3 dec. 2013

NOI TOŢI SUNTEM ŞI FORMĂM ROMÂNIA, TERRA, UNIVERSUL !


Dacă ne imaginăm lumea ca pe o oglindă imensă, ce reflectă raze din noi înşine, atunci, fără nici o clipă de tăgadă, stă-stră-strămoşii noştri au fost, sunt şi vor fi magnifici, căci ei sunt în noi. Poate pe moment, avem o uşoară amnezie, amnezie cauzată de valurile vieţii, ce ne-au îndepărtat oarecum de locul în care ei sălăşluiesc, INIMA, dar suntem tot mai mulţi cei ce ne reconectăm !

Uitaţi-vă în jurul vostru şi mai departe de atât, în lumea întreagă, apoi simţiţi şi bucuraţi-vă în acest moment de Ţara Noastră Minunată ! Lumina Iubirii Moşilor şi Strămoşilor, a materializat pentru noi acest loc mirific, în care ne aflăm Acum şi Aici ! Un loc de pe Terra cea frumoasă, ce cuprinde toate formele de relief de pe această planetă, un loc ce are o faună şi o floră minunat de bogate, un sol şi subsol în care sunt adunate majoritatea bogaţiilor de pe pământ şi atâtea alte Daruri !  

Strămoşii noştri au chipurile adânc dăltuite în piatra munţilor de pe întreg globul, atât în munţii de la suprafaţă, cât şi cei din subsol, în peşteri, sub mări şi oceane, în stele, aştri şi nu numai. 
Piatra (care va începe să "vorbească"), conţine structuri din ADN-ul mitocondrial, care ştim că se transmite doar pe linie maternă. Mama noastră GAIA/Geea, ne vorbeşte prin structura celulară ce i-am moştenit-o, iar aceasta are loc peste tot şi în tot pământul…

Sunt atât de uimită de frumuseţea şi perfecţiunea ce ne înconjoară, deşi nu ar trebui să mă las copleşită, fiindcă totul este atât de SIMPLU, de clar şi de transparent, încât cuvintele rămân doar cârje înspre drumul din noi inşine. Nu conteză limba în care ne manifestăm în planul fizic, fiindcă NOI TOŢI SUNTEM ACEST LOC, ORI ALTUL, formând Marea Familie a Terrei…

Mai mereu am fost consideraţi (ca ţară) sora mai mică a Europei, a Terrei, dar ca în orice familie, cel mai mic este şi cel mai iubit. Această căldură, această lumină a iubirii pe care am primit-o de la părinţii şi fraţii noştri, o manifestăm necontenit, aidoma bunicilor răbdători şi înţelepţi, către nepoţi, bunici fraţi, bunici copii, bunici părinţi…dar ce mai contează….în iubire nu există ierarhie, fiindcă totul este perfect aşa cum este !

Vă mulţumesc vouă, celor plecaţi în plan fizic departe, peste mări şi zări, care duceţi cu voi sămânţa vieţii zămislită din iubirea primită !
     O scrisoare de: Maria Stoenescu

28 nov. 2013

Curs de Autohipnoza - 8 decembrie


Pentru ce?


- Cresterea motivatiei, increderii, stimei de sine
- Eliminarea unor obiceiuri nedorite (amanare, fumat, roaderea unghiilor etc)
- Instalarea unor obiceiuri folositoare (exercitii fizice regulate etc)
- Anxietate, atacuri de panica, fobii, depresie, ticuri
- Imbunatatirea performantelor (scolare, profesionale, sportive, artistice etc)
- Controlul greutatii si imbunatatirea obiceiurilor alimentare
- Eliminarea dependentelor (dulciuri, cafea, alcool etc)
- Controlul unor emotii puternice (furie, vina, tristete etc)
- Reducerea stresului
- Managementul durerii, reglarea tensiunii, alergii, tinitus, insomnie
- Imbunatatirea functionarii sistemului imunitar


In acest curs de o zi, accentul va fi pus pe invatarea autohipnozei, astfel incat sa puteti beneficia de ea oricand – dar pentru aceasta este nevoie sa abordam si tema hipnozei.


Hipnoza este cea mai puternica metoda de a ajunge la resursele nebanuite care se ascund in inconstient, dincolo de limitele mintii constiente. Intre mintea constiente si inconstient exista o bariera numita “factorul critic”. Atunci cand aceasta bariera este indepartata, putem comunica direct cu inconstientul si putem avea acces la resursele sale.


O inregistrare video de 30 min despre Beneficiile hipnozei si autohipnozei (la Body Mind Spirit Festival): http://www.corinamarin.ro/?p=796


De ce este utila invatarea autohipnozei? Pentru a obtine lucrurile care sunt cu adevarat importante la un anumit moment al vietii noastre.


De exemplu:

- Vreau sa adorm usor , sa am un somn linistit, sa ma trezesc odihnit si bine dispus
- Vreau sa-mi onorez corpul si viata alegand mancare sanatoasa, gustoasa si hranitoare
- Vreau sa memorez usor lucrurile de care am nevoie si sa mi le amintesc imediat ce am nevoie de ele
- Vreau sa raman calm si sa reactionez adaptat situatiei ori de cate ori o persoana vorbeste pe un ton ridicat
- Vreau sa ma simt plin de vitalitate la nivel fizic si plin de pace la nivel emotional
- Vreau sa inlocuiesc obiceiul nedorit .de a ….. cu obiceiul de a ……


Desi unii oameni isi doresc sa inteleaga la nivel constient care au fost cauze trecute ale problemelor lor curente si sa controleze schimbarea… pur si simplu uneori nu e nevoie de asta! Atunci cand ii predau sarcina schimbarii inconstientului, ea are loc mai repede, mai usor si adeseori solutiile gasite de inconstient sunt surprinzatoare pentru mintea constienta.

 Temele pe care le vom aborda teoretic si practic:


- Adevar si mituri despre hipnoza: ce este si ce nu este hipnoza?
- Care sunt limitele hipnozei? Pentru ce poate fi folosita si pentru ce nu?
- Cum se induce o transa si ce se intampla in timpul transei?

- Ce este autohipnoza?
- Cum se poate folosi pentru atingerea scopurilor personale (sanatate, incredere in sine, bunastare, cariera, relatii etc)?
- 3 tehnici simple de a-ti induce singur transa
- Cum iti creezi cele mai eficiente autosugestii, in functie de rezultatul urmarit?


Cursul este construit astfel incat sa fie usor si placut, iar la sfarsitul lui veti primi un CD pentru practica individuala.

 Cand?


Duminica 8 decembrie, orele 10 – 19 


Daca doriti sa fiti anuntat(a) prin e-mail despre data urmatorului curs puteti solicita acest lucru la training@corinamarin.ro saucorinamarin_10@yahoo.com

 Unde?


Zona in care se afla sala de curs:  Stefan cel Mare – Obor (adresa, indicatii si foto: http://www.corinamarin.ro/?page_id=193)

 Care este costul cursului?


100 RON 

 Cine este trainerul?


Seminarul este sustinut de Corina Marin – Psiholog cu formare in Hipnoza Clinica si Terapie Ericksoniana, Formator certificat de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului. Detalii despre trainer:http://www.corinamarin.ro/?page_id=115

 Cum te poti inscrie?


Trimitand un mail la adresa training@corinamarin.ro sau corinamarin_10@yahoo.com care sa contina: numele si numarul de telefon (si datele companiei daca este cazul). Telefon: 0723 692 712

20 sept. 2013

Invidia


Invidia este o emotie mascata si, tocmai de aceea, periculoasa. De obicei, noua nu ne place sa aratam ce simtim, atunci cand simțim invidie. Ne mascam emota cat putem de mult, incercand sa parem persoane generoase si fericite pentru realizarile celorlalti. Cine nu se regasește în aceste lucruri să arunce primul piatra. De aici vin si comentariile rautacioase la adresa altora chiar daca nu sunt cunoscuti suficient de bine. Invidia depresiva se manifesta cand suferinta cauzata de fericirea altuia si este insotita de ganduri depresive gen „niciodata nu o sa am parte de ce are el/ea...”. Din punctul meu de vedere invidia este o emotie deosebit de periculoasa, in sensul ca da nastere unor ganduri negative, avand repercursiuni dintre cele mai profunde asupra comportamentului.

  1. Invidia      admirativa – „merita, a muncit mult pentru a ajunge aici” spun și ma gandesc ca as putea ajunge si eu in acelasi loc, iar pentru asta încerc sa-mi canalizez toate fortele. 

2. Invidia      depresiva – ma gandesc că „niciodata  nu o sa am parte de așa ceva”, iar eu devin din ce în ce mai deprimat.      Emoțiile ma sugruma și ma tintuiesc în locul în care sunt, fara putinta de a evolua.

 3. Invidia      ostila – „nu-l suport”, „este  incapabil sa…”, „este slab pregatit pentru…” sunt singurele cuvinte  ce-mi vin în minte si în gura atunci cand vorbesc despre celalalt. Devin      brusc agresiv, iar asta îmi dauneaza.


Invidia, ca ura ce mocneste, devine o adevarata actiune de denigrare a semenului, prin tot felul de defaimari, calomnii, intrigi, incat iritarea poate ajunge pana la paroxism, spre a degenera in crima, cum a fost cazul lui Cain si Abel, a fratilor lui Iosif, a lui Saul si David, a fariseilor si saducheilor impotriva Mantuitorului, etc. 

Invidia este sentimentul, instinctul primar, ce ne macina pe fiecare dintre noi, la un moment dat in viata, mai mult sau mai putin. Dupa parerea mea, invidia poate fi atat distructiva, cat si constructiva, insa este predominant distructiva. Invidia este un sentiment constructiv atunci cand tu esti stapanul ei, iar ea are puterea de a te ambitiona sa reusesti in viata, fara a-ti calca principiile, fara a-i face pe cei din jurul tau sa sufere, insa asta e prea rar intalnita.

Invidia dauneaza grav sanatatii psihice, iar asta te poate imbatrani mai repede, si poti suferi de inima :) .

3 sept. 2013

Evolutia speciilor


„Evolut¸ ia este un fapt, la fel cum caldura Soarelui este un fapt“, afirma profesorul Richard
Dawkins, un renumit savant evolutionist.  Experimentele si observatiile directe dovedesc ca temperatura Soarelui este, ıntr-adevar, extrem de ridicata. Dar se poate demonstra cu ajutorul experimentelor si al metodei observatiei directe ca si evolutia este, indiscutabil, un fapt?

Inainte de a raspunde la aceasta ıntrebare, trebuie clarificat un lucru. Multi oameni
de stiinta au observat ca , ın timp, descendentii organismelor vii ar putea suferi
mici modificari. De pilda, crescatorii de caini pot folosi metoda ıncrucisarii selective
pentru ca,  ın final, descendentii sa aiba picioarele mai scurte sau parul mai lung
decat stramosii lor. Unii oameni de stiin-ta numesc aceste mici modificari „microevolutie“.
Evolutionistii sustin  ınsa ca aceste schimbari mici s-au acumulat de-a lungul
a miliarde de ani si au produs modificarile majore necesare transformarii pestilor ın amfibieni si a antropoidelor ın om. Cu privire la aceste schimbari majore ipotetice
oamenii de ¸ stiinta folosesc termenul „macroevolutie“.

Modificarile pe care le pot produce crescatorii de
caini provin adesea din disfunctii genetice. Spre exemplu,
 soricarul este de talie mica deoarece cartilajele nu
i s-au dezvoltat normal, ceea ce a dus la nanism.

In opinia lui Charles Darwin, bunaoara , existenta micilor modificari pe care le observ am arata ca sunt posibile si schimbari mult mai mari, neobservate de nimeni.
El spunea ca, de-a lungul erelor, cateva organisme vii primordiale, asa-numitele forme
de viata simple, au evoluat lent — prin „modificari extrem de usoare“ —, ceea ce a
dus la aparitia milioanelor de forme de viata existente astazi pe Pamant.
Multi considera logice afirmatiile lui Darwin. Ei ısi spun: „Daca˘ la nivelul speciei
se pot produce schimbari mici, n-ar putea oare evolutia produce schimbari
majore de-a lungul unui interval mare de timp?“. In realitate ınsa , teoria evolutiei se
bazeaza pe trei mituri. Sa le analizam pe rand.

1. Mutatiile furnizeazmateria primnecesara aparitiei speciilor noi. Teoria
macroevolutiei este cladita pe ipoteza ca mutatiile 
— modificari  ıntamplatoare survenite
in codul genetic al plantelor si animalelor 
— pot duce la aparitia nu numai
de specii noi, ci chiar de familii ıntregi deplante si animale, cu totul noi.
Fapt:  Multe caracteristici ale animalelor
si plantelor sunt determinate de informatiile ce se gasesc ın codul lor genetic,
proiectul ınscris ın nucleul fiecarei celule.  Cercetatorii au descoperit ca mutatiile pot
produce schimbari ın organismul descendentilor atat ai animalelor, cat si ai plantelor. Dar produc oare mutatiile specii cu totul noi? Sa vedem ce ne dezvaluie cei circa
100 de ani de studiu ın domeniul geneticii. Pe la sfarsitul anilor  30 ai secolului trecut,
oamenii de  stiinta au acceptat cu entuziasm o idee noua.  Ei erau deja convinsi ca
selectia naturala
 — procesul prin care organismul cel mai bine adaptat la mediu reuseste sa supravietuiasca si sa se reproduca
— ar putea genera specii noi de plante in urma unor mutatii intamplatoare. Astfel,
au tras concluzia ca selectia artificiala, indusa de om, ar trebui sa dea rezultate
mult mai bune. „Entuziasmul se raspandea ın randul biologilor in general si ın randul
geneticienilor, al crescatorilor de animale si al cultivatorilor de plante in special“, a
spus Wolf-Ekkehard Lonnig, om de stiinta de la Institutul Max Planck de Genetic

Desi termenul „specie“ e folosit frecvent in aceasta sectiune, este demn de remarcat ca  ın cartea biblica Geneza acest cuvant nu este folosit cu sensul lui stiintific. Termenul „specie“ folosit  ın Biblie nu  ınseamna „categorie sistematica fundamentala subordonata genului,
care cuprinde animale si plante cu trasaturi si ınsusiri comune“, ci „soi, fel, varietate; clasa, categorie“ (Dictionarul explicativ al limbii romane). Unele Biblii (de pilda˘ , Cornilescu, 1921, si Biblia ortodoxa) folosesc cuvantul „soi“ sau „fel“. Adesea, ceea ce oamenii de stiinta opteaza sa numeasca „evoluiea unei specii“ este doar o variatie in cadrul aceleiasi „specii“, potrivit sensului cu care este folosit acest cuvant in relatarea biblica  din Geneza. Cercetarile arata ca citoplasma, membranele si alte structuri celulare au  si ele un rol in dezvoltarea morfologica
si fiziologica a unui organism.

 Dar de ce acest entuziasm? Lonnig, care de circa 30 de ani studiaza mutatiile genetice la plante, a afirmat: „Cercetatorii credeau ca venise momentul sa revolutioneze metoda traditionala  de cultivare a plantelor si de crestere a animalelor. Ei se gandeau ca prin inducerea si selectarea mutatiilor avantajoase puteau obtine plante si animale noi, superioare
celorlalte“. De fapt, unii sperau sa obtina chiar specii cu totul noi. Oameni de stiinta din Statele Unite, Asia si Europa au initiat programe de cercetare care au beneficiat de sprijin financiar substantial. Ei au folosit metode care promiteau grabirea procesului evolutiv.  La
ce rezultate s-a ajuns dupa mai bine de 40 de ani de cercetari intense? „In pofida
cheltuielilor uriase, incercarea de a obtine prin iradiere [tehnica ce induce mutatii] varietati din ce in ce mai productive s-a dovedit, in mare parte, un esec“, spune cercetatorul Peter von Sengbusch. Iar Lonnig a afirmat: „Prin anii ’80, sperantele si entuziasmul savantilor se spulberasera; esecul era de proportii globale. Studiul mutatiilor artificiale la plante si animale a fost abandonat in tarile occidentale. Majoritatea mutantilor . . . au murit ori s-au dovedit
inferiori varietatilor salbatice“.  Chiar si asa, informatiile stranse in timpul celor circa 100 de ani de cercetari asupra mutatiilor in general si al celor 70 de ani de studiu asupra mutatiilor artificiale in special le-au permis oamenilor de stiinta sa traga unele concluzii privind

capacitatea acestor mutatii de a determiat la plante, metoda fiind abandonata definitiv
la aparitia de specii noi. Dupa examinarea dovezilor, Lonnig a spus: „O specie [de
plante sau de animale] nu se poate transforma prin mutatii intr-o specie cu totul
noua.  Aceasta concluzie concorda cu toate experimentele, cu toate rezultatele cercetarilor in domeniul mutatiilor efectuate in secolul al XX-lea, precum si cu legile probabilitatii“.
Prin urmare, se poate transforma o specie intr-una noua prin intermediul mutatiilor?
Dovezile arata ca nu! Dupa  cercetari indelungate, Lonnig a conchis ca „speciile
bine delimitate genetic au granite precise ce nu pot fi nici anulate, nici depasite prin
mutatii intamplatoare“. Sa vedem care sunt implicatiile celor spuse pana acum. Daca savanti de prestigiu nu pot sa produca specii noi prin inducerea si selectarea artificiala a mutatiilor
avantajoase, este oare posibil ca un proces lipsit de inteligenta sa aiba mai multi sorti
de izbanda? Daca studiile dezvaluie ca mutatiile nu pot transforma o specie intr-o alta
specie, cu totul noua , atunci cum e posibil sa se fi produs macroevolutia?

Lonnig crede ca viata a fost creata. El isi prezinta propria opinie, nu pe cea a Institutului Max Planck de Genetica Vegetala din Germania. In urma experimentelor repetate s-a constatat ca numarul mutantilor noi scadea constant ¸ si ca apareau frecvent mutanti de acelasi fel. In plus, mai putin de 1% dintre mutantii vegetali au fost alesi pentru cercetari suplimentare, iar mai putin de 1% dintre acestia au fost considerati potriviti pentru comercializare. Mai
mult, nu s-a obtinut nicio specie cu totul noua. La animale, mutatiile artificiale au dat rezultate si mai slabe decat la plante, metoda fiind abandonata definitiv.

2. Selectia naturala duce la aparitia de specii noi. Darwin era de parere ca selectia naturala , cum o numea el, avantajeaza formele de viata cel mai bine adaptate la mediu si ca formele de viata cel mai putin adaptate dispar in cele din urma. Evolutionistii moderni afirma ca ,
pe masura ce speciile se raspandesc si se izoleaza, selectia naturala favorizeaza
acele specii pe care mutatiile genice le fac apte sa supravietuiasca in noul mediu.
Astfel, aceste grupuri izolate evolueaza , pretind evolutionistii, transformandu-se in final in specii cu totul noi.
Fapt: Asa cum s-a aratat, dovezile obtinute in urma studiilor indica clar ca mutatiile nu pot duce la aparitia de specii cu totul noi de plante si de animale. Dar

ce dovezi aduc evolutionistii in sprijinul afirmatiei ca selectia naturala favorizeaza
mutatiile avantajoase, determinand aparitia unor specii noi? O brosura publicata in
1999 de Academia Americana de Stiinta (AAS) face referire la „cele 13 specii de
cinteze studiate de Darwin pe Insulele Galapagos, cunoscute astazi sub numele de
«cintezele lui Darwin»“.  In anii ’70, un grup de cercetatori coordonat de Peter si Rosemary Grant, de la Universitatea Princeton (SUA), a inceput sa studieze aceste cinteze si a descoperit ca, dupa un an de seceta , majoritatea cintezelor care au supravietuit aveau ciocul
mai mare decat celelalte cinteze de pe insule. Intrucat ma rimea si forma ciocului
este unul dintre principalele criterii dupa care sunt diferentiate cele 13 specii, aceste
descoperiri au fost considerate relevante. Brosura AAS mai spune: „Peter si Rosemary
Grant au estimat ca, daca seceta ar lovi insulele o data la zece ani, dupa numai
200 de ani ar aparea o noua specie de cinteze“.
ˆ Brosura omite totusi sa mentioneze ca , in anii ce-au urmat secetei, numarul cintezelor
cu ciocul mai mic l-a depasit din nou pe cel al cintezelor cu ciocul mai mare.
Cercetatorii au observat ca , in functie de conditiile climatice, pe insule predominau
de la un an la altul ba cintezele cu ciocul mai mare, ba cele cu ciocul mai mic. Ei au
mai remarcat ca cinteze din „specii“ diferite se imperecheau, puii lor fiind mai bine
adaptati la mediu decat parintii. Concluzia cercetatorilor a fost ca, daca incrucisarea
continua astfel, in 200 de ani ar fi avut loc fuzionarea a doua „specii“.
Asadar, duce oare selectia naturala la aparitia de specii noi? Cu decenii in urma ,
biologul evolutionist George Christopher Williams isi exprima indoielile cu privire la
acest lucru. Iar evolutionistul teoretician Jeffrey Schwartz scria in 1999 ca selectia
naturala ajuta probabil speciile sa se adapteze la conditiile de mediu mereu in schimbare,
dar ea nu da nastere la ceva nou. Intr-adevar, cintezele lui Darwin nu se
transforma in „ceva nou“. Tot cinteze raman. Iar faptul ca cinteze din „specii“ diferite
se imperecheaza ne poate face sa ne indoim de criteriile in baza carora definesc
unii evolutionisti „specia“. In plus, informatiile referitoare la aceste pasari dezvaluie ca pana si unele academii de stiinta prestigioase pot fi subiective cand isi prezinta dovezile.


3. Fosilele atesta schimbari macroevolutive la plante si animale. Brosura
AAS, mentionata anterior, ii lasa cititorului impresia ca fosilele descoperite de oamenii
de stiinta ofera suficiente dovezi in sprijinul macroevolutiei. Ea afirma : „S-au
descoperit atat de multe forme de viata intermediare intre pesti si amfibieni, intre
amfibieni si reptile, intre reptile si mamifere, precum ¸ si in linia de descendenta a primatelor, incat adesea este dificil de stabilit cu exactitate cand se produce tranzitia de
la o specie la alta“.
Fapt: Aceasta afirmatie indrazneata este Eldredge, un evolutionist inflacarat, afirma ca
fosilele nu dovedesc producerea treptata de schimbari evolutive, ci existenta unor
intervale lungi de timp in care, „la majoritatea speciilor, nu s-au acumulat decat
foarte putine modificari evolutive sau nu s-au acumulat deloc“.
Pana acum, oamenii de stiinta din intreaga lume au descoperit si au catalogat
circa 200 de milioane de fosile mari si miliarde de microfosile. Multi cercetatori
sunt de acord ca acest vast tezaur de dovezi demonstreaza ca toate grupelemari de
animale au aparut dintr-o data, ca acestea au ramas aproape neschimbate si ca multe
specii au disparut brusc, asa cum au  siaparut.

21 aug. 2013

Conştiinţa ca ipostază a psihicului


Schema organizării pe verticală a psihicului evidenţiază trei niveluri sau ipostaze ale acestuia:
conştientul, subconştientul, inconştientul.
Conştiinţa ca ipostază a psihicului a fost când afirmată, când negată şi nici actualmente nu există un consens în ce priveşte definirea termenului. Din punct de vedere filozofic conştiinţa este cea mai înaltă formă de reflectare a realităţii obiective, produsul funcţionării materiei superior organizate. Din punct de vedere fiziologic este funcţia acelor regiuni corticale aflate în stare de funcţionalitate optimă. Din punct de vedere psihologic conştiinţa este procesul de reflectare a propriului eu (conştiinţa eu-lui, a acţiunii) şi a lumii înconjurătoare (conştiinţa locului, ambianţei, timpului). Pentru introspecţionişti, conştiinţa este totul, fiind definită ca suma trăirilor şi stărilor subiective pure, ca o lume ermetică, întoarsă numai în
interior, spre sine însăşi. Psihanaliza reliefează opoziţia dintre inconştient şi conştient şi subordonarea acestuia din urmă celui dintâi, conştiinţa fiind redusă la un mecanism de cenzură. Freud consideră conştiinţa, un dat al experienţei individului. Watson neglijează pur şi simplu conştiinţa. Cele mai multe texte definesc conştientul ca fiind conştiinţa individului despre stimulii interni şi externi, despre evenimentele din mediul înconjurător, despre senzaţiile corporale, amintirile şi gândurile sale. Conştiinţa este un mod de organizare a vieţii de relaţie, care leagă pe subiect de alţii şi de lumea sa. Persoana conştientă trăieşte experienţe, se adaptează lumii, este dotată cu reflexii creatoare, stabileşte
relaţii, gândeşte şi este organizată într-o manieră personală, într-un sistem personal. Deci conştientul implică: monitorizarea (procesarea) informaţiilor din mediu, ce conduce la conştiinţa a ceea ce se petrece în jur şi în propriul corp.
Pentru a înţelege adevărata natură şi esenţă a conştiinţei, este necesară înţelegerea faptului că aceasta nu este nici un fenomen aprioric, transcendental, divin, nici unul episodic, accidental sau exterior, străin de natura umană. Ea este simultan un produs al evoluţiei istorice legice (dar fireşti, obiective) şi o dimensiune existenţială, intrinsec reclamată a organizării psihice a omului. H. Ey, în lucrarea sa „Conştiinţa”, încearcă să sesizeze structura dinamică a fiinţei noastre conştiente, găsind câteva trăsături generale. După Ey: fiinţa conştientă implică o organizare autohtonă, se obiectivează şi se reflectă într-un model al lumii, dispune de ea însăşi în ordinea temporalităţii sale, este structurată ca o reverberaţie a Eului la experienţa sa. După H. Ey, fiinţa conştientă este posibilitatea
oricărui individ de a-şi crea un model al lumii care sa cuprindă propriile sale experienţe. Autorul concentrează într-o singură formulă complexitatea structurală a conştiinţei, spunând ca „a fi conştient înseamnă a dispune de un model personal al lumii”. M.Zlate (2000) identifică 3 etape în definirea conştiinţei (Zlate, 2000):
Prima etapă în definirea conştiinţei exprimă încercările de sistematizare a definiţiilor care i s-au dat de-a lungul timpului, sporadic şi nesistematizat. V. Pavelcu, în lucrarea sa „Conştiinţa şi inconştient”. încearcă să identifice în definiţiile conştiinţei aspectele principale la care s-au raportat autorii acestor definiţii. Astfel, găseşte că din definiţiile existente se poate deduce că „a fi conştient” înseamnă: a gândi, a stabili relaţii; a face sinteze; a te autosupraveghea; a te adapta la solicitările noi, problematice. A doua etapă în definirea conştiinţei este reprezentată de reflecţiile lui Henri Ey, în două dintre lucrările sale („Conştiinţa”, 1963 şi „Manual de psihiatrie”, 1967). Autorul consideră că conştiinţa este deschisă atât către obiect, cât şi spre subiect. Caracteristica fundamentală a sistemului conştient este aceea ca el constă în două compartimente complementare, legate una de cealaltă, imposibil de conceput una fără
cealaltă: conştiinţa despre lume şi conştiinţa despre sine. Prima este genetic decisivă, conştiinţa de sine sau autoconştiinţa apărând ca revers al ei. În timp ce conştiinţa despre lume prezintă măsura reală a lucrurilor, conştiinţa de sine este condiţia necesară a activismului autoreglator, a selectivităţii şi intervenţiei creative în mediu. Conştiinţa despre lume se bazează pe modele sau imagini ale realităţii obiective, pe când conştiinţa de sine se întemeiază pe modelul eului şi pe trăsăturile personale. Conştiinţa
apare ca un sistem bine definit, având ca proprietate formele perceptive şi reprezentative ale
evenimentelor trăite de subiect, care se desfăşoară în prezent.
Ca realizări ale celei de-a treia etape în definirea conştiinţei se menţionează: evidenţierea
caracterului reflexiv al conştiinţei (J. Piaget), accentuarea simţirii şi afectivităţii (Humphrey), sau a intenţionalităţii conştiinţei (Pacherie). M. Zlate defineşte conştiinţa ca fiind „o formă supremă de organizare psihică prin care se realizează
integrarea activ-subiectiva a tuturor fenomenelor vieţii psihice şi care facilitează raportarea/adaptarea continuă a individului la mediul natural şi social.” (Zlate, 2000, p.247)
Din punct de vedere epistemologic, conştiinţa (lat. Con-scientia) ca act cu ştiinţă, ca re-producere cu ştiinţă presupune reducerea fenomenului la esenţă, a particularului la general, a formei la conţinut, a întâmplătorului la necesar.
Ca funcţii ale conştiinţei se menţionează:
a) Funcţia informaţional-cognitivă (asigură cunoaşterea lumii);
b) Funcţia finalistă (reflectarea conştientă este reflectare cu scop);
c) Funcţia anticipativ-predictivă (implică capacitatea de a stabili mental acţiunile
înainte de a le realiza concret);
d) Funcţia reglatoare (prin conştiinţă este organizată mintal activitatea pentru
atingerea scopului, este stabilit locul activităţii în raport cu alte activităţi, este
planificată succesiunea secvenţelor care duc la scop);
e) Funcţia creativ-proiectivă (omul reflectă realitatea şi pentru a o modifica, a o
adapta necesităţilor sale).
Modelele explicatv-interpretative ale conştiinţei încearcă să descrie, explice şi interpreteze
principalele componente structurale şi aspectele funcţionării conştiinţei. Aceste modele se grupează în două mari categorii, şi anume: modelele tradiţionale şi modelele actuale ale conştiinţei. Modelele explicativ-interpretative tradiţionale ale conştiinţei sunt: modelul topic, modelul dinamic şi modelul constructivist.
Modelul topic interpretează conştiinţa în termeni de câmp. H. Ey insistă asupra acestui concept, înţeles ca o „totalitate limitată şi organizată autohton”, ca o „scenă a actualităţii trăite”, ca trăire a experienţei de hic et nunc în cadrul câmpului perceptiv prin mijloacele limbajului şi în condiţiile derulărilor operaţionale. Câmpul de conştiinţă este dirijat, orientat şi polarizat, trăsătura sa distinctă fiind organizarea. Eul reprezintă o configuraţie stabileula care se articulează câmpul existenţei trăite actual. Particularităţile câmpului de conştiinţă sunt:
 1) verticalitatea (trecerea succesivă de la un nivel la altul); 
2) facultativitatea, înţeleasă ca „necesitate perpetuă de schimbare a perspectivei, de unde derularea caleidoscopica a experienţei”; 
3) legalitatea, exprimată în organizarea riguroasă coerentă a sistemului
cognitiv în ordinea implicaţiilor necesare, bazate pe o anumită structură operaţională. Wundt consideră conştiinţa drept locul unde se desfăşoară toate procesele psihice, formată dintr-un punct de privire a conştiinţei (Blick-feld) şi un punct de maxima claritate a ei (Blick-punkt).
Modelul dinamic al conştiinţei este focalizat pe dinamica acesteia. William James vedea conştiinţa ca pe un „fapt fundamental” care „curge” fără încetare. Astfel, fiecare „stare” tinde să se integreze unei conştiinţe personale, deci stările de conştiinţa aparţin unui Eu individual. Aceste stări sunt într-un continuu curs de schimbare, conştiinţa fiind un torent de fapte psihice. O stare de conştiinţă nu va reveni de fiecare dată în acelaşi mod şi nu va trezi în subiect aceeaşi senzaţie ca prima dată. O altă caracteristică subliniată de James este aceea ca orice conştiinţă este sensibil continuă, adică nu prezintă nici o scizură.
De asemenea, conştiinţa este selectivă (din noianul de informaţii, conştiinţa nu la va re-produce pe toate, ceea ce ar fi imposibil, ea le va alege pe unele şi le va respinge pe altele, în funcţie de motivele, dorinţele şi aspiraţiile individului).
Modelul constructivist al conştiinţei (L. Vagotski) abordează conştiinţa în termeni de mişcare şi construcţie permanentă, ca o „construcţie sistematică în care sunt implicate toate procesele psihice”. Însăşi formarea proceselor psihice se integrează în acest proces de constituire globală, sistemică, iar autorul dovedeşte ca fiecare proces psihic poate ocupa o poziţie dominantă, în geneză dominând succesiv percepţia şi emoţia, memoria, voinţa, gândirea şi imaginaţia creatoare.
Modelele explicativ – interpretative actuale ale conştiinţei sunt modelul psihocibernetic, modelul psihoumanist, modelul psihocognitvist şi modelul psihoevoluţionist.
Din perspectiva primului, conştiinţa este aceea care asigură reglarea specifică psihicului uman. Din perspectiva modelului psihoumanist conştiinţa este „numele dat experienţei unice a organismului pe care o personalizăm. Cu alte cuvinte, conştiinţa este experienţa unui set de operaţii ale eului” (apud Zlate, 2000). Conform modelului psihocognitvist conştiinţa înregistrează, selectează, sintetizează, organizează şi direcţionează experienţa iar după modelul psihoevoluţionist ea exprimă capacitatea de adaptare a fiinţei la mediu.