este una potolită si generoasă, confirmînd si în acest caz „profetia“.


Trimiteți un comentariu