3 sept. 2013

Evolutia speciilor


„Evolut¸ ia este un fapt, la fel cum caldura Soarelui este un fapt“, afirma profesorul Richard
Dawkins, un renumit savant evolutionist.  Experimentele si observatiile directe dovedesc ca temperatura Soarelui este, ıntr-adevar, extrem de ridicata. Dar se poate demonstra cu ajutorul experimentelor si al metodei observatiei directe ca si evolutia este, indiscutabil, un fapt?

Inainte de a raspunde la aceasta ıntrebare, trebuie clarificat un lucru. Multi oameni
de stiinta au observat ca , ın timp, descendentii organismelor vii ar putea suferi
mici modificari. De pilda, crescatorii de caini pot folosi metoda ıncrucisarii selective
pentru ca,  ın final, descendentii sa aiba picioarele mai scurte sau parul mai lung
decat stramosii lor. Unii oameni de stiin-ta numesc aceste mici modificari „microevolutie“.
Evolutionistii sustin  ınsa ca aceste schimbari mici s-au acumulat de-a lungul
a miliarde de ani si au produs modificarile majore necesare transformarii pestilor ın amfibieni si a antropoidelor ın om. Cu privire la aceste schimbari majore ipotetice
oamenii de ¸ stiinta folosesc termenul „macroevolutie“.

Modificarile pe care le pot produce crescatorii de
caini provin adesea din disfunctii genetice. Spre exemplu,
 soricarul este de talie mica deoarece cartilajele nu
i s-au dezvoltat normal, ceea ce a dus la nanism.

In opinia lui Charles Darwin, bunaoara , existenta micilor modificari pe care le observ am arata ca sunt posibile si schimbari mult mai mari, neobservate de nimeni.
El spunea ca, de-a lungul erelor, cateva organisme vii primordiale, asa-numitele forme
de viata simple, au evoluat lent — prin „modificari extrem de usoare“ —, ceea ce a
dus la aparitia milioanelor de forme de viata existente astazi pe Pamant.
Multi considera logice afirmatiile lui Darwin. Ei ısi spun: „Daca˘ la nivelul speciei
se pot produce schimbari mici, n-ar putea oare evolutia produce schimbari
majore de-a lungul unui interval mare de timp?“. In realitate ınsa , teoria evolutiei se
bazeaza pe trei mituri. Sa le analizam pe rand.

1. Mutatiile furnizeazmateria primnecesara aparitiei speciilor noi. Teoria
macroevolutiei este cladita pe ipoteza ca mutatiile 
— modificari  ıntamplatoare survenite
in codul genetic al plantelor si animalelor 
— pot duce la aparitia nu numai
de specii noi, ci chiar de familii ıntregi deplante si animale, cu totul noi.
Fapt:  Multe caracteristici ale animalelor
si plantelor sunt determinate de informatiile ce se gasesc ın codul lor genetic,
proiectul ınscris ın nucleul fiecarei celule.  Cercetatorii au descoperit ca mutatiile pot
produce schimbari ın organismul descendentilor atat ai animalelor, cat si ai plantelor. Dar produc oare mutatiile specii cu totul noi? Sa vedem ce ne dezvaluie cei circa
100 de ani de studiu ın domeniul geneticii. Pe la sfarsitul anilor  30 ai secolului trecut,
oamenii de  stiinta au acceptat cu entuziasm o idee noua.  Ei erau deja convinsi ca
selectia naturala
 — procesul prin care organismul cel mai bine adaptat la mediu reuseste sa supravietuiasca si sa se reproduca
— ar putea genera specii noi de plante in urma unor mutatii intamplatoare. Astfel,
au tras concluzia ca selectia artificiala, indusa de om, ar trebui sa dea rezultate
mult mai bune. „Entuziasmul se raspandea ın randul biologilor in general si ın randul
geneticienilor, al crescatorilor de animale si al cultivatorilor de plante in special“, a
spus Wolf-Ekkehard Lonnig, om de stiinta de la Institutul Max Planck de Genetic

Desi termenul „specie“ e folosit frecvent in aceasta sectiune, este demn de remarcat ca  ın cartea biblica Geneza acest cuvant nu este folosit cu sensul lui stiintific. Termenul „specie“ folosit  ın Biblie nu  ınseamna „categorie sistematica fundamentala subordonata genului,
care cuprinde animale si plante cu trasaturi si ınsusiri comune“, ci „soi, fel, varietate; clasa, categorie“ (Dictionarul explicativ al limbii romane). Unele Biblii (de pilda˘ , Cornilescu, 1921, si Biblia ortodoxa) folosesc cuvantul „soi“ sau „fel“. Adesea, ceea ce oamenii de stiinta opteaza sa numeasca „evoluiea unei specii“ este doar o variatie in cadrul aceleiasi „specii“, potrivit sensului cu care este folosit acest cuvant in relatarea biblica  din Geneza. Cercetarile arata ca citoplasma, membranele si alte structuri celulare au  si ele un rol in dezvoltarea morfologica
si fiziologica a unui organism.

 Dar de ce acest entuziasm? Lonnig, care de circa 30 de ani studiaza mutatiile genetice la plante, a afirmat: „Cercetatorii credeau ca venise momentul sa revolutioneze metoda traditionala  de cultivare a plantelor si de crestere a animalelor. Ei se gandeau ca prin inducerea si selectarea mutatiilor avantajoase puteau obtine plante si animale noi, superioare
celorlalte“. De fapt, unii sperau sa obtina chiar specii cu totul noi. Oameni de stiinta din Statele Unite, Asia si Europa au initiat programe de cercetare care au beneficiat de sprijin financiar substantial. Ei au folosit metode care promiteau grabirea procesului evolutiv.  La
ce rezultate s-a ajuns dupa mai bine de 40 de ani de cercetari intense? „In pofida
cheltuielilor uriase, incercarea de a obtine prin iradiere [tehnica ce induce mutatii] varietati din ce in ce mai productive s-a dovedit, in mare parte, un esec“, spune cercetatorul Peter von Sengbusch. Iar Lonnig a afirmat: „Prin anii ’80, sperantele si entuziasmul savantilor se spulberasera; esecul era de proportii globale. Studiul mutatiilor artificiale la plante si animale a fost abandonat in tarile occidentale. Majoritatea mutantilor . . . au murit ori s-au dovedit
inferiori varietatilor salbatice“.  Chiar si asa, informatiile stranse in timpul celor circa 100 de ani de cercetari asupra mutatiilor in general si al celor 70 de ani de studiu asupra mutatiilor artificiale in special le-au permis oamenilor de stiinta sa traga unele concluzii privind

capacitatea acestor mutatii de a determiat la plante, metoda fiind abandonata definitiv
la aparitia de specii noi. Dupa examinarea dovezilor, Lonnig a spus: „O specie [de
plante sau de animale] nu se poate transforma prin mutatii intr-o specie cu totul
noua.  Aceasta concluzie concorda cu toate experimentele, cu toate rezultatele cercetarilor in domeniul mutatiilor efectuate in secolul al XX-lea, precum si cu legile probabilitatii“.
Prin urmare, se poate transforma o specie intr-una noua prin intermediul mutatiilor?
Dovezile arata ca nu! Dupa  cercetari indelungate, Lonnig a conchis ca „speciile
bine delimitate genetic au granite precise ce nu pot fi nici anulate, nici depasite prin
mutatii intamplatoare“. Sa vedem care sunt implicatiile celor spuse pana acum. Daca savanti de prestigiu nu pot sa produca specii noi prin inducerea si selectarea artificiala a mutatiilor
avantajoase, este oare posibil ca un proces lipsit de inteligenta sa aiba mai multi sorti
de izbanda? Daca studiile dezvaluie ca mutatiile nu pot transforma o specie intr-o alta
specie, cu totul noua , atunci cum e posibil sa se fi produs macroevolutia?

Lonnig crede ca viata a fost creata. El isi prezinta propria opinie, nu pe cea a Institutului Max Planck de Genetica Vegetala din Germania. In urma experimentelor repetate s-a constatat ca numarul mutantilor noi scadea constant ¸ si ca apareau frecvent mutanti de acelasi fel. In plus, mai putin de 1% dintre mutantii vegetali au fost alesi pentru cercetari suplimentare, iar mai putin de 1% dintre acestia au fost considerati potriviti pentru comercializare. Mai
mult, nu s-a obtinut nicio specie cu totul noua. La animale, mutatiile artificiale au dat rezultate si mai slabe decat la plante, metoda fiind abandonata definitiv.

2. Selectia naturala duce la aparitia de specii noi. Darwin era de parere ca selectia naturala , cum o numea el, avantajeaza formele de viata cel mai bine adaptate la mediu si ca formele de viata cel mai putin adaptate dispar in cele din urma. Evolutionistii moderni afirma ca ,
pe masura ce speciile se raspandesc si se izoleaza, selectia naturala favorizeaza
acele specii pe care mutatiile genice le fac apte sa supravietuiasca in noul mediu.
Astfel, aceste grupuri izolate evolueaza , pretind evolutionistii, transformandu-se in final in specii cu totul noi.
Fapt: Asa cum s-a aratat, dovezile obtinute in urma studiilor indica clar ca mutatiile nu pot duce la aparitia de specii cu totul noi de plante si de animale. Dar

ce dovezi aduc evolutionistii in sprijinul afirmatiei ca selectia naturala favorizeaza
mutatiile avantajoase, determinand aparitia unor specii noi? O brosura publicata in
1999 de Academia Americana de Stiinta (AAS) face referire la „cele 13 specii de
cinteze studiate de Darwin pe Insulele Galapagos, cunoscute astazi sub numele de
«cintezele lui Darwin»“.  In anii ’70, un grup de cercetatori coordonat de Peter si Rosemary Grant, de la Universitatea Princeton (SUA), a inceput sa studieze aceste cinteze si a descoperit ca, dupa un an de seceta , majoritatea cintezelor care au supravietuit aveau ciocul
mai mare decat celelalte cinteze de pe insule. Intrucat ma rimea si forma ciocului
este unul dintre principalele criterii dupa care sunt diferentiate cele 13 specii, aceste
descoperiri au fost considerate relevante. Brosura AAS mai spune: „Peter si Rosemary
Grant au estimat ca, daca seceta ar lovi insulele o data la zece ani, dupa numai
200 de ani ar aparea o noua specie de cinteze“.
ˆ Brosura omite totusi sa mentioneze ca , in anii ce-au urmat secetei, numarul cintezelor
cu ciocul mai mic l-a depasit din nou pe cel al cintezelor cu ciocul mai mare.
Cercetatorii au observat ca , in functie de conditiile climatice, pe insule predominau
de la un an la altul ba cintezele cu ciocul mai mare, ba cele cu ciocul mai mic. Ei au
mai remarcat ca cinteze din „specii“ diferite se imperecheau, puii lor fiind mai bine
adaptati la mediu decat parintii. Concluzia cercetatorilor a fost ca, daca incrucisarea
continua astfel, in 200 de ani ar fi avut loc fuzionarea a doua „specii“.
Asadar, duce oare selectia naturala la aparitia de specii noi? Cu decenii in urma ,
biologul evolutionist George Christopher Williams isi exprima indoielile cu privire la
acest lucru. Iar evolutionistul teoretician Jeffrey Schwartz scria in 1999 ca selectia
naturala ajuta probabil speciile sa se adapteze la conditiile de mediu mereu in schimbare,
dar ea nu da nastere la ceva nou. Intr-adevar, cintezele lui Darwin nu se
transforma in „ceva nou“. Tot cinteze raman. Iar faptul ca cinteze din „specii“ diferite
se imperecheaza ne poate face sa ne indoim de criteriile in baza carora definesc
unii evolutionisti „specia“. In plus, informatiile referitoare la aceste pasari dezvaluie ca pana si unele academii de stiinta prestigioase pot fi subiective cand isi prezinta dovezile.


3. Fosilele atesta schimbari macroevolutive la plante si animale. Brosura
AAS, mentionata anterior, ii lasa cititorului impresia ca fosilele descoperite de oamenii
de stiinta ofera suficiente dovezi in sprijinul macroevolutiei. Ea afirma : „S-au
descoperit atat de multe forme de viata intermediare intre pesti si amfibieni, intre
amfibieni si reptile, intre reptile si mamifere, precum ¸ si in linia de descendenta a primatelor, incat adesea este dificil de stabilit cu exactitate cand se produce tranzitia de
la o specie la alta“.
Fapt: Aceasta afirmatie indrazneata este Eldredge, un evolutionist inflacarat, afirma ca
fosilele nu dovedesc producerea treptata de schimbari evolutive, ci existenta unor
intervale lungi de timp in care, „la majoritatea speciilor, nu s-au acumulat decat
foarte putine modificari evolutive sau nu s-au acumulat deloc“.
Pana acum, oamenii de stiinta din intreaga lume au descoperit si au catalogat
circa 200 de milioane de fosile mari si miliarde de microfosile. Multi cercetatori
sunt de acord ca acest vast tezaur de dovezi demonstreaza ca toate grupelemari de
animale au aparut dintr-o data, ca acestea au ramas aproape neschimbate si ca multe
specii au disparut brusc, asa cum au  siaparut.
Trimiteți un comentariu