7 aug. 2014

Dificultăţi şi riscuri în însuşirea metodelor statistice

Dacă este sa fim drepţi, trebuie să recunoaştem că, în ciuda utilităţii ei incontestabile, statistica nu a fost niciodată disciplina preferată a studenţilor în psihologie. Confruntarea lor cu această materie se dovedeşte a fi, uneori, o surpriză neplăcută la aflarea planului de învăţământ universitar. Trebuie să acceptăm adevărul că majoritatea celor care vor sa înţeleagă psihicul uman nu manifestă o simpatie deosebită pentru numere, formule şi algoritmi de calcul. De aici şi până la „fobia de statistică” nu este o distanţă prea mare. Chiar dacă această „fobie” poate fi reală în unele cazuri, nu întotdeauna performanţele insuficiente în învăţarea statisticii se datorează „statisticofobiei”. Un curs introductiv de statistică aplicată în psihologie este pe deplin accesibil oricărui absolvent de liceu, chiar şi celor care nu au urmat o secţie de tip „real”. Cu toate acestea, anumite dificultăţi nu pot fi negate, cele mai importante fiind:
      abundenţa de concepte noi, cu semnificaţii uneori dificil de înţeles în mod intuitiv;
      prezenţa unor concepte cunoscute din limbajul cotidian dar care au semnificaţii diferite în domeniul statisticii;
      dificultatea înţelegerii raţionamentelor de tip probabilistic.
În altă ordine de idei, „naivitatea statistică” reprezintă un risc cel puţin la fel de mare ca şi „statisticofobia”. Ea se referă la utilizarea în necunoştinţă de cauză a unor prelucrări statistice, fără a şti dacă sunt legitime sau nu şi fără a le înţelege semnificaţia. Acest tip de atitudine a apărut şi este favorizat de utilizarea programelor de calculator, care permit proceduri statistice sofisticate, altădată greu accesibile, şi care întreţin iluzia că ar putea fi aplicate în afara unei profunde cunoaşteri a rostului şi semnificaţiei lor.

În fine, un alt tip de risc este cel dat de utilizarea statisticii cu scopul de a epata. „Epatantul statistic” abuzează de statistică, utilizează cât mai multe proceduri, face risipă de reprezentări grafice, de multe ori redundante, sau caută cu orice preţ proceduri „exotice”, rar utilizate şi cunoscute de puţină lume, chiar dacă ar ajunge la aceleaşi concluzii prin utilizarea unor proceduri „clasice”. Pe scurt, se poate vorbi de „epatare statistică” ori de câte ori prelucrările trec înaintea raţionamentului statistic şi, mai ales, înaintea demersului de cercetare. Statistica în psihologie este, întotdeauna, un mijloc şi nu un scop în sine. Ea este un simplu instrument în atingerea unor obiective, dar un instrument fără care respectivele obiective nu pot fi atinse.
Trimiteți un comentariu