24 oct. 2012

Definirea propagandei. Propaganda ca fenomen psiho-social.


   O zi atat de obisnuita in cat totul este foarte monoton. Speranta de mai bine nu isi are loc azi. Desi mai mult la munca decat acasa sunt la fel de sigur ca nu voi avea nimic mai mult la plata salarului. Clar si mai noi tipic in Romania, lucrii mult si bani putini, ata de adevarata vorba aceea: Cine munceste nu are timp sa castige... Se mai spune ca: Speranta moare ultima. Insa eu nu stiu daca un roman din clasa de misloc mai poate sa spere la mai bine


Pornind de la paradigma lui H. Lasswell, să analizăm în cele ce urmează principalele categorii de procese de comunicare la nivelul societătii, focalizîndu-ne asupra propagandei si persuasiunii. Astfel, G. Jowett, si V. O’Donnell (1992) în Propaganda and Persuasion încadrează cele două fenomene în modelul mai larg al teoriei comunicării sociale, izolînd variabilele comunicării (sursa, destinatarul, codul), relatia mesaj–context, intentionalitatea, răspunsul si responsabilitatea audientei, mecanismul transferului de informatii ca proces, si propun o analiză a propagandei si persuasiunii ca parte a sistemului social, religios, politic, printr-un exercitiu diacronic.
Studiile anterioare asupra temei s-au caracterizat prin următoarele tendinte:
— s-au centrat pe tehnicile propagandei, sugerînd universalismul metodologic al acesteia,
asa cum sugera Jacques Ellul (1965), si au urmărit strategiile manipulării psihologice în
societătile contemporane, accentuînd rolul propagandei în gîtuirea gîndirii critice si demonstrînd cum efectele obtinute pot fi identice în cadrul propagandei comuniste, naziste sau a celei din organizatii democratice (instrumentele sunt aceleasi, continutul, desigur, diferă);
— au încercat să depăsească dificultatea formulării unei definitii invariabile prin întelegerea
diversitătii contextuale (deci culturale) a întrupărilor ei. Astfel, „o definitie definitivă a
propagandei nu este nici posibilă, nici de dorit“, remarca Leonard W. Dobb (1989);
— au construit unele modalităti de imunizare la sugestiile de masă, urmînd strădania
metodologică a lui Anthony Pratkansis si Elliot Aronson (1991).
În cel mai influent tratat academic asupra temei, propaganda este definită ca încercarea
deliberată si sistematică de a forma perceptii, a manipula cognitii si a directiona comportamente pentru obtinerea unui răspuns care să corespundă intereselor propagandistului (Jowett, O’Donell, 1992).
Să parcurgem cuvintele cheie ale definitiei:
— deliberată induce ideea de exercitiu intentionat si premeditat;

— sistematică, în sensul de metodică, implică ideea de strategie. De exemplu, guvernele
stabilesc departamente sau agentii specializate pentru o propagandă sistematică, îndeosebi în
cazul războaielor, unde acestea sunt indispensabile;
— formarea perceptiilor este legată de includerea, în cadrul mesajului, a unor imagini si
limbaje specifice (slogane, postere, simboluri). Spre exemplu, în ianuarie 1991, operatia militară „Scutul desertului“ a fost rebotezată „Furtună în desert“, întrucît se intentiona formarea unei perceptii mai angajante si războinice („Furtună“), în locul uneia protective („Scut“). Alte slogane „la modă“ în contextul evocat, care au ocupat avanscena mass-mediei în taberele rivale, l-au făcut pe Saddam Hussein să i se adreseze presedintelui american cu formula George Bush = „Devil Bush“, după cum multe ziare americane titrau numele presedintelui irakian într-o rescriere de genul Saddam = „SADdam“. Asemenea clisee lingvistice urmăreau modelarea perceptiei americanilor în a-l vedea pe Saddam ca pe un „ticălos nesătul“, cum era deseori evocat în presa
de peste ocean, iar, în cazul arabilor, în a-l percepe pe Saddam ca pe un „lider islamic eroic“;
— cognitii manipulate, tendintă ce poate fi ilustrată printr-un studiu efectuat în acelasi
context istoric la Universitatea din Massachusetts, care a dovedit că aprobarea si sustinerea
războiului din Golf de către subiectii americani devenea cu atît mai intensă cu cît priveau mai
mult emisiunile posturilor nationale (asadar „controlate“ de stat) de televiziune;
— directionarea comportamentelor, care devine scopul vital al propagandei. În timpul
războiului din Golf s-au conceput strategii de descurajare a taberei adverse. Astfel, Corpul IV de Operatii Psihologice al armatei americane a răspîndit 29 de milioane de manifeste în Irak si a organizat emisia postului de radio „Vocea Golfului“, în care erau redate mărturiile unor prizonieri irakieni „fericiti si eliberati de tiranie“ alături de rugăciuni din Coran. Efectele unor astfel de strategii au fost considerabile: prin evaluările ulterioare s-a demonstrat că peste 75 % din subiectii tintă au fost influentati de astfel de mesaje;
— căutarea realizării unui răspuns care să corespundă intereselor propagandistului,
interese ce nu trebuie privite ca obligatoriu malefice. Bunăoară, posturile de radio Vocea
Americii si Europa Liberă au reprezentat un proiect mai degrabă altruist al administratiei
americane pentru tările din spatele Cortinei de fier. Motivatia care a stat la baza programelor
acestor canale mediatice a fost manipularea atitudinilor sociale înspre încurajarea valorilor
democratice (libertate de gîndire si expresie, competitie, piată liberă, proprietate privată).

Fenomenele de propagandă au un impact extraordinar în lumea contemporană, îndeosebi
datorită revolutiilor tehnologice din medii — de la televiziunea prin satelit pînă la valorificarea Internetului —, fapt ce asigură instantaneitatea transmiterii mesajelor si lărgirea considerabilă a audientei prin accesul la informatie publică al unor straturi sociale ce nu dispuneau anterior de o asemenea deschidere. În consecintă, este imposibil astăzi ca o tară să se izoleze informational. Un rol hotărîtor în prăbusirea comunismului l-a avut, pe lîngă greutătile economice si absenta drepturilor politice, imaginea unei societăti occidentale a abundentei, a unui stil de viată prosper, precum în cazul Germaniei răsăritene care privea cu nesat către Germania de Vest. Totodată, televiziunea reprezenta în România chiar centrul propagandei politice comuniste, iar la victoria revolutiei a contribuit enorm si instantaneul chipului desfigurat al dictatorului la mitingul din 21 decembrie, cînd s-a simtit întîia dată neputinta acestuia de a mai controla situatia explozivă de atunci. Simbolic, Televiziunea „Liberă“ va deveni, practic, în zilele lui decembrie 1989, sediul
guvernului provizoriu si epicentrul revolutiei.


Trimiteți un comentariu