3 nov. 2012

Conceptul de Self



Cuvantul meu cheie este DISCRIMINAREA. Folosesc civantul discriminare pentru a rezolva majoritatea conflictelor la care fac fata in fiecare zi. Nu multe trec pe langa mine fara ca eu sa nu pun intrebari deoarece vreau sa stiu cat mai multe, daca se poate chiar totul. In permanenta vreau sa fac mici schimbari si imbunatatiri. Prefer sa ieau singur deciziile care ma privesc. Prin natura mea analizezi totul pana la ultimul detaliu inainte de a actiona. Daca sunt provocat pot deveni sarcastic si caut nod in papura, insa nu devin agresiv. Linistea si calmul meu exterior sper sa arata nevoia de pace interioara.

„Cunoaste-te pe tine însuti“ a constituit unul dintre imperativele cele mai urmate în reflectia
filosofică încă din antichitate. Focalizarea asupra sinelui a reprezentat, totodată, unul dintre
demersurile care au hrănit multe interogatii nu numai ale marilor gînditori, ci si ale fiecăruia
dintre noi, răspunsul la întrebarea „cine suntem cu adevărat?“ fiind hotărîtor în modul în care ne gestionăm si ne orientăm gîndurile, sentimentele si comportamentele.
Pentru că situatiile cu care ne confruntăm si rolurile pe care ni le asumăm sunt de o extremă
diversitate, sinele nostru unitar se divide într-o multitudine de selfuri particulare, adaptate
relatiilor, rolurilor si contextelor mereu schimbătoare (Stryker, 1980; Carver, Scheier, 1981b; Rogers, 1981; Hoelter, 1985). Putem fi, totodată, si părinte prevenitor, si un profesor cald, si un excelent jucător de tenis sau un însotitor agreabil într-o excursie, pentru că fiecare din aceste roluri prescrie comportamente specifice alimentate de o parte a sinelui nostru. De aici s-a născut teoria sinelui multiplu (the theory of multiple selves), care prezintă organizarea într-un întreg coerent si stabil a multiplicitătii identitătilor noastre individuale particulare. S-a dovedit că oamenii diferă din punctul de vedere al complexitătii sinelui, adică al numărului si al calitătii trăsăturilor identitare activate în contexte specifice. Sunt persoane doar cu cîteva aspecte relevante ale sinelui, relativ similare, dar altele sunt de o mare complexitate si diversitate a trăsăturilor identitare independente (Linville, 1985).


Construirea unui concept coerent despre sine se produce printr-o serie de strategii cognitive
(Baumeister, 1998; Smith, Mackie, 2000):
— accesibilizarea doar a unor aspecte limitate ale sinelui într-o împrejurare dată, tendintă
ilustrată de studiul lui R. Fazio, E. Effrein si V. Falender (1981), în care subiectilor li se oferea o listă de întrebări în urma cărora ei ajungeau să reflecteze la comportamente proprii din trecut ce dovedeau fie introversiunea, fie extroversiunea lor. În acest mod, subiectii îsi construiau un concept despre sine filtrat de registrul evaluării lor anterioare autoreferentiale, calificîndu-se convergent cu orientările întrebărilor initiale (introverit sau extravertit) si comportîndu-se în virtutea lor;
— o reamintire selectivă a faptelor trecute, prin care întelegem că ne reconstruim o
autobiografie care integrează diversele aspecte ale sinelui (Bruner, 1986; Gergen, Gergen, 1988). Pe o asemenea cale, un subiect care devine din retras si retractil un actor activ si energic va avea înclinatia de a rememora doar acele seturi de amintiri ce confirmă selful său prezent, adică cele angajante (Ross, Conway, 1986). Asemenea regimurilor totalitare care propun o reconstructie a istoriei conform dogmei prezente, eliminînd sau reasezînd semnificatia episoadelor indezirabile, selful nostru favorizează rescrierea întelesurilor trecute pe măsura orientărilor actuale, conferind persoanei un sens al sinelui si un simt al coerentei peste timp (Greenwald, 1980, Ross, 1989);
— evitarea inconsistentelor, prin invocata deja tendintă de a explica comportamentele
incoerente în timp cu ideea de sine unitar, prin desemnarea rolului hotărîtor jucat de circumstante în explicarea instabilitătilor noastre, si nu a trăsăturilor proprii de personalitate, asadar, a unui sine dezechilibrat si instabil (Jones, Nisbett, 1972);— focalizarea pe trăsăturile centrale, pe anumite atribute care dobîndesc prim-planul în portretul autoidentitar, acelea ce ne fac să fim distinctivi fată de alti semeni de-ai nostri în cursul diverselor experiente pe care le trăim. Aceste trăsături centrale formează schema sinelui (the self-schema), prin care respingem „natural“ informatiile inconsistente cu caracteristicile distinctive si „atragem“ implicit informatiile care le întăresc (Markus, 1977; Swann, Hill, 1982). Astfel, dacă ne formăm o schemă despre sine ce are
centrală ideea conform căreia „suntem o fiintă plină de umor“, vom descoperi „confirmări“ ale acestei definitii identitare chiar si în interactiuni cotidiene în care schimbăm scurte replici cu persoane necunoscute, si rămînem impermeabili la mesaje ce ne dovedesc contrariul (precum privirea plină de îngăduintă a „celuilalt“, care ar putea să ne dea de înteles că am fost mai degrabă insipizi si anodini). Se produce asa numitul efect autoreferential (self-reference effect), care ne dezvăluie că procesăm cu mai multă usurintă informatiile relevante despre sine decît orice alte categorii de informatii (Higgins, Bargh, 1987).
Pe această cale, putem aprecia că identitatea socială este definitia despre sine a persoanei
care include un ansamblu de atribute individuale ce formează conceptul despre sine (selfconcept) determinat de apartenenta subiectului la diferite grupuri.



Trimiteți un comentariu