5 sept. 2012

Starea de împlinire interpersonală


Este dragostea si însotitorul ei frecvent, atractia sexuală, intensificată de factori care nu au
decît o legătură modestă cu persoana celui iubit? Numeroase studii oferă un răspuns afirmativ acestei dileme. Chiar si excitatia neplăcută, precum cea generată de frustrare, deznădejde sau teamă poate hrăni dorinta de a fi cu „celălalt“. Studiul cel mai cunoscut care ilustrează tendinta descrisă anterior a fost realizat de Donald Dutton si Arthur Aron (1974b). În cadrul cercetării, autorii au încercat să observe dacă reactia erotică este amplificată de nelinistea provocată de frică. Pentru aceasta, i-au invitat pe participantii la experiment, toti bărbati, să parcurgă fie un pod solid si stabil, situat la aproximativ trei metri deasupra unui rîu, fie o punte suspendată, instabilă, lată de un metru si lungă de 130 de metri, situată deasupra unei prăpăstii amenintătoare, adîncă de aproape 100 de metri. În ambele versiuni, subiectii erau abordati de către o tînără atrăgătoare la mijlocul podului si rugati să inventeze un mic scenariu pornind de la o imagine dată. Mai mult, la finalul „interviului“, femeia frumoasă le lăsa numele si numărul de telefon, asigurîndu-i pe bărbatii astfel „ancorati“ că vor putea să o sune pentru a solicita informatii suplimentare legate de cercetarea pe care o efectuează. S-a remarcat faptul că bărbatii în conditia „înfricosare“ construiau scenarii cu o tentă sexuală limpede, spre deosebire de cei din conditia „sigurantă“, care elaborau scenarii comune si „cuviincioase“. Totodată, mai bine de jumătate din bărbatii de pe punte aveau să o sune pe tînăra atrăgătoare într-un interval de 48 de ore, spre deosebire de numai cîteva cazuri izolate în cealaltă conditie. Deci, subiectii articulau o interpretare eronată a excitării, explicînd-o prin „atractia irezistibilă“ exercitată de tînără (si se comportau conform acestei definitii a situatiei!) si nu prin nelinistea si nesiguranta datorată traversării puntii periculoase.


Dincolo de aceste remarci contrariante, aplicabilitatea acestei perspective teoretice este
considerabilă, în ipostaze foarte diverse ale drumului nostru prin viată. Hans si Michael
Eysenck (1995/1999) ne sugerează cîteva implicatii clinice ale teoriei emotiilor,
precum tratarea insomniei. Astfel, insomniacii cronici, atît de agitati în perioada premergătoare somnului, pot fi tratati mai eficace prin administrarea unui medicament placebo, nu declarîndule că acel medicament le va diminua starea de excitare, cum ar anticipa orice psiholog naiv, dar si orice medic (fiind un placebo, care nu va genera nici un efect real, vor gîndi curînd că „dacă asa mă simt după ce am luat un somnifer, înseamnă că boala mea e grea“), ci informîndu-i că medicamentul administrat le va spori starea de excitare (rationalizînd-o în functie de noua informatie: „mă simt atît de agitat nu din cauza insomniei, ci din cauza medicamentului“). În această situatie se produce o reorientare a atentiei dinspre problemele care îl frămîntă pe subiect si care îi întretin o stare inconfortabilă de agitatie, înspre pretinsele efecte ale medicamentului, urmarea fiind o linistire autentică si treptată a bolnavului. Studiile citate de autori relevă că, în 20% din cazuri, pacientii au adormit mai repede în conditia „medicament excitant“, în timp ce în situatia în care au fost informati că au primit un „medicament calmant“, în 40% din cazuri pacientii au adormit mai greu. O altă cale prin care poate fi valorificată această teorie este prevenirea surescitării, îndeosebi cînd în joc sunt emotiile neplăcute. În loc să îl lăsăm pe subiect să intre în stare de excitare si să-i deslusim mai apoi temeiul nonemotional al excitării, mai eficace este să-i anihilăm de la bun început supraexcitarea. Psihologul american Richard Lazarus (1983) a organizat un experiment în care studentii ce sau integrat în procedură erau expusi la o serie de filme generatoare de anxietate. Într-un film, secventa principală înfătisa un obicei barbar dintr-un timp imemorial: unui adolescent i se sectiona organul procreativ, iar în altul trupul unui muncitor era străpuns de o bîrnă ascutită, care-i provoca o moarte în chinuri. Mai apoi, studentii completau un chestionar privitor la starea lor psihologică si o scală de anxietate. Cu totii realizau evaluări sumbre: erau foarte tulburati, emotionati si înfricosati de succesiunea imaginilor pline de cruzime. Dacă, însă, li se sugera să privească primul film cu ochii unui antropolog ce urmăreste un ritual sacru primitiv, iar pe al doilea, ca pe un film de fictiune oarecare, unde actorul îsi juca rolul de „muncitor care are parte de un accident neasteptat“, starea psihologică a subiectilor se ameliora considerabil, excitatia si anxietatea diminuîndu-se mult sub pragul insuportabilului. Simpla interpretare nonemotională a situatiilor neplăcute conduce la traversarea cu bine a confruntării cu un context amenintător. Este, desigur, o tehnică implicită de autoapărare simbolică, generatoare cîteodată de erori. Căci, dacă uneori ne înfricosează un zgomot în noapte, ne vom linisti degrabă ce vom oferi o explicatie ratională de genul „iar s-a trezit cîinele vecinului care a iesit la plimbare“. Dacă, însă, circulînd pe o stradă populată, devenim martorii unei agresiuni grave împotriva unui semen de-al nostru, o explicatie cît se poate de rece si de „logică“ de genul „sunt zeci de oameni în preajmă, sigur va interveni cineva“ sau „oricum, nu se moare dintr-o bătaie“ nu mai este în măsură să fie adecvată contextului, chiar dacă pe moment ne vom asigura „linistea“. Diversitatea contextelor de interactiune socială ne atrage, asadar, atentia asupra importantei adecvării rationamentului nostru la originea excitatiei pe care o resimtim, în
asa fel încît semenul nostru să nu aibă de pierdut de pe urma întîlnirii cu noi.


În privinta temei noastre, dragostea nu este, desigur, numai o excitare psihofiziologică
calificată drept îndrăgostire, ci un ansamblu mult mai complex de jocuri simbolice care ne
leagă de „celălalt“, hrănind starea de împlinire interpersonală, iar registrul emotional este doar unul dintre registrele comunicării între cei doi parteneri. Am putea, însă, aprecia că suntem îndrăgostiti dacă nu am simti că inima ne bate cu putere, gîtuindu-ne de emotie, atunci cînd suntem alături de persoana iubită?


Trimiteți un comentariu