16 nov. 2012

Construirea reprezentărilor sociale



Am inceput o activitate de pe urma careiea am castiga bine. Dar, pentru ca succesul sa fie deplin, imi temperez spiritul critic. Pastrez calmul in discutiile cu colegii de serviciu!.
Spre seara, am primit absolut toata atentia prietenilor, fapt care ma bucurat atat de mult incat mi-as fi dorit ca seara asta sa nu se mai termine niciodata....



Fiecare actor este ancorat într-un context socio-cultural care-l modelează prin socializare,
înzestrîndu-l cu un capital simbolic — ca să preluăm formula lui P. Bourdieu (1970/1973; 1979, 1980) — si cu tipare mentale specifice de interpretare si orientare în realitatea socială. Cînd un subiect evaluează realitatea, psihosociologul înregistrează deopotrivă un produs si un proces de elaborare a imaginii despre contextul perceput. Reunind atît registrul social (mentalităti), cît si cel personal (aptitudini si interese individuale), produsul si procesul ce se finalizează în imaginea despre realitate constituie chiar reprezentarea socială (Neculau, 1996). Există mai multe variante de definire a conceptului, toate reunind însă elementele enuntate.
Să enumerăm, succint, cîteva:
— reprezentarea socială este un „sistem de valori, notiuni, practici, relative la obiecte,
aspecte sau dimensiuni ale mediului social (...), instrument de orientare a perceptiei situatiei“
(Moscovici, 1961/1976);
— constituie „o formă de cunoastere specifică, o stiintă a sensului comun, al cărui continut
se manifestă prin operatii, procese generative si functionale marcate social. Ea desemnează, în sens larg, o formă de gîndire socială“ (Jodelet, 1984);
— „o formă particulară de gîndire simbolică“ (Palmonari, Doise, 1986);
— un „ghid de actiune, orientînd relatiile sociale“ (Abric, 1994);
— sau un set de „principii generatoare de luări de pozitie“ (Doise, 1990).
Oricum, această derulare definitională, ce ne prezintă si numele cele mai respectate în
domeniu, se cuvine corelată cu ceea ce am putea numi copilăria conceptului, pentru a întelege
cadrul în care s-a născut si, desigur, pentru a reconsidera rolul părintelui său fondator.
Tema reprezentărilor sociale pătrunde în psihologie la începutul deceniului VII, se asociază
expansiunii altei ramuri tinere — psihologia cognitivă —, iar nasterea sa nu poate fi izolată de
climatul intelectual mai larg promovat de Scoala Analelor. De altfel, locul de nastere al noii
directii de cercetare este deja renumita Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, care
pledase de atîtea ori convingător pentru elaborarea unor proiecte interdisciplinare în cîmpul
stiintelor despre om si unde, în fond, „părintele“ reprezentărilor sociale Serge Moscovici va fi
contemporan cu Fernand Braudel.
Teza de doctorat a lui S. Moscovici (1961/1976), La psychanalise, son image et son public,
sustinută în 1961, constituie actul de nastere si de oficializare a acestui curent. Aplecîndu-se
asupra unui subiect de actualitate în epocă, lucrarea nu a însemnat doar o investigare a
particularitătilor si abilitătilor proprii psihanalizei, ci a modului în care s-au propagat ideile sale în diferite straturi ale societătii franceze, a imaginilor despre psihanaliză create de diferite categorii sociale si a stăruit pentru regăsirea unui „concept pierdut“ de psihologia socială de la E. Durkheim, ce cunoscuse o „eclipsă“ de o jumătate de veac. Demonstratia exemplară a lui S. Moscovici ne va îngădui o revenire ulterioară. Deocamdată să retinem precautia des invocată în definirea conceptului titular, întrucît reprezentarea socială se instituie ca o instantă mediatoare între perceptie, informatie, atitudine si imagine, fără să se reducă la nici una din acestea. Apoi, reprezentările colective, asa cum le-a teoretizat E. Durkheim, sunt un fel de categorii logice, invariante ale spiritului, reunind toate modurile de cunoastere. O astfel de viziune — atît de generală —, subliniază S. Moscovici, „în loc să devină instrument euristic (...) devine obstacol“ în calea cunoasterii realului (apud Doise, Palmonari, 1996). Psihosociologul francez va opta pentru o abordare mult mai punctuală „de a cunoaste si de a comunica ceea ce se cunoaste“, situându-se într-o pozitie intermediară între concept (care extrage si organizează un sens din real) si imagine (care reproduce realul) (Moscovici, 1984). Deci reprezentările sociale se manifestă prin această dualitate imanentă: fiecărei imagini corespunzîndu-i un sens si asociind oricărui sens o imagine. Totodată, se impune depăsirea perspectivei durkheimiene statice a reprezentărilor colective, alegîndu-se o solutie dinamică, particularizată prin analiza raporturilor dintre sistemele de comunicare si reprezentările sociale. Achizitii aproape naturale, ce par a se înscrie într-o viziune asupra lumii pe care-o asimilăm în decursul integrării noastre în comunitate, reprezentările sociale sunt totusi autonome fată de constiinta individuală. Fiind implicite si comunicabile, ele devin realităti împărtăsite, de vreme ce se elaborează în cursul schimburilor si comunicărilor interindividuale sau intergrupale.
Reprezentarea nu este, de asemenea, doar o simplă reproducere, ci aduce cu sine atributele
creativitătii: ea înseamnă o idee (conceptie, operator mental) si o actiune (stil de conduită, model actional) reunite într-un întreg (Farr, 1984). Aceste constructii mentale colective
alimentează procesul de formare a comportamentelor si de orientare a comunicării sociale. Dacă ideologia, ca bloc compact de precepte foarte stabile, e structurată rigid, reprezentările sociale sunt flexibile, au o alcătuire difuză, mobilă, schimbătoare. Puternice si autonome, ele au o existentă reală „de acelasi ordin ca limbajul, banii, stările psihice de bună dispozitie sau de suferintă. Ele prezintă o consistentă proprie, ca produse ale actiunii si comunicării umane“
(Doise, Palmonari, 1996).
Modificările lor se produc o dată cu reasezarea subiectului social care le-a asimilat într-un alt
sistem comunicational, redimensionînd tipul, sensul si intensitatea raporturilor cu centrii de
promovare a mesajelor si influentelor.
Trimiteți un comentariu