8 iul. 2016

Înţelegeţi legile gândirii

Fiecare om ar trebui să aibă o înţelegere atotcuprinzătoare asupra legilor gândirii şi a utilizării lor. Doar astfel va putea el să trăiască în această lume fericit şi senin. El poate folosi aceste forţe ca pe un sprijin care să servească scopurilor sale întro manieră optimă. Pe de altă parte, el poate neutraliza forţele ostile sau curentele antagoniste. La fel cum peştele ştie să înainteze împotriva curentului, va putea şi el să învingă curenţii ostili, adaptânduse acolo unde este cazul şi protejânduse prin folosirea unor metode şi precauţii speciale. Altfel el va deveni un sclav, care va fi măturat de colocolo de către diferiţii curenţi cu care se intersectează; asemenea oameni, chiar când sunt bogaţi şi posedă totul, se simt nefericiţi şi trişti. Căpitanul unui vas îşi poate conduce lin corabia numai dacă cunoaşte legile navigaţiei, capcanele mării, căile şi curenţii oceanici. Altfel vasul său îşi va pierde busola, navigând în derivă, până când se va izbi de vreun iceberg sau de vreo stâncă, eşuând. În mod asemănător, navigatorul înţelept ce pluteşte prin oceanul vieţii, trăieşte în calm şi linişte, şi îşi atinge întotdeauna scopurile vieţii atunci când are o cunoaştere detaliată asupra Legilor
Naturii şi ale Gândirii. Cel care cunoaşte Legile Gândirii îşi poate modela caracterul exact aşa cum doreşte. De aceea, deveniţi o încarnare a binelui; gândiţi numai bine, faceţi numai bine. Serviţi, iubiţi, dăruiţi. Căutaţi fericirea altora, căci ceea ce veţi culege va fi propria voastră fericire. Circumstanţele vieţii, oportunităţile şi mediul vă vor deveni atunci favorabile. Dacă preferaţi să îi răniţi pe cei din jur, provocând scandal, confuzie, răspândind zvonuri, lovind pe la spate, dacă îi exploataţi pe ceilalţi, dacă le luaţi proprietatea prin mijloace nepermise, dacă tot ceea ce faceţi cauzează doar durere, durere veţi culege. Cu timpul, circumstanţele vă vor deveni nefavorabile, iar mediul ostil. Aceasta este legea naturii şi a gândirii. Aşa cum vă puteţi clădi un caracter bun sau rău printro gândire sublimă
sau abjectă, la fel, vă puteţi modela circumstanţele favorabile ori nefavorabile prin acţiunile voastre bune sau rele. Un om ce posedă un mental discriminativ este întotdeauna atent, vigilent şi circumspect. El îşi struneşte cu grijă gândurile, adâncinduse în introspecţie ca să înţeleagă mai bine. El ştie ce procese au loc în uzina sa mentală, ce VRITTI sau GUNA îl domină la un anumit moment. El nu permite nici măcar unui singur gând malefic să pătrundă prin porţile uzinei sale mentale, ci le striveşte încă de la rădăcină. Gândind întotdeauna numai binele, supraveghinduşi natura gândurilor prin introspecţie, omul discriminativ îşi clădeşte un caracter nobil, croinduşi astfel un destin înalt. El nu vorbeşte mult, şi este întotdeauna foarte atent cu cuvintele care îi ies pe gură. Vorbirea sa e dulce şi plină de iubire. El nu rosteşte niciodată cuvinte dure, care ar putea răni pe alţii. Răbdarea, compasiunea, iubirea şi adevărul răzbat întotdeauna din spusele lui; de aceea, el produce o impresie profundă şi favorabilă în minţile celorlalţi. El practică AHIMSA (respectarea adevărului) şi BRAHMACHARYA (controlul perfect al potenţialului sexual) în gând, cuvânt şi faptă; urmăreşte să îşi păstreze echilibrul mental şi să fie întotdeauna optimist. Practicând toate aceste TAPASuri (austerităţi) deopotrivă fizic, verbal şi mental, el reuşeşte să îşi controleze acţiunile. El nu mai poate gândi răul; de aceea, el nu mai poate face rău. Acţionând astfel, un asemenea om reuşeşte să îşi atragă toate circumstanţele favorabile, căci cel care răspândeşte fericire, o va atrage la rândul lui. Acesta este caracterul prin care omul îşi făureşte caracterul şi destinul, prin puterea gândului său. Un caracter urât poate fi transmutat întrunul bun prin emiterea unor gânduri frumoase, iar circumstanţele defavorabile pot fi schimbate în circumstanţe favorabile prin înfăptuirea binelui.
Trimiteți un comentariu