18 oct. 2012

Raportul atitudini-opinii


 Nu ma las doborat de oboseala care incearca sa ma puna la pamant. Imi intaresc increderea in propriile mele puteri, desi observ cu stupoare ca prietenia se rezuma doar la un sex, in cercul meu de prieteni. Asta ma face sa stau pe ganduri si sa imi selectez prietenii. Chiar la cine nu ma asteptam, am avut o mica disputa si mi-a dat de inteles ca nu e ceea ce credeam. De azi nu ma mai stresez din cauza asta, oricum azi situatia asta mi-a creat i impresie ce in imaginatia mea e clara: Lumea asta se duce de rapa....


Schimbarea atitudinii a constituit una din temele cele mai frecventate în psihologia socială. Se
consideră că schimbarea atitudinii trebuie să ia în considerare mai multe elemente: sursa
comunicării, tipul comunicării, publicul tintă, contextul comunicării.
Pentru ca sursa să producă o schimbare atitudinală se cuvine să reunească trei caracteristici
(Aronson, 1992): să fie credibilă (audienta să fie convinsă de „veridicitatea“ mesajelor primite), să fie atractivă (simpatia constituind o resursă considerabilă în acest tip de influentă socială) si situată pe o pozitie supraordonată simbolic pe scara socială (relatia de putere între sursă si tintă potentînd schimbarea). Credibilitatea produce internalizarea, atractivitatea generează identificarea, iar puterea determină complezenta sau chiar supunerea.


Vom întelege, pe această cale, de ce firmele influente, în cadrul campaniilor publicitare,
încearcă să-si asigure serviciile unor surse care sunt credibile (medicii în reclame despre
medicamente, bunăoară), atractive (ca VIP-urile vremii) sau puternice (ca oamenii politici de
prim-plan). Impactul produs prin aparitia într-un clip publicitar a presedintelui Statelor Unite după catastrofa de la World Trade Center, în care invita publicul american să-si reia viata normală si să călătorească, a fost considerabil, întrucît reunea toate cele trei trăsături.
Mai ales cînd se desfăsoară într-un sistem uninominal, unde raportarea candidatului la public
este nemijlocită, campaniile electorale ne dovedesc că înfătisarea deschisă si agreabilă,
onestitatea si vizibilitatea socială a unui candidat (gradul în care este cunoscut si prezent pe scena publică) este mai importantă în schimbarea atitudinală a tintei decît continutul mesajului său (oricît de coerent, argumentat si atrăgător este acesta). Prin urmare, ceea ce este sau, mai bine zis ceea ce pare că este un candidat devine mai influent decît ceea ce spune acesta cu adevărat. Cunoscînd o astfel de tendintă, artizanii manipulării si mercenarii de imagine publică atacă un oponent politic nu pe continutul mesajului său, ci pe una dintre cele trei dimensiuni evocate (îi „descoperă“ evidente „carente de sociabilitate“, semne clare ale egoismului si duplicitătii, precum si însemne ale marginalitătii sale sociale: este „un nimeni“). Aceste „dezvăluiri“ au un efect mult mai consistent asupra asistentei decît o contraargumentare ratională.
 Diferenta dintre atitudini si opinii poate fi descrisă sumar astfel.

Atitudini
- stabile;
- „ce suntem dispusi să facem”;
- angajare axiologică („ce se face”)
 Opinii
- fluide, conjuncturale;
- „ceea ce noi credem că este
considerat ca adevărat”
- formulare axiologică („ce se spune”
în raport cu judecata de valoare)


O temă deseori studiată de către psihosociologia opiniei publice o constituie metabolismul si
orientarea curentelor de opinie. Acestea sunt definite ca ansamblul de opinii coerente,
„dominante printre membrii unui grup determinat, asupra unor chestiuni, însotit de constiinta clară sau difuză că aceste atitudini sunt comune“ (Stoetzel, 1943).
Psihosociologii francezi J. Stoetzel si A. Girard (1970/1975) identificau patru variante de
curente de opinie, după cum urmează: Variantele corespunzătoare asociate unei astfel de manifestări a opiniei pe o dublă scală (pe verticală este prezentat numărul celor care împărtăsesc o anumită opinie, iar pe orizontală este orientarea acestora, pozitivă sau negativă fată de tema în discutie) sunt:

(1) — inexistenta unui curent de opinie; distribuirea opiniilor se realizează după o curbă
normală (Gauss);
(2) — opinie polarizată, formată din două subcurente de opinie c1, c2.

(3) — opinie favorabilă (opinia „J“), de exemplu opinia la nivelul societătii românesti pro
Uniunea Europeană si pro NATO;
(4) — opinie defavorabilă (opinia „L“), de exemplu optiunea pro Rusia.





Trimiteți un comentariu