4 sept. 2012

O întelegere eronată a adevăratei surse a excitării



Stuart Valins (1966) a plecat de la concluziile cercetării lui S. Schachter si J. Singer si a
introdus în procedură o schimbare ingenioasă, care pornea de la întrebarea: subiectii trebuie, oare, să trăiască efectiv o stare de excitatie desemnată drept emotie sau este suficient ca ei să creadă că se află într-o asemenea stare? Astfel, psihologul a prezentat unui esantion de tineri, racordati la un EKG, o colectie de nuduri feminine colectate din revista Playboy. Pe parcursul derulării acestei activităti acaparatoare pentru subiecti, experimentatorul i-a anuntat că vor auzi sunetele amplificate ale bătăilor inimii lor. În realitate sunetele erau trucate, ritmul bătăilor inimii rămînînd constant, accelerîndu-se sau încetinindu-se aleatoriu. La finalul investigatiei, participantii trebuiau să evalueze pe o scală cît de atrăgătoare au fost chipurile fetelor din fotografii. S-a observat că subiectii declarau ca fiind cele mai atrăgătoare fetele care erau asociate cu accelerarea ritmului cardiac, mai putin atrăgătoare cele la care ritmul se diminua si cel mai putin atrăgătoare pe cele la care ritmul bătăilor inimii lor rămînea constant. Iată cum „semnalele propriului corp“, chiar fictive, au reprezentat o sursă de informatie relevantă, ce a ghidat subiectul în explicarea atractiei sexuale. Totusi, constatarea de mai sus nu conduce la ideea că starea reală de excitatie nu mai este necesară pentru calificarea „înfierbîntării“ drept atractie. Studii ulterioare au dovedit că modificarea trucată a ritmului cardiac în conditia contemplării de către bărbati a nudurilor feminine conduce la o modificare efectivă a ritmului bătăilor inimii. Prin urmare, starea reală de excitatie se declansează oricum. Dar procesul cognitiv al interpretării este, neîndoielnic, modelat cultural înspre ceea ce, chiar nerostit, desemnează scenariile deopotrivă acceptabile si dezirabile social. Altfel spus, chiar dacă scenariul e imaginar si logica implicită, vom tresălta, dacă suntem bărbati, în fata frumusetii unui nud feminin, atunci cînd inima noastră, fie si fictiv, bate mai tare si vom exclama (în gînd…): „ce femeie frumoasă!“, dar e foarte probabil că nu vom recurge la asemenea calificative în prezenta aceluiasi fond sonor al bătăilor inimii noastre cînd privim un nud masculin. Mai mult, cercetările, care au reprodus experimentul lui S. Valins în conditia subiecti bărbati–fotografii ale unor bărbati dezbrăcati, au stîrnit mai degrabă dezgustul privitorilor, indiferent cît de accelerată era bătaia inimii din „coloana sonoră“ a experimentului (Smith, Mackie).


În perimetrul teoriei emotiilor se situează si un alt principiu cu o largă aplicabilitate în
explicarea schimburilor interpersonale: transferul excitării, care postulează că excitarea
generată de un stimul, dacă este suprapusă peste excitarea cauzată de un alt stimul, determină o rezultantă a dublei excitări, ce este atribuită, printr-un proces cognitiv, numai celui de-al doilea stimul. Printr-un asemenea mecanism se produce o altă eroare de atribuire, în care, spre exemplu, subiectii desemnează ca fiind „dragoste“ excitarea produsă de un stimul complet diferit, ce nu are legătură directă cu persoana de care „s-au îndrăgostit“. Pentru a ilustra acest principiu, s-ar cuveni să amintim cercetarea echipei coordonate de Joanne Cantor (1975), ce a prezentat unor tineri, care tocmai au terminat un exercitiu de fortă într-o sală de fitness, cîteva secvente „grăitoare“ dintr-un film erotic, solicitînd subiectilor să-si definească starea de excitatie pe care o resimt. Experimentul a fost condus în două conditii: filmul a fost vizionat de participanti imediat după exercitiul fizic sau la cinci minute după încheierea acestuia. Subiectii din prima conditie au asociat precumpănitor excitarea cu solicitarea fizică anterioară, însă subiectii din conditia secundă, personajelor „fierbinti“ contemplate. Asadar, la putin timp după exercitiul fizic intens, subiectii erau pe deplin constienti de sursa principală a excitării lor. În conditia cealaltă, desi „si-au mai tras putin sufletul“, excitatia initială s-a mentinut, dar adăugarea unui alt tip de excitatie celei reziduale a determinat o atribuire a febrilitătii subiectului cvasiexclusiv secventelor erotice.

Trimiteți un comentariu