8 sept. 2012

Modelul triunghiular al dragostei




Robert Sternberg (1986, 1997) a construit o teorie a dragostei din perspectivă psihosocială
ce s-a impus ca o referintă obligatorie în abordarea acestei teme si care pleacă de la premisa că dragostea reuneste, în combinatii specifice fiecărui raport interpersonal atasant, trei registre: cel fizic, cel afectiv si cel spiritual. Altfel spus, conform viziunii lui R. Sternberg, există mai multe tipuri de dragoste după cum unul sau altul dintre aceste registre este prevalent. Totodată, dragostea împlinită, deplină, s-ar cuveni să aducă laolaltă toate cele trei registre ale unui raport interpersonal. Modelul triunghiular pe care îl propune psihosociologul american combină pasiunea (înteleasă ca atractie fizică printr-o întîlnire intensă consumată în plan sexual), intimitatea (care presupune apropierea caldă a două persoane în plan afectiv) si angajamentul (ce angrenează factorul cognitiv si care se dovedeste vital în mentinerea relatiei). Astfel, din cele sapte tipuri posibile de relatii care se nasc, dragostea reală constituie cel mai adesea o împletire dintre două sau chiar trei registre, după cum urmează:


1. Dragostea desăvîrsită = 
intimitate + pasiune + angajament 
(o dragoste completă care reuneste toate cele trei componente – un ideal greu de atins)


2.. Simpatie =
 intimitatea singură
(prietenia adevărată fără pasiune sau un angajament de lungă durată)


3. Dragostea camaraderească =
intimitate + angajament 
(prietenii de lungă durată, precum o căsătorie în care pasiunea se stinge treptat)

4. Dragostea vidată =
angajarea singură
(decizia de a iubi o altă persoană fără intimitate sau pasiune)

5. Dragostea stupidă =
pasiune + angajament
(angajare întemeiată pe pasiune, dar fără a realiza un efort pentru adîncirea intimitătii;
o relatie superficială ce seamănă cu „a face o curte” vijelioasă si orgolioasă unei femei).

6. Infatuare =
pasiunea singură
(dragostea pasionată, obsesivă, fără intimitate si angajament)

7. Dragostea romantică =
interioritate + pasiune
(îndrăgostitii sunt atrasi deopotrivă fizic si emotional unul de celălalt,
dar fără angajament, ca într-o „iubire de-o vară”)


Studii ulterioare au confirmat aprecierile lui R. Sternberg, constatînd pe cale
experimentală validitatea tezelor ce sustineau că cele mai durabile si mai fericite cupluri sunt
cele care combină, în dozaje cît mai echilibrate, cele trei componente fundamentale ale
dragostei (Whitley, 1993). Totodată, ecoul celor trei registre (fizic, afectiv, cognitiv), precum si dinamica lor, este diferit în functie de gen, iar luarea în considerare a acestor specificităti
constituie o conditie a unui raport interpersonal reciproc recompensator.

Un exemplu grăitor îl constituie studiul coordonat de D. Buss si D. Schmitt (1993, apud
Baron, Byrne, 1997), care încerca să răspundă la provocatoarea întrebare: „Cît de mult
trebuie să cunosti o persoană de sex opus înainte de a te angaja împreună cu ea într-un raport sexual?“ Selectînd un esantion de studenti si studente din colegiile americane, cercetătorii au rugat subiectii să intre într-un scenariu proiectiv în care, neasteptat, cunosteau un partener agreabil, de care se simteau atrasi. Sub acoperirea anonimatului, subiectii completau un chestionar în care trebuiau să-si exprime pe o scală de evaluare acordul cu răspunsul afirmativ la diferitele versiuni ale întrebării: „Dacă toate conditiile ar fi favorabile, ati fi dispus să aveti raporturi sexuale cu cineva pe care l-ati cunoscut… în urmă cu o oră?/ o zi?/ o lună?“, continuîndu-se pînă la „cinci ani?“ Dispunerea răspunsurilor indică o importantă diferentiere de gen.


După cum se poate distinge din prezentarea rezultatelor cercetării, universul de asteptare
al partenerilor în acest registru este radical diferit: bărbatii ar dori în mult mai mare măsură
(cotele sunt de aproape trei ori mai mari!) să initieze raporturi sexuale cu partenerele lor la
numai o oră după ce le-au cunoscut. Semnificativ, gradul de acord al bărbatilor peste o oră este echivalent cu gradul de acord al femeilor după… o lună. Femeile manifestă, asadar, o doză de retinere considerabilă, astfel încît consimtămîntul lor după o oră sau după o zi rămîne practic neschimbat si foarte scăzut. Asadar, nevoia de încredere si aprofundare a relatiei se dovedeste considerabil mai importantă în cazul femeilor, care îsi apropie asteptările de cele ale bărbatilor, în planul vietii intime, abia după doi ani. Diferentierea de gen dispare cu totul numai după cinci ani de la initierea relatiei. Doar odată consolidată si pe celelalte registre (afectiv, cognitiv), relatia sexuală devine rîvnită în egală măsură de intens de către bărbati si femei.





Trimiteți un comentariu