6 nov. 2012

Discrepanta dintre sinele real si cel ideal

 Azi am fost tentat sa judec oamenii dupa aparente, ceea ce nu imi sta in fire si cred ca nu trebuie sa ma las influientat de parerile celorlalti, chiar daca am o zi plina de inspiratie, in timp ce ma controlez bine si imi spun mereu: nu trebuie sa ma enerveze.  


Despre discrepanta dintre sinele real si cel ideal s-a preocupat si Carl Rogers (1951/1970;
1965/1992), psihologul umanist ce a accentuat rolul hotărîtor al selfului în cadrul universului
personal al subiectului. Ideea de bază a demersului său, deopotrivă teoretic si aplicativ, a fost
aceea a nevoii de recunoastere, de răspuns pozitiv în interactiune pe care îl asteptăm de la
„celălalt“. Calea ce poate reconfigura un concept desfigurat despre sine este cea a interactiunii psihoterapeutice centrate pe client, în care terapeutul intervine ca un mijlocitor al cunoasterii de sine a subiectului. Astfel, persoana supusă psihoterapiei se confruntă cu un psiholog interesat, capabil de empatie, ce refuză statutul de judecător paternalist sau de dezvăluitor de solutii, în care subiectul însusi reuseste să-si descopere drama si iesirea din ea prin intermediul dialogului între egali, într-o atmosferă permisivă si facilitatoare. Pe o asemenea cale, se poate ajunge la schimbarea perceptiilor sau sentimentelor privitoare la sine ale clientului prin diminuarea, aparent prin forte proprii, a discrepantei dintre sinele real si cel ideal. Pornind de la constatarea că, pe măsură ce discrepanta creste, stima de sine este mai afectată, inadaptarea socială, resimtită mai dramatic, nefericirea trăită mai intens si conduita defensivă mai pregnantă, se impune reducerea discrepantei printr-una din următoarele strategii:
— modificarea perceptiei despre sine, prin convingerea clientului că este mult mai aproape
de standardul sinelui ideal decît îsi imaginase initial;
— modificarea conceptului despre sine, prin insuflarea convingerii că selful propriu poate
deveni mult mai apropiat de cel ideal;
— modificarea sinelui ideal, prin diminuarea standardelor acestuia, considerate ca fiind
exagerat de nerezonabile;
— sau recurgînd la îmbinarea tuturor celor trei strategii în ponderi diferite.

Prin studii longitudinale laborioase, C. Rogers a dovedit utilitatea si eficienta acestor tehnici
psihoterapeutice ce aveau ca rezultat reechilibrarea psihologică a subiectilor care au urmat-o.
Se cuvine să subliniem, în încheierea acestui subcapitol, că diferentele culturale influentează

conceptul despre sine al subiectului. Astfel, culturile occidentale, independente, încurajează
construirea unei scheme despre sine în jurul unor trăsături proprii unui actor individual activ, afirmate în contexte diferite, în timp ce culturile interdependente evidentiază rolul si reteaua relatiilor cu „celălalt“, favorizînd valorile comunitătii. Dacă ar fi să rezumăm cele două maniere diferite de construire a selfului, putem descrie principalele orientări astfel (Markus, Kitayama, 1991; Trafimow, Triandis, Goto, 1991; Markus, Kitayama, VandenBos, 1996; Kitayama et al., 1997; Segall et al., 1999; Vansteenkiste et al., 2005).





Trimiteți un comentariu