10 apr. 2013

Psihologie evolutionistă versus Biologie




Principiile evoltioniste sunt parte a teoriei evolutioniste care este parte a biologiei. În acest sens, psihologia evolutionistă apare ca o ramură a biologiei care are ca scop: 
(1) studiul creierului; 
(2) studiul modului cum acesta prelucrează informatia; si 
(3) studiul felului în care prelucrarea
informatiei generează răspunsurile subiectului uman. În acest cadru nu mai este necesar să adăugăm că în abordarea psihologiei evolutioniste se utilizează principiile teoriei evolutioniste, căci ele sunt parte a abordării biologice în general, iar psihologia evolutionistă, ca parte a biologiei, le implică automat. Această perspectivă nu este însă una răspândită. Mai frecventă este situatia în care psihologia evolutionistă reprezintă aplicarea principiilor evolutioniste (parte a biologiei) la psihologie – stiintă distinctă de biologie; asadar, ea poate fi considerată o stiintă de granită între psihologie si biologie. Dacă este de sine stătătoare sau parte a psihologiei respectiv biologiei, sunt
întrebări scolastice care nu au încă un răspuns. Trebuie totusi mentionat că, mizând pe importanta componentei cognitive (structurile cognitive), cei mai multi profesionisti în domeniu au pregătire psihologică, astfel că adesea psihologia evolutionistă apare ca parte a psihologiei.


Psihologia evolutionistă este diferită de genetica comportamentală (Cosmides & Tooby, 2006). Genetica comportamentală este stiinta interesată să răspundă la întrebarea: Fiind dată o populatie mare într-un mediu specific, în ce măsură diferentele dintre membrii populatiei pot fi explicate prin diferente la nivel genetic? Aceste diferente nu implică adaptări. Pe de altă parte, psihologia evolutionistă îsi propune să răspundă la întrebarea: Care sunt structurile cognitive care formează arhitectura mintii umane, pe care toti oamenii le au prin natura lor? Aceste structuri cognitive sunt asociate procesului evolutiv, ele fiind astfel determinate genetic. Unele structuri foarte simple sunt
determinate monogenic, în timp ce altele, foarte complexe (cel mai adesea), sunt determinate
poligenic. Aceste componente genetice sunt general valabile pentru toti oamenii. Variatiile lor sunt minime, fiind adesea considerate erori neglijabile (zgomot). Coeficientul de eritabilitate arată ponderea factorului genetic în explicarea unor variatii fenotipice. Evident că în cazul adaptărilor variatiile fenotipice sunt minime (ele fiind fixate relativ similar în specie), coeficientul de eritabilitate fiind asadar apropiat de zero. Dezvoltările recente din psihologia evolutionistă asimilează si demersul geneticii comportamentale dacă aceasta implică variatii fenotipice care sunt adaptări, chiar în conditiile în care nu sunt general valabile pentru toti oamenii.

Trimiteți un comentariu