26 sept. 2012

M.Snyder, E. Tanke si E. Berscheid



Pentru a descrie sistematic tipul acesta de joc simbolic, M.Snyder, E. Tanke si E. Berscheid
(1977) au organizat un experiment avînd ca protagonisti studenti de gen masculin ai Universitătii Minesota, care sunt pusi să dialogheze la telefon cu o tînără pe care nu o cunosteau, dar căreia îi văd în prealabil fotografia. Într-un caz (conditia 1) chipul din fotografie este deosebit de atrăgător, studentii imaginîndu-si că au o interlocutoare frumoasă, senină, sociabilă, generoasă, iar în celălalt caz (condiŃia 2) că vorbesc cu o tînără comună din punct de vedere al atractivitătii fizice, care e mai degrabă rigidă si ursuză. Desigur, atît studentii, cît si tinerele sunate la telefon, contactate pentru acest experiment, nu cunosteau regula jocului impusă de psihologi. Fotografiile, în fapt, nu erau ale fetelor contactate, adevăratul lor chip nefiind accesibil studentilor. S-a observat că studentii din conditia 1 au apreciat într-o măsură mult mai mare „căldura vocii“, „bunăvointa“, „gratia“ fetelor (chiar dacă în realitate vorbeau cu „Muma Pădurii“), iar în conditia 2 aprecierea era moderată. Mai mult, asteptările studentilor au modelat semnificativ răspunsul fetelor. Astfel, studentele despre care subiectul au crezut că sunt frumoase s-au arătat foarte binevoitoare, prietenoase, comunicative si au avut o convorbire mai lungă si de mai bună calitate
(întinderea si adîncimea autodezvăluirilor fiind mai consistente), în schimb studentele din
conditia secundă, despre care interlocutorii lor au crezut că sunt dezagreabile fizic, s-au simtit frustrate de modul în care au fost abordate si au adoptat o atitudine rezervată, rece, chiar agresivă, si au produs autodezvăluiri minime în cadrul unor convorbiri care au durat mult mai putine minute.
Pentru a explica procesele psihologice responsabile de materializarea acestui fenomen, J.
Darley si R. Fazio (1980) au descris mecanismul autoconfirmării profetiilor în patru etape:
— 1. subiectul elaborează anumite expectante fată de „celălalt“, observînd actiunile acestuia,
si le interpretează pe baza trăsăturilor de personalitate pe care le-a „descoperit“ printr-un efect de confirmare perceptuală („ajungi să vezi ceea ce vrei să vezi“). Grila perceptivă filtrează informatia despre „celălalt“, astfel încît comportamentele ambigue ajung să răspundă asteptărilor, iar comportamentele care contravin acestora sunt ocultate;
— 2. expectantele încurajează noile comportamente ale partenerului de relatie, care, la rîndul
lor, confirmă asteptările initiale, iar tendinta explicativă este de a găsi cauza conduitei sale în
trăsăturile sale de personalitate, neglijînd determinantii situatiei. (de exemplu, răspunsul „acru“ si agresiv al fetelor din conditia secundă a experimentului anterior este asociat trăsăturilor de personalitate — „sunt insuportabile si ursuze“ —, si nu constructiei speciale a situatiei);

— 3. comportamentul „celuilalt“ este determinat de angajarea implicită în rolul conturat de
initiatorul relatiei;
— 4. în stadiul cel mai profund se ajunge pînă la conversiune, adică subiectul supus
scenariului prescris trăieste o reală schimbare în imaginea sa de sine, ajungînd să creadă că
„agresivitatea“, bunăoară, reflectă chiar o trăsătură de personalitate proprie.
Se cuvine subliniat că perversitatea fenomenului autoîndeplinirii profetiei se datorează si
contagiunii pe care o răspîndeste în cadrul relatiilor interpersonale. Un exemplu evocator îl
constituie studiul lui M. Snyder si W. Swann (1978), în care doi subiecti se relationau pornind de la expectante initiale pozitive sau negative. Dacă, de exemplu, imaginea despre „celălalt“ era defavorabilă si informatia primită sugera că partenerul de rol „este o brută lipsită de scrupule“, expresivitatea comunicării se plia pe tiparele unui schimb de replici foarte tăioase, în care „celălalt“ intra cu hotărîre, în pofida faptului că a fost ales aleatoriu pentru acest „joc“ si nu se încadra în acest portret. Răspunsul său agresiv nu făcea, însă, decît să confirme stereotipul de început. Interesant este că, mai apoi, experimentatorii l-au pus în relatie pe acest ultim subiect cu un nou partener de relatie „inocent“, despre care informatia disponibilă era neutră. S-a observat limpede că tiparul comportamental agresiv achizitionat în diada anterioară se perpetuează în timp, vechea victimă fiind cea care initiază acum autoconfirmarea profetiei ce face o nouă victimă: „inocentul“ care devine si el agresiv.

Trimiteți un comentariu