24 nov. 2014

O lume stresata, ce e de facut?

Fiica voastră vă spune că este
 foarte stresată. „La 13 ani?”, vă
întrebaţi neîncrezători.
 „E prea tânără ca să ştie ce înseamnă
stresul.” Însă înainte să-i spuneţi 
fiicei voastre aşa ceva, gândiţi-vă
la unele motive pentru care 
viaţa i s-ar putea părea copleşitoare
unei tinere adolescente.

DE CE SE ÎNTÂMPLĂ
Schimbări de ordin fizic. 
Dezvoltarea fizică bruscă din perioada
pubertăţii îi poate provoca
 unei fete foarte multă
nelinişte, mai ales dacă s-a 
dezvoltat mai mult sau mai puţin
decât colegele ei. „Am fost 
una dintre primele fete care
au început să poarte sutien 
şi nu mă simţeam deloc bine în
pielea mea”, povesteşte Ioana,
 care are acum 20 de ani.
„În comparaţie cu colegele,
 mă consideram o ciudată, de
parcă aş fi fost o arătare!”
Schimbări de ordin emoţional. 
Simona, care are acum
17 ani, mărturiseşte: 
„În timpul zilei, eram superfericită, iar
mai târziu, în timpul nopţii, 
plângeam în hohote. Era frustrant
pentru că nu înţelegeam ce 
se întâmplă cu mine. Emoţiile
mele parcă o luaseră razna”.
Apariţia ciclului menstrual. 
„Deşi mama vorbise cu mine
înainte şi mă pregătise, prima 
menstruaţie m-a luat prin surprindere”,
declară Simonei. 
„Făceam duş de mai multe ori
pe zi pentru că mă simţeam 
tot timpul murdară. Ca şi cum
asta n-ar fi fost de ajuns, cei 
trei fraţi mai mari ai mei îşi băteau
joc de mine încontinuu.
 Problemele mele legate de ciclu
li se păreau amuzante.”
Presiuni din partea altora. 
Marie, care are acum 18 ani, îşi
aminteşte: „Când aveam 12-14 ani,
 presiunile din partea colegilor
erau foarte puternice. 
Colegii de şcoală erau răutăcioşi
cu oricine era diferit.” Anita,
 în vârstă de 14 ani, spune: „La
vârsta mea, e foarte important 
să ai sentimentul că eşti acceptat
într-un grup de prieteni;
e cumplit să fii dat la o parte”.

CE PUTEŢI FACE
Îndemnaţi-vă fiica să vorbească 
despre ce simte. La
început, s-ar putea să ezite.
 Fiţi însă răbdători şi aplicaţi
sfatul: de a fi ‘prompţi la 
ascultare, înceţi la vorbire’
Luaţi în serios factorii de 
stres care o afectează. Nu uitaţi
că ea nu are experienţa voastră 
de viaţă şi, prin urmare, nu
are cu ce să compare problemele
 de care se loveşte şi care
îi cauzează stres, cu atât mai puţin 
să dobândească aptitudinile
necesare pentru a le depăşi. 
Nu o împovăraţi cu prea 
multe activităţi extraşcolare.
Potrivit cărţii Teach Your Children Well,
 tinerii care au programul
supraîncărcat „prezintă
 adesea simptome de stres,
îndeosebi simptome fizice precum
 dureri de cap sau de stomac”.
Asiguraţi-vă că copilul vostru 
se odihneşte suficient. De regulă,
somnul este primul lucru pe 
care adolescenţii îl neglijează.
Fără suficientă odihnă însă, 
capacităţile cognitive ale
copilului vostru, dar şi capacitatea 
de a combate stresul vor
slăbi. Ajutaţi-vă copii să 
găsească modalităţi sănătoase de a
se elibera de stres. 
Unele adolescente reduc stresul făcând
sport. „Exerciţiul fizic este de . . . folos”. 
Alte copii vor reuşi să ţină stresul sub
control având un jurnal. 
„Când eram mai mică”, îşi aminteşte
Alina, care are 22 de ani, 
„scriam despre problemele
pe care nu le puteam rezolva.
 Asta mă ajuta să înţeleg mai
bine cum mă afecta o anumită problemă,
 iar apoi îmi era
mai uşor să o rezolv sau, 
pur şi simplu, s-o las să treacă”.
Fiţi voi înşivă un exemplu. 
Voi cum faceţi faţă stresului?
Vă asumaţi mai multe responsabilităţi 
decât puteţi duce, iar,
când trebuie să vă achitaţi de ele,
 intraţi în panică? Vă
spetiţi muncind, 
fără să vă faceţi timp pentru lucrurile mai
importante din viaţă?
 „Rezonabilitatea voastră să fie cunoscută”,
 Nu uitaţi: fiica voastră adolescenta va
 imita exemplu - fie ca e bun, fie ca e rau.

EXEMPLUL PĂRINŢILOR
O tânără pe nume Laura spune: 
„Tata e un om foarte ocupat, dar,
în pofida tuturor problemelor, 
îşi păstrează atitudinea pozitivă. Când
apare o problemă, prima lui reacţie e:
 «Cum putem s-o rezolvăm?» sau
«Care ar fi cea mai bună soluţie?».
 Unul dintre mottourile lui preferate
este: «În viaţă, 10% reprezintă ceea 
ce ţi se întâmplă, iar 90%, modul în
care reacţionezi tu la ce ţi se întâmplă».
 Tata nu e perfect, uneori
e şi el stresat, dar nu permite niciodată 
ca problemele să-l doboare.
E un exemplu foarte bun pentru mine; 
de la el învăţ cum să fac faţă
stresului”.

21 nov. 2014

Ce poţi face dacă eşti dezamăgit de căsnicia ta

DIFICULTATEA
Tu şi partenerul tău păreaţi să
aveţi atât de multe în comun
înainte de a vă căsători. Acum
însă, din cauza speranţelor neîmplinite
între voi s-a ridicat un
zid, făcându-vă să vă consideraţi
mai degrabă colegi de celulă
decât suflete-pereche.
Puteţi totuşi să vă îmbunătăţiţi
relaţia. Înainte de toate, trebuie
să identificaţi motivul pentru care sunteti dezamagit.

DE CE SE ÎNTÂMPLĂ
Vă izbiţi de realitatea vieţii. Programul zilnic de lucru,
creşterea copiilor şi relaţiile cu socrii pot submina, în
timp, fericirea conjugală. În plus, problemele neprevăzute
– precum o criză financiară sau îngrijirea unei rude bolnave
cronic – pot pune la grea încercare căsnicia.
Diferenţele dintre voi par imposibil de depăşit. În perioada
de curtare, doi tineri tind să treacă cu vederea
diferenţele dintre ei. Odată căsătoriţi însă, bărbatul şi femeia
descoperă cât de diferiţi sunt în aspecte precum
modul de comunicare, administrarea banilor şi abordarea
problemelor. Diferenţe care înainte erau doar neplăcute
acum pot părea intolerabile.
V-aţi distanţat în plan afectiv. Dacă acumulează în minte
toate cuvintele sau acţiunile urâte ale partenerului şi
neînţelegerile conjugale nerezolvate, soţul ori soţia poate
ajunge, în timp, să se retragă într-o carapace sau, chiar
mai rău, să se ataşeze afectiv de altcineva.
Aţi avut aşteptări nerealiste. Unele persoane se căsătoresc
fiind convinse că şi-au găsit sufletul-pereche. Deşi
ideea pare romantică, ea poate pregăti calea spre dezastru.
De îndată ce apar probleme, iluzia „perechii perfecte”
se risipeşte, iar ambii parteneri rămân cu sentimentul
că au făcut o greşeală.

AJUTOR PENTRU FAMILII | CĂSNICIE
Ce poţi face dacă eşti
dezamăgit
de căsnicia ta?


CE PUTEŢI FACE
Concentraţi-vă asupra calităţilor partenerului. Încercaţi
să aplicaţi următoarea sugestie: Faceţi o listă cu trei calităţi
ale partenerului. Păstraţi lista la voi, poate pe spatele
unei poze mici din ziua nunţii sau pe un dispozitiv mobil.
Uitaţi-vă cu regularitate peste listă ca să vă amintiţi de ce
v-aţi căsătorit cu cel de lângă voi. Concentrându-vă asupra
calităţilor partenerului, veţi promova pacea în familie
şi veţi putea trece mai uşor peste divergenţele dintre voi.
Rezervaţi-vă timp pentru a petrece momente deosebite
împreună. Înainte de a vă căsători, probabil că
amândoi obişnuiaţi să dedicaţi timp pentru a face anumite
lucruri împreună. Întâlnirile erau ceva nou şi încântător,
dar nu erau nicidecum lăsate la voia întâmplării.
De ce nu încercaţi să faceţi la fel şi acum? Planificaţi activităţi
care să vă permită să petreceţi momente deosebite
împreună, ca şi cum aţi fi la o întâlnire. Procedând astfel,
vă veţi apropia mai mult unul de celălalt şi veţi putea
face faţă mai uşor problemelor neaşteptate care apar.
Exprimaţi-vă sentimentele. Dacă partenerul vostru v-a
rănit prin ceva ce a spus sau a făcut, puteţi trece peste
chestiunea în cauză? Dacă nu, daţi dovadă de maturitate,
fără să recurgeţi la tratamentul tăcerii. Discutaţi lucrurile
cu calm, cu scopul de a rezolva problema, iar aceasta
cât mai repede posibil, poate chiar în ziua respectivă.
Faceţi diferenţa între sentimentele voastre şi intenţiile
partenerului. Probabil că niciunul dintre voi nu doreşte
să-l rănească pe celălalt. Asiguraţi-vă partenerul de
aceasta cerându-vă scuze cu sinceritate pentru orice
rană afectivă pe care i-aţi provocat-o. Discutaţi apoi împreună
despre ce puteţi face în mod concret pentru a evita
să vă răniţi. 
Fiţi realişti în ce priveşte aşteptările.  Când vă confruntaţi cu astfel de necazuri,
nu trageţi în mod pripit concluzia că mariajul vostru
este un eşec. Străduiţi-vă mai degrabă împreună cu partenerul
să depăşiţi divergenţele dintre voi şi „continuaţi
să vă suportaţi si sa va iertati.

RESPECTAŢI-VĂ JURĂMÂNTUL
DE CĂSĂTORIE
Vă amintiţi ce cuvinte aţi rostit
când aţi făcut jurământul de căsătorie?
Reanalizaţi acest jurământ
şi întrebaţi-vă: Îmi respect
cu adevărat jurământul de căsătorie?
Rezistaţi tentaţiei de a vă
concentra asupra conduitei partenerului
în această privinţă. Jurământul
conţine cuvinte pe
care voi le-aţi rostit referitor la
ceea ce veţi face voi. Dacă fiecare
se concentrează asupra modului
în care îşi respectă legământul
de căsătorie, amândoi
veţi fi, probabil, placut surprinsi de rezultate.