28 oct. 2012

Modele de rezistentă la persuasiune




Toate aceste trăsături ale mesajelor persuasive se impun a fi tratate corelat, pentru a întelege rolul lor si, mai ales, pentru a putea construi strategii adecvate de a le contracara. Am încercat să sugerăm în aceste pagini rolul nefast jucat de imperialismul persuasiunii în spatiul social. Dar subiectul expus avalansei de mesaje care încearcă să-l convertească la comportamente îndreptate înspre atingerea unor scopuri străine lui nu este un subiect inevitabil pasiv, modelat fără scrupule de cei ce stăpînesc mediile. El are o autonomie importantă, ce poate fi consolidată prin însusirea calificată a unor strategii adecvate de rezistentă la persuasiune. Să le rezumăm pe scurt:
— avertizarea, care pleacă de la premisa că multi oameni resping ideea conform căreia
cineva încearcă să-i convingă de adevărul unor lucruri, aceasta pentru că ei înteleg, chiar dacă nu se afirmă deschis, că li se reprosează faptul că au o opinie gresită. În consecintă ei încearcă să-si apere pozitia initială, manifestă rezistentă la schimbare. Asa cum subliniau cercetările lui J. Allyn si L. Festinger (apud Petty, Ostrom, Brock, 1981), prevenirea subiectilor în legătură cu o viitoare expunere la un mesaj caracterizat printr-un continut contrar propriilor lor convingeri creste rezistenta fată de mesaj. Schimbarea atitudinală nu are loc pentru că subiectii au posibilitatea săsi elaboreze contraargumente si fiind avertizati, îsi concentrează atentia asupra mesajului persuasiv în mod critic;
— inocularea, pornind de la o analogie medicală, sugerează că cel mai eficient mod de a
creste rezistenta la un virus informational este acela de a crea posibilităti de apărare proprii.
Metoda este imaginată, asadar, prin analogie cu metoda vaccinului în terapia medicamentoasă (McGuire, 1985). A ataca echilibrat, cu măsură atitudinea „celuilalt“ constituie cea mai bună cale de a-l determina să se gîndească la contraargumente. Subiectii, odată expusi unui set de argumente slabe, vor deveni capabili să respingă argumentele puternice ale mesajelor persuasive.
Imunizarea sporeste motivatia si capacitatea de elaborare a contraargumentelor, accentuînd
libertatea de actiune a individului în reteaua de influentă socială.

Avînd un rol esential într-o lărgire a cîmpului de cunoastere a relatiilor interpersonale si
intergrupale, investigarea stereotipurilor si a infiltrării lor în mesajele persuasive poate contribui la o mai calificată expertiză si consiliere socială în vederea diminuării efectelor perverse ce le însotesc; iată motivul pentru care o studiere nepărtinitoare a structurilor mentale inertiale ale unei societăti nu îsi poate permite să le ignore.
Bibliografie:
- Obligatorie:
Gavreliuc, A. (2006). De la relatiile interpersonale la comunicarea socială. Psihologia socială si
stadiile progresive ale articulării sinelui. Iași: Polirom, 171-196, 199-206.
- Complementară:
Baron, R. A., Branscombe, N. R., & Byrne, D. (2009). Social Psychology (12th ed.).
Pearson/Allyn and Bacon: Boston, MA.
Boncu, S. (2002). Psihologia influentei sociale, Editura Polirom: Iasi, 2002.
Brehm, S., Kassin, S., & Fein, F. (2005). Social Psychology Sixth Edition. Houghton Mifflin
Company: NY.
Chelcea, S. (2002). Un secol de cercetări psihosociologice. Editura Polirom: Iași.
Chelcea, S. (2008). Psihosociologie. Editura Polirom: Iași.
Chelcea, S., Ilut, P. (eds.) (2003). Enciclopedie de psihosociologie. Ed. Economică: Bucuresti.
Curseu, P.L: (2007). Grupurile in organizatii, Editura Polirom: Iasi.
Drozda-Senkowska, E. (2000). Psihologia socială experimentală. Editura Polirom: Iași.
Ilut, P. (2001). Sinele si cunoasterea lui. Editura Polirom: Iași
Ilut, P. (2004). Valori, atitudini si comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie.
Editura Polirom: Iași.
Neculau, A. (ed.) (1996). Psihologie socială. Aspecte contemporane. Polirom: Iasi.
Neculau, A. (ed.) (2004). Manual de psihologie socială, Polirom: Iasi.
Radu, I., Matei, L, Ilut, P. (eds.) (1994). Psihologie socială. Ed. EXE: Cluj.

Trimiteți un comentariu