4 iul. 2013

Psihopatologia


Sănătate si boală: Aspecte generale
Starea de sănătate este definită în Constitutia WHO/OMS (World Health Organization/Organizatia
Mondială a Sănătătii; http://www.who.int) ca o stare de bine fizic, psihic si social. Boala, pe de altă parte, este definită ca o serie de modificări biologice si/sau psiho-comportamentale (afectivemotionale/ subiective, cognitive si comportamentale) care generează o stare de distres si sau/dizabiliate sau un risc crescut spre distres si/sau dizabilitate [American Psychiatric Association/Asociatia Americană de Psihiatrie (APsyA), 2000; U.S. Department of Health and Human Services (USDHHS), 1999].
În cazul bolii se pune următoarea întrebare: cât de modificată trebuie să fie modificarea pentru a iesi din sfera normalitătii? Un prim criteriu care a fost propus pentru a delimita între normal si patologic a fost cel statistic (Pichot, 1967). Conform acestuia, normal înseamnă ceea ce aproximează media populatiei (ceea ce fac cei mai multi oameni). Al doilea criteriu propus pentru a delimita normalitatea de anormalitate este criteriul cultural-ideal (Pichot, 1967). Conform acestui criteriu, normal este ceea ce se asteaptă a fi normal într-o societate, idealul pe care grupul social respectiv îl stabileste pentru starea de sănătate. Al treilea criteriu este cel functional (Pichot, 1967). El arată că normalul înseamnă capacitatea de a-ti atinge scopurile importante în viată, fără a interfera cu functionalitatea celuilalt. Astăzi normalitatea este definită în psihopatologiei într-un cadru delimitat
aproximativ de cele trei criterii mentionate, cu un accent mai puternic pe criteriul functional.
Boala, asa cum este definită mai sus, are mai multe componente, pe care le discutăm succint în continuare.
(1) Manifestări (pentru detalii vezi Bolosiu, 1990). Fiecare boală presupune anumite modalităti de manifestare, un anumit tablou clinic, format adesea din elemente afectiv-emotionale/subiective, cognitive, comportamentale si psihofiziologice/biologice interrelate; în unele situatii boala poate să nu aibă un tabloul clinic identificabil sau usor identificabil. Tabloul clinic – numit si simptomatologia pacientului – contine semne si simptome. Unele semne si simptome tind să apară împreună, constituind sindroame (gr. syn-împreună; dromos-cale, cursă), numite si tulburări. Spre exemplu, conceptiile negative legate de propria persoană, prezent si viitor tind să apară împreună, constituind un sindrom depresiv (Beck et al., 1979). Un sindrom poate să aibă o etiologie multiplă.
Dacă mecanismele etiopatogenetice (mai ales factorii determinanti) ale unui sindrom sunt
cunoscute, atunci, în principiu, putem vorbim despre boală (pentru detalii privind relatiile dintre conceptul de sindrom si cel de boală, vezi Bolosiu, 1990).
În tabloul clinic componenta afectiv-emotională/subiectivă (simptom) este fundamentală; în
domeniul psihoterapiei pacientii se prezintă la tratament mai ales din cauza prezentei acestor
manifestări (egodistonici); dacă ele nu există atunci adesea ei ajung în psihoterapie doar constrânsi legal si/sau de grupul de apartenentă (egosintonici).
Tratamentele care vizează direct remiterea/ameliorarea acestor manifestări, fără a schimba cauzele si mecanismele care le-au generat, se numesc tratamente simptomatice. Spre exemplu, desi factorul cognitiv este un mecanism etiopatogenetic fundamental în aparitia atacului de panică, medicatia anxiolitică poate ameliora tabloul clinic blocând efectele psihofiziologice/biologice ale acestui mecanism (care rămâne însă activ).
Trimiteți un comentariu