15 iul. 2013

Tulburări specifice



În continuare vom analiza abordarea psihopatologiei din perspectivă evolutionistă,
exemplificând algoritmul cercetării prin cazul depresiei (vezi si Nettle, 2004).
Tulburarea de tip depresiv
Pasul 1: Care este structura cognitivă care poate explica producerea acestui răspuns?
Depresia este un termen care descrie modificări specifice la nivel subiectiv (ex., tristete),
cognitiv (ex., gânduri negative), comportamental (ex., reducerea comportamentului social) si
psihofiziologic (ex., probleme cu somnul). Aceste manifestări sunt efectul unor structuri cognitive.
Pasul 2: În ce constă această structură ca proces si/sau continut? Răspunsul la această întrebare este fundamental căci el ne ghidează (alături de analiza EEA) asupra functiei proximale si/sau distale a acestei structuri. Structurile cognitive implicate în depresie angajează un proces informational numit generalizare excesivă. Aplicată diverselor continuturi, aceasta produce două tipuri de structuri cognitive relevante pentru depresie:
• Neajutorarea
• Autoexcluderea.
Pasul 3: Care este functia distală a acestei structuri?
Una dintre cele mai cunoscute teorii a avansat ipoteza că depresia este o adaptare. Evident,
atunci când spunem că depresia este o adaptare, ne referim la structurile cognitive care generează tabloul clinic. Astfel, analiza structurilor cognitive descrise mai sus (neajutorarea si
autoexcluderea), sugerează două functii distale ale acestora. Prima functie este una de ruminatie socială. Depresia este asociată cu probleme sociale, astfel că functia ei este de a orienta energia disponibilă de la activitătile sociale si fizice normale la problema specifică cu care se confruntă subiectul. A doua functie este cea de motivare socială. Altfel spus, depresia semnalizează nevoia de ajutor de la partenerii de coalitie.
Odată avansate aceste ipoteze, ele trebuie verificate. După cum stim deja, pentru a fi considerată adaptare, o structură trebuie să satisfacă diverse criterii:
(1) Probabilitatea ca această structură cognitivă să fi rezultat ca urmare a sansei este mică.
Prevalenta crescută a depresiei si distributia asimetrică pe sexe (prevalenta este de două ori
mai mare la femei decât la bărbati) elimină probabilitatea ca ea să fi apărut datorită sansei.
(2) Structura cognitivă a asigurat rezolvarea unor probleme adaptative în EEA, corelând astfel cu fitnessul. Modul în care depresia a favorizat rezolvarea unor probleme adaptative este descris mai jos.
(3) Are caracteristicile unui design evolutiv:
(a) Are o structură complexă care a rezolvat probleme adaptative specifice în EEA.
Simptomele depresiei trebuie să fi ajutat la rezolvarea problemelor adaptative în EEA. Analiza acestor simptome arată însă că, în general, functionarea cognitivă este afectată în depresie (performante mai scăzute la nivel mnezic, atentional) (Austin et al., 1992). Pe de altă parte, Watson si Andrew (2002) arată, congruent cu prima ipoteză avansată, că depresivii au performante mai bune decât non-depresivii în sarcini cu încărcătură socială. În plus, fenomenul de realism depresiv a fost de asemenea invocat ca argument pentru a arăta că depresivii pot avea performante mai bune decât non-depresivii. Acesta se referă la evaluări mai acurate ale depresivilor privind relatia performantă-cauză în comparatie cu non-depresivii. Cercetările recente au nuantat însă acest aspect.
Astfel, el apare numai în sarcinile în care populatia generală are distorisuni pozitive; dacă populatia generală este realistă, depresivii au distorsiuni negative.
A doua functie a adaptării presupune mobilizarea de resurse din parte partenerilor. Ipoteza avansată sugera că tabloul clinic poate mobiliza aceste resurse. Cercetările recente arată că lucrurile stau exact invers. Simptomele de tip depresiv îi fac pe ceilalti mai ostili (Coyne, 1976) si duc la pierderea suportului social (Monroe, & Steiner, 1986). De asemenea, simptomele de tip depresiv sunt buni predictori ai esecului marital (Reich, 2003). Desigur, se poate argumenta că mediul post EEA în care s-au colectat aceste date este diferit de mediul EEA si prin urmare, desi depresia putea mobiliza resurse ale partenerilor în EEA, nu mai mobilizează aceste resurse astăzi; presati de timp si sarcini multiple, partenerii reactionează negativ la tabloul de tip depresiv care le solicită resurse suplimentare. Pornind de la aceste considerente, se poate formula mai departe ipoteza că reactiile negative ale partenerilor vor apărea doar dacă acestia sunt la rândul lor presati de timp si de lipsa resurselor. Datele culese până acum nu sustin acest lucru. (b) Constituie o caracteristică a speciei.
Într-adevăr, depresia este o tulburare cu prevalentă mare, fiind o boală transculturală
(Wilson, 1998). Asadar, capacitatea pentru depresie poate să fie o caracteristică a speciei, capacitate care se transformă în depresie în conditiile adecvate de mediu. Asa cum rezultă din ipoteza avansată, conditiile de mediu care ar trebui să declanseze depresia sunt reprezentate de pierderi (loss) cu valentă socială. Într-adevăr, studiile de epidemiologie arată că aparitia depresiei este asociată cu pierderi sociale. Trebuie mentionat însă că nu toti cei care se confruntă cu astfel de evenimente dezvoltă depresie. În plus, studiile gemelare au reliefat faptul că eritabilitatea acesteia este de 0.37 (NIMH, 1999), indicator care creste dacă istoria familială cuprinde tulburări depresive severe si recurente. Analizând aceste date, este clar că nu se poate afirma că depresia este o adaptare fixată la nivel de specie. (c) Se dezvoltă fără efort constient, în absenta unei instruiri formale.
Într-adevăr, depresia este un fenomen care apare automat, fără a depinde de intentiile
subiectului.
(d) Este utilizată fără efort constient si fără a constientiza modul în care functionează.
Activarea structurilor cognitive se face automat, involuntar, adesea pacientii
neconstientizând prezenta si modul în care aceste structuri cognitive functionează.
(e) Nu se identifică si/sau reduce la aplicarea structurilor generale ale modelului social
standard la continuturi specifice. Observăm din analiza efectuată că dintre cele cinci criterii (a-e) pentru ca ceva să fie considerat un design evolutiv, doar ultimele trei sunt satisfăcute (c-e). Primele două sunt satisfăcute partial. Analiza generală sugerează că depresia nu este o adaptare fixată în specie. În acest conditii ea poate să fie: (1) o adaptare partială; (2) un zgomot; si/sau (3) efectul factorilor sociali. łinând cont de eritabilitatea ridicată, este clar că depresia nu este doar efectul unor factori sociali. Ea ar putea fi conceptualizată ca un zgomot prin prisma modelului stres-vulnerabilitate. Este ea o adaptare partială? Această întrebare este una interesantă, care trebuie explorată în studii viitoare, în competitie cu modelul stres-vulnerabilitate. Ea trebuie considerată serios din mai multe motive:
(1) prevalenta tulburării depresive este crescută si transculturală, ceea ce este mai greu de
justificat prin simple mutatii care ne predispun la depresie;
(2) prevalenta este mai mare în cazul femeilor decât la bărbati, ceea ce sugerează că
tulburarea ar putea fi relationată cu mecanisme reproductive.
Asupra depresiei au fost avansate recent si alte teorii de inspiratie evolutionistă. Astfel, s-a propus ideea deteriorării unor structuri cognitive specifice; mai precis, în loc ca focalizarea să fie asupra depresiei ca întreg, se abordează din perspectivă evolutionistă diverse componente ale acesteia (ex. starea de deprimare/low mood). Această deteriorare duce la activarea lor cronică si/sau la activarea lor în conditii de mediu inadecvate. Astfel, structurile cognitve implicate în “deprimare” apar atunci când scopul nu poate fi atins si starea de deprimare este utilă, căci ne ajută să ne separăm de acel scop. (Nesse, 2000). De asemenea, după o pierdere, ea scade motivatia de a ne implica în atingerea unui alt obiectiv, organismul nefiind pregătit la nivelul optim, după pierderea suferită, în care a investit resurse (ex. energetice), pentru o nouă confruntare. Alti autori (Gilbert, & Allan, 1998) au arătat că “deprimarea” este utilă ca mecanism de coping în acele situatii în care evitarea nu este
posibilă. Altfel spus, structurile cognitive asociate cu deprimarea sunt un mecanism adaptativ pentru acceptarea subordonării sociale fără a ameninta indivizii cu rang social ridicat si fără a cheltui energie în competitii pe care nu le putem câstiga.
Trimiteți un comentariu