19 nov. 2012

Functie justificativă


Intuitia ma ajuta sa ieau cele mai bune decizii si sa fac fata chiar si celor mai dificile situatii. Trebuie doar sa am mai multa incredere in mine si sa nu dau atentie la ceea ce vor spune sau vor face anumite persoane din jurul meu. 


Pentru a reveni la subiectul nostru de interes, atunci cînd o astfel de încadrare stereotipă la
adresa alteritătii se produce, ancorarea dobîndeste o functie justificativă: reprezentarea anterior configurată este îndemnul si argumentul actiunii întreprinse împotriva „celuilalt“.
Reprezentările sociale îndeplinesc două roluri vitale (Neculau, 1996):
— conventionalizează obiectele, persoanele si evenimentele cu care subiectul se confruntă,
le conturează o formă, le clasifică: „(...) functia principală a reprezentărilor sociale este să
transforme necunoscutul în familiar, oricine va trebui să se confrunte cu un obiect social
important, dar necunoscut, va initia o operatie complexă de redefinire, pentru a-l face mai
inteligibil si pertinent, compatibil cu sistemul simbolic al grupului căruia îi apartine“ (Doise,
Palmonari, 1996). Orice nouă experientă e asimilată conform matricii culturale preluate de
la mediul social integrator: „nici o minte, notează S. Moscovici, nu e liberă de efectele unei
conditionări preliminare, impuse de reprezentări, limbaj si cultură“ (apud Neculau, 1996);
— sunt puternic prescriptive, se impun cu o fortă considerabilă, sunt de neînlăturat.
Contextul prezent, dar si mostenirea simbolică desemnează ceea ce ar trebui să gîndim. Memoria colectivă are, deci, o influentă hotărîtoare în directionarea atitudinală prin prelucrarea si ordonarea imaginilor si cliseelor inoculate subiectului imersat într-un cîmp social anume. Asadar, reprezentările sociale se caracterizează printr-o coerentă discursivă si argumentativă deopotrivă, avînd grade diferite de generalitate (Moscovici, 1995). Pe cele mai complexe si mai durabile psihosociologul le numeste, în traditia lui A.Fouillée, C.G. Jung sau F. Braudel, thémata, căci exprimă conceptele primare profund înrădăcinate, notiunile primitive, adică, în fond, ideile fortă, arhetipurile sau mentalitătile duratei lungi.
Din punctul de vedere al organizării interne, reprezentările sociale sunt alcătuite din nodul
central si elementele periferice. Cel care realizează o astfel de sistematizare lăuntrică a
reprezentărilor colective, plecînd de la modelul deja prezentat al lui S. Moscovici, este
psihosociologul francez J.Cl. Abric (1994). Nodul central constituie nucleul esential al oricărei
reprezentări în jurul căruia se va coagula reprezentarea, în timp ce sistemul periferic e
precumpănitor functional, mai flexibil, partea vie si mobilă a reprezentării integratoare în
realitatea concretă. Modelul combinat al acestei structurări interne a fost descris de J.Cl. Abric după cum urmeaza:


Sistemul central:

- întretine legătura cu memoria colectivă si istoria grupului;
-este consensual: defineste omogenitatea grupului;

- stabil;
- coerent;
- rigid;
- rezistent la schimbare;
- putin sensibil la contextul imediat;

Functii:
- generează semnificatii ale reprezentării;
- determină organizarea sa.

Sistemul periferic:

- permite integrarea experientelor si istoriilor individuale;
- suportă eterogenitatea grupului;

- suplu;
- suportă contradictiile;
- evolutiv;
- sensibil la contextul imediat;

Functii:
- permite adaptarea la realitatea concretă;
- permite diferentierea continuturilor;
- protejează sistemul central.


Dar si reprezentările sociale sunt supuse unei dinamici istorice proprii (Guimelli, 1994,
Neculau, 2005). J. Cl. Abric consideră că tipurile de transformări care se pot înregistra sunt:
— transformarea rezistentă, cînd un nou mod de actiune, contrariant, este administrat de
sisteme periferice defensive, nodul central nu este modificat, ci doar sistemul periferic ce
negociază integrarea unor elemente străine;
— transformarea progresivă, cînd modul de actiune nou nu contrazice profilul nodului
central, iar transformarea se produce treptat. Ca urmare a acestui fapt, practicile noi se vor împleti cu elementele nodului central „topindu-se“ într-o reprezentare ce se preschimbă secvential;
— transformarea abruptă, cînd practicile pun în discutie nucleul tare al nodului central,
semnificatia esentială a reprezentării, fără intermedierea defensivă a sistemului periferic. Dacă practicile au un impact social însemnat, sunt durabile si repetitive, nodul central va fi „măcinat“ transformîndu-se radical, afectînd configuratia globală a reprezentării, ce nu va mai putea conserva vechile profile decît sub forma unor remanente remodelate. Arareori o transformare a reprezentărilor sociale este atît de transantă, fiind necesară corelarea unor factori care să actioneze conjugat: pe lîngă persistenta temporală adăugîndu-se determinantii sociali, politici, ideologici, economici.
De exemplu, fractura postbelică provocată de ocupatia sovietică si de instaurarea regimului
comunist a modificat, în timp, reprezentarea socială a românilor asupra tipului de lume în care trăim, actionînd pe toate palierele amintite si convertind, în cele din urmă, reprezentarea socială a noii societăti, fostul nod central (întemeiat pe valori precum proprietate, democratie parlamentară, economie dezetatizată, libertatea cuvîntului) fiind mutilat iremediabil, conservînduse pînă în 1989 sub o formă reziduală, moment în care o altă ruptură îi va declansa un proces de reconstructie.
În sfîrsit, trebuie subliniat faptul că în societătile în care stiinta, religia sau alte forme
ideologice sunt atotputernice, reprezentările sociale se nasc si sporesc în prelungirea acestora si, uneori, chiar în opozitie cu ele (Moscovici, 1995). Multe dintre reprezentările sociale se
transformă în ideologie atunci cînd se formează un suport social consistent pentru sustinerea si prezervarea ortodoxiei lor. Intrînd într-un mecanism circular mascat, ideologia ajunge să transfere societătii o serie de reprezentări pe care aceasta si le asumă subiacent, într-un fel de canon ascuns, dar pregnant, ce ordonează discursul public prezent si orientările proiective. Tranzitia postcomunistă nu a reusit — si nici nu a vrut cel mai adesea — să evacueze ideologia marxistă implicită, asigurînd remanenta unor reprezentări sociale ce supravietuiesc asemenea unor relicve mentale, dincolo de realitătile care le-au hrănit. O astfel de inertie la nivelul imaginarului social durează cel putin zece ani, iar alti autori o plasează într-un registru al schimbării care se împlineste de abia după trei generatii, după prefaceri lungi, mai degrabă inconstiente (Flament, 1995).








Trimiteți un comentariu