8 iun. 2016

Gândul întrece lumina în viteză


În timp ce lumina călătoreşte cu circa 300.000 de kilometri pe secundă, gândurile ajung practic instantaneu la locul de destinatie.
Gândul este mai fin decât eterul (n.n. Shivanada nu vorbeşte aici despre Akasha, materia subtilă ultimă, ale cărei vibraţii produc întreaga manifestare, deci şi gândul, ci de mediul subtil prin care se transmite electricitatea), mediul electricităţii. Prin intermediul unei transmisii radio, un cântăreţ care cântă la Cluj poate fi ascultat în propriul nostru apartament din Capitala. Orice mesaj poate fi recepţionat prin intermediul unor asemenea transmisii.
Într-un mod asemănător se comportă şi mintea omului. Un sfânt ce emană valuri spirituale de pace, armonie şi echilibru, trimite de fapt în lume gânduri de pace şi armonie. Acestea călătoresc mai repede decât lumina în toate direcţiile, pătrunzând în minţile altor oameni şi producândule, prin fenomenul subtil al rezonanţei, gânduri similare de armonie şi pace. În schimb, un om angrenat în activităţi lumeşti, a cărui minte este plină de gelozie, răzbunare şi ură, emite gânduri discordante ce pătrund la rândul lor în minţile a mii de oameni, creândule stări asemănătoare, dizarmonioase.
Trimiteți un comentariu