15 nov. 2012

Reprezentările sociale — clarificare terminologică


Lupt cu emotiile negative, nu ma las coplesit de presimtiri sau de temeri care nu se justifica in acest moment. Am nevoie de un efort de vointa pentru a-mi tine sub control starea psihica extrem de sensibila. Incerc sa-mi concentrez toata atentia in munca nu am timp sa ma gandesc la ceea ce e in sufletul meu, dar se pare ca si munca e un motiv de trac pentru mine, deoarece se apropie un eveniment pe care nu stiu cum il voi gestiona. Poti depasi slabiciunea de acum daca imi adun fortele intr-un sens constructiv.


Astăzi, psihologia socială, prin intermediul noii paradigme construite în spatiul stiintific
european, este în plină ofensivă, îndreptătindu-i pe multi dintre observatorii dialogului
interdisciplinar să vorbească despre o adevărată eră a reprezentărilor sociale. Asociat unor
termeni difuzi, dar care au cunoscut un rol semnificativ în reflectia identitară a secolului al XIXlea si XX, precum cei de mental colectiv sau mentalitate, conceptul creat de scoala franceză de psihosociologie desemnează un ansamblu de imagini mentale proprii unei realităti sociale ce întretin consensul unui grup si care asigură solidaritatea comunitară.
Fondatorul conceptului este E. Durkheim care în 1896 definea reprezentarea colectivă ca o
sinteză a psihismelor individuale ce generează o reprezentare comună a membrilor unui grup
social, întemeiată pe un ansamblu de stări sufletesti si credinte exprimate prin traditie, rituri si institutii. Realitatea este „citită“ printr-o grilă proprie modelului cultural căruia îi apartine
subiectul reflexiei, iar un astfel de filtru mental — autentică gramatică a lecturii realului —
ordonează orientarea sa psihosocială. Prin apelul la reprezentările sociale, schimbarea de viziune pe care o impune această psihologie constructivistă în explicarea fenomenelor psihologice transformă vechea paradigmă statică a behaviorismului (stimul-răspuns, S-R), în contextul mai larg al ascensiunii curentelor New-Look (anii ’70) si cognitivist (anii ’80), într-o paradigmă mai cuprinzătoare (stimul-subiect-răspuns, S-O-R). Astfel, subiectul (O) se integrează în schema initială ca o entitate mediatoare între stimul si răspuns. Treptat, se depăseste si acest model prin întelegerea autonomiei si energiei remarcabile pe care subiectul, cu structurile sale mentale (deci si cu reprezentările pe care le animă), e capabil să le activeze. Nu doar reflectoare, ci si creatoare, reprezentarea socială rămîne nu numai consecinta actiunii unui stimul extern, ci ea însăsi poate controla actiunea stimulului printr-o astfel de constructie individuală sau colectivă.
Paradigma devine subiect-stimul-subiect-răspuns (O-S-O-R), în spiritul teoriei lui Serge
Moscovici care insistă în a aprecia că reprezentările sociale determină atît stimulul, cît si
răspunsul, iar falia artificial creată de behavioristi între universul exterior si cel interior al
individului si al grupului social se cuvine înlăturată.
Dar reprezentarea socială nu rămîne doar la nivelul elaborării psihice interne, ea are si o
puternică conotatie atitudinală. Întregi clase de atitudini sociale se structurează în functie de
profilul unei anumite reprezentări colective, care se poate despărti (uneori radical) de notele
realului. Fenomenul a fost sesizat, în cîmpul stiintei, încă de la începutul secolului XX, el
devenind responsabil pentru actiunea stereotipă, cu încărcături discriminatoare, în raporturile cu alteritatea.
Cu peste sapte decenii în urmă, Walter Lippmann (1922) descria mecanismul actiunii
travestite dinspre spatiul imaginar (acolo unde se coagulează) înspre cel real (acolo unde se
manifestă): „Singura perceptie pe care o poate avea un individ care nu e martor ocular la un eveniment este cea trezită de imaginea sa mentală asupra respectivului eveniment (...). Acesta interpune între om si mediul său un pseudo-mediu. În conduita individului apar reactii la acest pseudo-mediu. Consecintele respectivei conduite, mai ales cînd îmbracă forma unor actiuni, nu operează însă în pseudo-mediu, adică acolo unde a fost declansată, ci în mediul real, pe tărîmul căruia se produc actiunile «efective»“ (Lipmmann, apud Zamfirescu, 1994).

Această deformare a realitătii poate, astfel, deschide calea manipulării constiintelor — iată
marea primejdie a ignorării reprezentărilor sociale, intuită cu aproape un secol în urmă si de către A.D. Xenopol: „În istorie nu lucrează numai ideile adevărate. Ba s-ar putea chiar ca eroarea, falsul si minciuna să joace un rol mult mai mare în viata popoarelor. Desfăsurarea evenimentelor se face pe baza ideilor. Este absolut indiferent dacă acestea contin adevărul sau contrapartea lui“ (Xenopol, apud Gafencu, 1991). Suntem în fata unei autentice prefigurări a vestitei axiome a lui Thomas privitoare la definirea situatiei, toate aceste argumentări avertizînd asupra pericolului provocat de ocolirea zonei subiectivitătii sociale, optiune ce poate sta la baza sporirii conflictualitătii inter si intra-comunitare.
Trimiteți un comentariu