11 aug. 2014

Măsurarea în psihologie

Măsurarea este un domeniu al matematicii aplicate. Debutul teoretizării ei în psihologie s-a produs în anul 1946, odată cu apariţia articolului lui S.S. Stevens „On the theory of scale of measurement”. În esenţă, a măsura înseamnă a atribui numere sau

simboluri unui aspect al realităţii obiective sau subiective, în funcţie de anumite aspecte cantitative sau calitative care le caracterizează. În acest mod relaţia dintre numere sau simboluri ajunge să reflecte relaţia dintre caracteristicile cărora le-au fost atribuite. Modul în care sunt atribuite numere sau simboluri pentru a măsura ceva, se numeşte „scală de măsurare”.
Să presupunem că avem un grup de tinere fete care doresc să devină manechine. În acest scop se vor atribui numere (măsurare) pentru o serie de caracteristici cum ar fi: înălţimea, talia, bustul. În acest caz se vor utiliza numere care pot exprima dimensiunea în metri (1.75, 1.82 etc.) sau în centimetri (175, 182 etc). Se pot evalua, de asemenea, şi alte caracteristici cum ar fi culoarea ochilor: albaştri, căprui, verzi. Nu ne împiedică nimeni să atribuim valori convenţionale pentru fiecare culoare, respectiv, „1”, „2”, sau „3”, sau orice alte cifre dorim. Aşadar, observăm că în orice măsurare există şi ceva arbitrar, convenţional, care decurge din opţiunea celui care măsoară. De exemplu, înălţimea poate fi exprimată şi în „picioare” după sistemul metric englezesc. Sau, dacă vrem să reprezentăm numeric caracteristica de sex, putem atribui cifrele 1 şi 2.
În exemplul de mai sus am măsurat caracteristici obiective (înălţime, talie, bust). Dacă însă, fetele ar candida pentru admiterea la o şcoală de aviaţie, atunci am putea deveni interesaţi de alte caracteristici, cum ar fi cele psihice: inteligenţa, viteza de reacţie, echilibrul emoţional, intensitatea motivaţiei. Pentru fiecare dintre acestea vom avea alte unităţi de măsură şi alte reguli de atribuire a numerelor. Mai mult, pentru aceeaşi caracteristică putem utiliza reguli de corespondenţă numerică diferite, în funcţie de o serie de condiţii cărora trebuie să le facem faţă. De exemplu, inteligenţa poate fi măsurată în unităţi QI, note distributive T sau în stanine1. „Inteligenţa”, „echilibrul emoţional”, şi orice alte caracteristici de natură psihică, sunt constructe abstracte care încearcă să descrie anumite caracteristici ale conduitei umane. Singura modalitate prin care putem dovedi faptul că acestea există cu adevărat, este aceea de găsi un instrument adecvat pentru a le măsura. Dacă nu poate fi măsurat, nici un construct psihologic nu prezintă valoare ştiinţifică.
Trimiteți un comentariu