27 oct. 2012

Fete ale propagandei


Si in sfarsit dupa o saptamana epuizanta ajung sa ma bucur si de weekend-ul mult asteptat. O seara relaxanta la party cu amicii si intr-o forma buna, parca totusi oboseala acumulata in timp si face simtita prezenta.


Dezinformarea, în registrul în care a fost descrisă în capitolul anterior, reprezintă un alt termen echivalent propagandei negre, întrucît vehiculează informatii false. Chiar destinul lingvistic al conceptului este interesant, căci termenul provine în limba engleză (desinformation) din rusescul dezinformatsia, adică numele unei divizii a KGB-ului răspunzătoare cu propaganda neagră. Într-o altă definitie influentă, la R. Shultz si R. Godson (1986), conceptul descria ansamblul informatiilor false, incomplete, eronate, care sunt îndreptate, „alimentate“, „confirmate“ către o tintă ce reprezintă un individ, un grup sau o tară. Mecanismul dezinformării cuprinde lansarea unor stiri sau relatări ce vizează deliberat
slăbirea adversarilor, ori plasarea de informatii false în medii (ziare, TV, Internet) de către actori de plan secund (precum jurnalistii) ce sunt agenti ai unei tări străine. Ladisalv Bittman, fostul conducător al serviciilor secrete cehoslovace, declara la stabilirea sa în SUA că „Dacă cineva, printr-o cheie magică, ar deschide seifurile serviciilor secrete ale blocului sovietic, ar fi foarte surprins. Un număr imens de agenti secreti sunt jurnalisti. Pretutindeni în lume, si în cele mai «sigure» tări — as spune că mai ales acolo — există ziare influente penetrate de serviciile secrete comuniste“ (Bittman, apud Brownfield, 1984). Memorabilă, prin eficacitatea ei, este campania sovietică de dezinformare prin care se acuzau autoritătile americane de declansarea unui adevărat „război biologic“ prin „proiectarea“ si „răspîndirea“ virusului HIV (SIDA). Prima aparitie a dezinformării este localizată în Literaturnaia Gazeta, în octombrie 1985. Această publicatie „citează“ The Patriot, un ziar prosovietic din India. Desi tactica de a plasa o stire dezinformantă într-un ziar străin pentru a-i conferi credibilitate nu este nouă, de data aceasta o astfel de stire nici nu a apărut în India. În pofida respingerii categorice a veridicitătii „vestii“ de către Departamentul de Stat, „stirea“ apare în mai mult de 60 de tări. Printre ele — si Zimbabwe, unde se organizează Conferinta tărilor nealiniate si unde o astfel de „amenintare“ este discutată „din umbră“. În 26 octombrie 1986 apare un prim articol în presa occidentală, în londonezul Sunday Express, ce găzduieste interviul a două persoane din Germania comunistă care relatează „scenariul“. Alte variante subtile apar în presa mondială. Astfel, o emisiune radiofonică din Germania răsăriteană despre Turcia sugerează că de tot acest proiect malefic este responsabilă o bază americană din Balcani, care a răspîndit virusul, fapt dovedit si de îmbolnăvirea unui angajat al bazei. Dezinformarea culminează cu stirea transmisă chiar de către postul CBS în 30 martie 1987, care în telejurnalul de seară (Evening News) prezintă: „Revistele militare sovietice pretind că într-un laborator al armatei americane se pregăteste un război biologic. Articolele, fără să ofere
nici o evidentă, relatează concluziile unor cercetători din SUA, Marea Britanie si Germania Democrată ce doresc să-si păstreze anonimatul. În octombrie trecut un ziar sovietic afirma că virusul SIDA poate fi rezultatul unor experimente ale Pentagonului si CIA-ului. Investigatiile continuă si vă vom tine la curent…“. Iată cum a trebuit să treacă un an si jumătate pentru ca „stirea“ să parcurgă întreaga lume înainte de a ajunge la „destinatia“ finală. S-ar cuveni, asadar, să ne înzestrăm cu o privire mai putin naivă asupra realitătii sociale si politice, întrucît dezinformarea este practicată de toate marile puteri si reflectă o realitate a politicii internationale, si să întelegem că sfîrsitul războiului rece si căderea Cortinei de fier nu a eliminat propaganda, ci doar a modificat mijloacele, mizele si strategiile acesteia. Într-un volum care a investigat mecanismele de activare a comunicării trunchiate,
Propaganda: A Pluralistic Perspective, T.J. Smith (1989) propune două modele ale
dezinformării ca proces al comunicării sociale.

1- modelul sursei deviate (deflective source):
- în care propagandistul P creează P1, sursa aparentă a mesajului M. Receptorul R percepe
informatia ca si cum ar proveni direct de la P1 si nu o asociază cu propagandistul autentic

2 - modelul sursei legitimante (legitimizing source)
– P creează „secret” mesajul original M1 într-o sursă legitimantă P2; acest mesaj este
receptionat si „ridicat” de către propagandist (M2) si comunicat receptorului R în forma
M3, ca si cum ar proveni de la P2 (întocmai ca în triunghiul anterior KGB – India – tările
nealiniate, ce „colaborează” pentru transmiterea mesajului înspre SUA. P2 legitimează
mesajul si, în acelasi timp, maschează propagandistul real.
Trimiteți un comentariu