9 mar. 2013

O POVESTE





Pentru a face chiar mai usor de înteles monada, sufletul si personalitatea, as vrea să vă
povestesc propria-mi experientă despre felul în care această teorie s-a legat de evolutia
mea ca extensie de suflet.
În cercetările pe care le-am făcut cu privire la felul în care mă afectează personal toate
acestea, am aflat că din grupul meu de suflete patru dintre extensiile de suflet înrudite se
mai aflau în încarnare iar alte opt se întorseseră în planul interior. Una dintre extensiile
mele de suflet era o femeie din Pleiade si alte două erau pe planete din această galaxie, de
numele cărora nu auzisem niciodată.
În privinta celor o sută patruzeci si patru de extensii de suflet înrudite, trei sferturi
dintre ele nu se mai aflau în încarnare si un sfert mai erau încă încarnate în universul
material. Atunci când cineva atinge un anumit nivel de initiere, de obicei sufletul începe
să-si readucă unele dintre extensii înapoi în lumea spirituală.
Extensiile de suflet ar putea fi privite ca niste firme. Să zicem că patru dintre ele ar fi
foarte prospere, la Los Angeles, Tokyo, Paris si Bruxelles, iar celelalte opt ar fi în
pierdere. Un bun om de afaceri ar putea închide cele opt firme care nu merg prea bine si
si-ar canaliza toate resursele către cele patru firme care sunt foarte active si prospere din
punct de vedere financiar.
Această metaforă exprimă exact felul în care sufletul îsi priveste cele douăsprezece
extensii. Cele douăsprezece extensii de suflet lucrează toate pentru evolutia sufletului,
întocmai asa cum cele zece degete de la mână lucrează pentru corpul fizic. În cazul meu,
patru dintre extensii erau mai active si aveau mai mult succes din punct de vedere
spiritual, astfel încât celelalte opt extensii fuseseră rechemate la suflet si îsi canalizau
resursele către cele patru "firme" cu succes spiritual, ca să zicem asa.
Acelasi lucru se petrece în contextul mai larg al celor o sută patruzeci si patru de
extensii sufletesti ale monadei. Toate cele douăsprezece suflete ale mele se află într-un
stadiu de evolutie spirituală si de initiere în care resursele sunt canalizate către extensiile
de suflet cu succes. Asa cum degetele de la mână nu concurează unele cu altele si toate
muncesc pentru acelasi scop, în mod ideal, toate extensiile de suflet lucrează pentru
evolutia sufletului si apoi a monadei.
Pentru ca povestea să devină putin mai interesantă, Maestrul Înăltat Djwhal Khul mi-a
spus că eu sunt un suprasuflet – sau un învătător – pentru celelalte extensii de suflet din
grupul meu de suflete. Datorită marii dăruiri pentru calea spirituală, celelalte extensii de
suflet, din planul interior, au fost foarte mult ajutate de prezenta si constiinta mea. La
vremea când am auzit asta, era ceva nou pentru mine, căci nu aveam nicio amintire
constientă a vreunui contact sau a vreunei legături cu celelalte extensii ale sufletului meu.
O mare parte din aceste contacte au loc în planul interior, în timp ce dormim.
Djwhal Khul mi-a mai spus că există totusi si o oarecare codependentă. Am întrebat:
"Codependentă?" Nu-mi venea să cred, căci mă consideram unul dintre cei mai putin
codependenti oameni pe care i-am întâlnit vreodată. Djwhal mi-a spus că nu eram
codependent de oameni din planul pământesc, ci de celelalte extensii sufletesti ale mele.
Cu alte cuvinte, le duceam karma prin corpul meu fizic.

Djwhal mi-a spus că Ierarhia Spirituală si Marea Frătie Albă doreau ca eu să folosesc
acest corp fizic pentru serviciu, nu să-l ruinez preluând prea multă karma de la celelalte
extensii de suflet ca să le fac lor un bine. Am înteles intuitiv că spunea adevărul. Stiam
exact că în zelul meu pentru crestere spirituală făcusem în mod inconstient acest lucru.
Le-am spus imediat celorlalte extensii sufletesti că le iubesc, dar mă opresc aici si că
trebuie să-si ia răspunderea pentru descărcarea si eliberarea de karma lor, de acum
înainte. Am stabilit limitele cuvenite, întocmai asa cum fac întotdeauna si cu oamenii din
acest plan al existentei.
O ultimă poveste fascinantă care este legată de tot acest proces este povestea felului în
care am cunoscut-o pe sotia mea, Terri. Acum vreo doi ani, o prietenă de-a mea mi-a spus
despre un seminar de o zi, intitulat "Ancorarea monadică". Toate informatiile pe care le
avea despre el se rezumau la acest titlu. Eu fusesem dintotdeauna extrem de interesat de
conceptul de monadă, dar mi-a fost aproape imposibil să găsesc informatii despre el.
Când am auzit cuvântul monadă, mi-am zis: "Mă duc la acest seminar."
Când am ajuns la seminar am aflat, spre marea mea surprindere, că Terri era medium
pentru Djwhal Khul. În mod sincronic, tocmai începusem să recitesc toate cărtile lui
Alice Bailey, pe care Djwhal Khul a fost cel care le scrisese. Am fost foarte impresionat
de felul în care transmitea ea mesajele, iar seminarul era legat de un proces special, pe
care Marea Frătie Albă îl realiza în o sută patruzeci si patru de grupuri din toată tara, de
ancorare a monadei în corpul fizic.
Asta nu se mai făcuse niciodată si era un fel de experiment pe care Ierarhia îl realiza
ca să-i vadă efectul. Seminarul a fost foarte interesant si când s-a terminat m-am dus la
Terri si am întrebat-o dacă făcea vreodată sedinte de channeling pentru persoane private.
Terri locuia în Alabama si mi-a răspuns că ar face cu plăcere pentru mine câteva sedinte
prin telefon. Pe scurt, am lucrat o vreme cu Terri pe linie profesională.
Studiam intens materialele lui Alice Bailey si îi puneam lui Djwhal o multime de
întrebări cu privire la aceste informatii foarte avansate. În acea perioadă, Terri si cu mine
am început să avem vise unul despre celălalt, vise în care aveam o relatie romantică.
Niciunul dintre noi nu era deloc în căutarea unei relatii. Totusi, visele au continuat să
apară si în cele din urmă ne-am hotărât să facem o încercare. Si iată marea surpriză, s-a
dovedit că era un mariaj făcut în ceruri!
La aproximativ trei sau patru săptămâni după întâlnirea noastră initială, care ne-a legat
profund, am avut un vis, într-o noapte. În vis, Djwhal Khul îmi vorbea. El mi-a spus că
Terri si cu mine provenim din aceeasi monadă. La trezirea din acest vis, am fost uluit,
căci asa simtisem si eu în sinea mea; dar era o confirmare neobisnuită să primesti această
informatie ocultă într-un mod atât de clar. Imediat i-am telefonat lui Terri în Alabama.
Am cerut confirmarea lui Djwhal în legătură cu asta si prin channelingul ei.
Mai târziu am explorat si mai în profunzime acest lucru si ni s-a mai spus că Terri si
cu mine eram singurele extensii de suflet ale monadei noastre, aflate pe Pământ. Astfel,
cu alte cuvinte, toate celelalte 25% dintre cele o sută patruzeci si patru de extensii erau
încarnate pe alte planete, un întreg grup, se pare, în Pleiade. Astfel, Terri si cu mine nu
suntem din acelasi suflet, dar suntem din aceeasi monadă. Terri este una dintre cele o sută
patruzeci si patru de extensii de suflet înrudite, asa că ni s-ar putea spune "pereche
monadică". Un alt lucru remarcabil a fost că ne-am cunoscut la seminarul pentru
ancorarea monadică.


Trimiteți un comentariu