28 sept. 2012

Scenarii perverse în grup: deindividualizarea



Deindividualizarea se poate defini ca starea psihică a subiectilor care consideră că nu mai pot fi identificati, datorită unor cauze de natură fizică (de exemplu, întunericul) sau de natură socială (de exemplu, starea de multime) (Chelcea, 1999, p. 112). Trăsătura principală a acestui proces de diminuare a fiintei este nonidentificabilitatea, care determină o trăire a pierderii identitătii.


Teoria psihosociologică a deindividualizării porneste de la intuitiile sugerate în cărtile
clasice ale lui Gustave Le Bon, îndeosebi în a sa Psihologie a multimilor (1895/1990), în care se descrie mecanismul ce se activează prin imersarea subiectului în grup, fapt ce conduce la diluarea sentimentului de responsabilitate socială. Mai mult, starea de multime generează fenomene precum sugestia, imitatia, formarea spiritului de grup si gregaritatea, exprimate printr-o adevărată explozie a emotivitătii si irationalitătii sociale transferate în comportamente instinctuale, agresive si antisociale.


Ganditiva-ti la un caz din istoria socială românească cînd fenomenul
mulțimilor a generat asemenea fenomene de grup, în care persoane aparent echilibrate și
”normale” au activat comportamente iraționale și iresponsabile.


Conceptul a fost preluat, prin opozitie, din gîndirea lui C.G.Jung si reprezintă o notiune
contrapusă procesului de individuatie. Individuatia apare la C.G. Jung ca un proces vital în teoria dezvoltării personalitătii, prin care se produce o diferentiere progresivă ce se finalizează prin formarea personalitătii individuale autonome, unitare si creatoare: „Întrebuintez notiunea de individuatie, afirmă Jung, în sensul acelui proces care produce un individ psihologic, adică o unitate separată, indivizibilă, un întreg (…)“ capabil de „a deveni propriul sine“ (Jung 1939/1996, p. 404) Astfel, deindividualizarea devine procesul de diminuare progresivă a individualitătii subiectului, adică de pierdere a capacitătilor sale de afirmare independentă, unitară si creatoare.


Factorii principali responsabili de aparitia deindividualizării sunt considerati a fi:
— anonimatul;
— diminuarea constiintei de sine.

— implicarea nemediată în act;
— inducerea unor stări de constiintă modificată (prin alcool, euforizante, droguri).
Totodată, comportamentele asociate sunt caracterizate prin:
— impulsivitate;
— trăiri afective paroxistice;
— irationalitate;
— regresivitate;
— ignorarea stimulilor externi.

P. Zimbardo (1970, apud Boncu 1999, pp. 175–183) a realizat mai multe cercetări care au
pus în evidentă manifestarea acestor factori. Astfel, într-un prim experiment, autorul a subliniat importanta dimensiunii grupului si a ambiantei culturale asupra deindividualizării. Scenariul construit de psihosociolog a prevăzut abandonarea unei masini vechi de zece ani fără număr de înmatriculare si cu capota ridicată, pe o stradă mărginasă, în două arii culturale si cu densităti populationale diferite: o mare metropolă (New York), respectiv un oras mic (Palo Alto). Apoi, comportamentul vizat era legat de urmărirea pe video a oricărui prezumtiv atac vandalic. În New York psihosociologul nu a avut de asteptat prea mult: la numai zece minute după abandonarea masinii, doi adulti si un minor au furat destinsi acumulatorul si radiatorul, iar după 72 de ore de la părăsirea masinii din aceasta a mai rămas doar caroseria. În cele trei zile s-au succedat nu mai putin de 23 de „interventii“ ale trecătorilor. Acelasi tip de masină, abandonată în conditii similare
la Palo Alto, a rămas, însă, neatins. Singurul care s-a apropiat de masină a fost un trecător ce i-a coborît capota pentru că începuse să plouă. Iată cum o mare metropolă, prin numărul mare al locuitorilor si normele sociale care favorizează devianta, potentează deindividualizarea, spre deosebire de micile orase unde indentificabilitatea subiectilor este mult mai probabilă si unde normele sociale încurajează valorile cooperării





Trimiteți un comentariu